Actualitate Știri

Interact Sighetu Marmației – Ghostbusters

Club Interact Sighet
image_printPrinteaza

Interact Sighetu Marmației organizează un nou proiect numit Ghostbusters, Vânătorii de Fantome.

Echipele vor trebui să deslușească indiciile bine gândite ale interactienilor pentru a putea ajunge la finalul traseului. Cursa pentru premiul care constă într-un cupon în valoare de 100 de lei, valabil la Friend’s Pub și The Coffee Factory până pe data de 31 decembrie 2020, se va întinde pe durata a două zile, sâmbătă, 31 octombrie, și duminică, 1 noiembrie.

Înscrierile (preț: 25 de lei/echipă) se fac pe baza unui formular care poate fi găsit pe pagina de Instagram și cea de Facebook a clubului. Fiindcă sănătatea e pe primul loc, purtarea măștii va fi obligatorie pe toată durata traseului.

Ne gândim la realizarea acestui proiect de ceva timp, iar acum am reușit să îi dăm în sfârșit viață. A necesitat multă pregătire și implicare din partea membrilor, fiind nevoie de foarte multă imaginație pentru a-l duce la capăt, însă suntem fericiți că am reușit. Suntem mulțumiți atât de rezultatul final, cât și de colaborarea dintre membrii clubului în general, fiind un colectiv bine închegat și cababil de foarte multe realizări. Dăm tot ce avem mai bun în evenimentele pe care le organizăm, sperând că vom reuși să facem o diferență în comunitatea noastră și, de asemenea, să ajutăm la dezvoltarea membrilor noștri.

Toate încasările vor fi donate. Cauza încă nu a fost aleasă fiind întotdeauna una din cele mai grele decizii de luat – sunt tot mai multe cauze și asociații care merită atenția noastră. Am vrea să le ajutăm pe fiecare în parte, dorind să dăm din norocul nostru și celor care nu au la fel de multe posibilități ca noi. Sperăm la un număr cât mai mare de participanți pentru ca munca interactienilor să nu fie în zadar. Au depus mult efort pentru a fi siguri că produsul final e unul demn de Clubul Interact. Sunt tot mai multe echipe care se înscriu, ceea ce ne bucură nespus, și îi invităm și pe ceilalți să se înscrie pentru a putea petrece împreună cu noi în spiritul Halloween!

Larisa COVRIG
președinte Interact (2020-2021)

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise