Gara din Sighet (construită între anii 1893 – 1897) într-o imagine de la începutul secolului XX, era intens populată atât cu lucrători feroviari cât și cu mulți călători. Din Gara Sighet se putea ajunge la Hust și de acolo mai departe spre alte zone ale Imperiului Austro – Ungar. Ecartamentul șinelor era îngust, european (1435 mm) și a fost „completat” prin anii ’40 cu cel rusesc, mult mai lat (1524 mm).
Azi Gara Sighet (și împrejurimile) arată… dezolant!
Salut, Sighet!
NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.
Gara Sighetului, poartă de intrare si iesire din orașul nostru drag! Mii de trenuri au intrat în ea, vremurile s-au schimbat dar Gara, in mare a rămas tot aceeasi! Acum cativa zeci de ani, aceasta locație zambea dintre tufe de trandafiri, flori si arbuști ornamentali, avea cișmea cu apa rece si cristalină, un mic parculet iar împrejurimile erau locuite de angajații CFR. Intre liniile de cale ferată nu exista buruieni, iarbă, scaieti si mizerie, era o curățenie desăvârșită, oamenii gării știau să le intretina! Astăzi, gara ca si clădire propriu-zisa mai arată cumva, însă iti este frica sa iesi din ea, dărâmături, buruienile cat pomii de mari, o serparie care te ingrozeste cand treci pe lângă fostele locuințe sau depozite! Pe deasupra, trebuie sa te ferești de haitele de câini sau de oameni ai străzii! Împrejurimile sunt horror, noroc ca circulația trenurilor este redusă si călătorii sunt putini, ca daca ar fi multi, ar avea de ce sa se-ngrozeasca, numai a gara nu arată! Pe vremuri cfr-istii erau mândri, mai toti purtau uniformă de credea-i că-i armata, si era frumoasa uniformă, ca nu oricine o putea purta! Astăzi, nu mai sti care-i cfr-ist sau călător, personalul gării se confunda cu civilii, uniforma-i purtată în tren si de către impiegati, in rest…vai si amar! Gara de azi nu mai prezintă interes, marfa vine pe șosele, calea ferată somează, rar mai vezi cate-un marfar, iar trenurile de persoane le numeri pe degete! Gara noastra cea draga in curând va fi amintire, in viitor vom spune…aici a fost o imitație de gara, adevarata era cu cateva zeci de ani în urmă, cand gara era gara!
Un comentariu deosebit, chiar dacă ne întristează conținutul… Adevărul trebuie apreciat, nu putem trăi fără adevăr.
În 1906 erau două accelerate pe zi care legau Sighetul de Budapesta, cel direct făcând doar 12 ore.
Mai amplu si oarecum mai sentimental, comentariul domnului S. O. Luscalov prezinta deosebit de frumos un spatiu al Sighetului, alta data o placere sa-l vizitezi si admiri, acuma o placere sa-l parasesti, sa te indeparetezi de el. Isi deapana asa de frumos amintirile de acuma, cu placerea locurilor de alta data, pe langa care a trecut de multe ori, pe langa care a trait si acuma isi exprima tristetea pentru ce se vede imprejurul acelui imobil si el neatractiv, El este o poarta a Sighetului, a Maramuresului si, mai mult, pentru ca este la margine de tara, este si o poarta a acesteia si este si de acest loc reprezentata, din pacate, nu cum ar meruta, dar la aceasta stare s-a ajuns, ca in multe alte domenii. Totusi, cele atat de frumos exprimate de comentator, te duce cu gandul la florile frumoase din jur de alta data si, oarecum, cauta sa le inlocuiasa.
Caile Ferate nu sunt pe cale de disparitie, ele reprezentand un mijloc economic de transport, in diferite domenii si, peste tot, ele se modernizeaza, se eficientizeaza, nu au directia si sensul muzeelor. Asteptam ca si acel loc din Sighet sa fie atractiv si cautat.