Actualitate Cultură

Învățăm să iubim și să ne exprimăm emoțiile!

image_printPrinteaza

Cred cu tărie că e esențial să iubești ceea ce faci!
Sunt unele zile din viața de dascăl în care iubirea plutește în atmosferă și e foarte vizibilă. E atât de frumos și nobil acest sentiment! Iubirea se învață, așa cred. Îi educăm pe elevii noștri nu doar prin carte, prin limbaj, ci și emoțional. De multe ori prin propriul exemplu, prin puterea cuvîntului, a gestului, a implicării afective. Iubesc cînd reușesc asta! Un feedback pozitiv, pe care-l dorim împărtășit, drept învățare vizibilă: o zi iubită din viața de licean. Elevii mei și-au exprimat emoțiile, trăirile, pentru că… și asta se învață, nu-i așa?
Iată câteva fragmente din jurnalele elevilor mei:

Fiecare zi îți rezervă ceva minunat, dacă știi să vezi minunăția… Oare ce-mi rezervă această zi? Acesta a fost gândul meu în dimineața de 14 februarie. Uimirea și bucuria m-au cuprins, văzând cadoul de la băieții nostri din clasa a XI-a A de la Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand”! Am înțeles repede și foarte limpede că oricât de singur te-ai simți, cineva oricum se gândește la tine… Și cred ca Valentine’s day nu e doar despre împărtășirea iubirii între cupluri, ci e o zi a iubirii față de toți oamenii. Gesturile mici contează, sunt cele care nu ți se șterg niciodată din minte. Cu acest frumos dar de la băieți, chiar și fetele care se simțeau singure, au simțit că sunt iubite. Și până la urmă, ce poate fi mai frumos și mai iubibil decât să iubești și să te înțelegi cu cei de lângă tine? A fost o zi cum multe trebuiau sa fie până acum și cum multe vor trebui să fie de acum încolo. Și cum doamna dirigintă a spus ca ar fi minunat să vadă și restul lumii cât de bine ne-am simțit, mai jos veți putea citi impresiile colegelor mele, sentimentele stârnite de acest cadou, dar și complotul băieților care s-au descurcat de minune. (Anca Corneștean)
Ziua de 14 februarie era una oarecare pentru mine, până să ajung la liceu. Intrând în clasa mea, am avut parte de o surpriză nemaipomenită. Coleguții noștri minunați, cei șapte băieți, unul și unul, ne-au pregătit o surpriză nemaipomenită, nouă, colegele lor, baloane sub formă de inimă și câteva bilețele cu citate în care multe dintre noi ne-am regăsit. Frumoase citate! Bravo, băieți! De fiecare dată ei știu să ne surprindă într-un mod foarte plăcut și impresionant. (Georgiana Mărginean)
De dimineață m-am trezit cu o stare pozitivă, pentru că Ziua Îndrăgostiților bătea la ușă. Surpriza ce m-a asteptat la școală a fost una foarte plăcută! A fost frumos din partea băieților noștri că s-au gândit la fiecare fată din clasă și s-au hotărât să-i facă ziua mai frumoasă. Gest minunat! Bravo, băieți! Ați reușit să ne surprindeți! Pentru mine această zi nu a fost despre cadouri, ci mai degrabă despre sentimente și unitate. Cum zicea și Nichita Stănescu: ,,Nu trebuie înțelese sentimentele, ele trebuie să fie trăite”, așa cum ar trebui să fie în oricare altă zi din an de altfel, un moment dedicat iubirii. A fost o zi pentru suflet. O zi memorabilă! (Melissa Popovici)
Ziua Îndrăgostiților, ziua în care toți oamenii care se iubesc își exprimă într-un fel sau altul sentimentele. În clasa a XI-a A, de la CNPRF, sunt șapte băieți, iubireți se pare, care au realizat una dintre cele mai frumoase surprize care se pot realiza, simplu, dar cu suflet. Niște balonașe în formă de inimă și niște citate de dragoste, scrise de anumiți autori, pentru fiecare fată din clasă! Ce ziceți? Minunați colegi! Mulți oameni ar trebui să urmeze acest gest, pentru că lucrurile mici, gesturile din suflet ne fac frumoși! (Frankel Orly)
Dimineața asta a fost o dimineață obișnuită, începând de la rutina mea de dimineață până la plecatul spre școală. M-am simțit foarte “rece”, un sentiment cu o ușoară tristețe, nu fiindcă era frig afară, așa m-am simțit, poate, fiindcă eram obosită ori fiindcă nu mi-am împărtășit sentimentele față de persoana la care țin, această zi fiind un privilegiu perfect. Am ajuns la școală. La intrare se afla încă cutia cu scrisorile anonime de dragoste, probabil pentru cei timizi… Pe holurile școlii era liniște, o liniște ciudată pentru o zi dedicată iubirii. Fiind navetistă, ajung printre primii la școală. Deschid ușa la clasa mea și!… rămân foarte suprinsă! Încerc să mă dumiresc. Nu e ca-n alte dimineți! Nu mi-am dat seama din prima privire ce era, erau niște balonașe în formă de inimă, acestea fiind de culoare roșie, pe fiecare bancă! Nu-mi venea să-mi cred ochilor! M-am dus în liniște la băncuța mea, era un bilețel , un bilețel roz-deschis, o culoare care te calma doar privind-o, l-am citit, era o poezie de dragoste ce mi-a adus un strop de fericire, un zâmbet pe buze. M-am uitat în jur: fiecare băncuță avea un bilețel cu un mesaj de dragoste. Evident, din privirile băieților, am înțeles că ei au fost cu ideea! Acest gest reflectă, cât ar fi el de mic, că iubirea dintre colegi e cea mai curată! (Diana Prodaniuc)
Sunt de părere că sentimentul pe care toată lumea ar trebui să îl trăiască nu trebuie împărtășit doar în data de 14 februarie, ci în fiecare zi. Toți suntem focusați intens pe faptul că ,,trebuie neapărat să îmi găsesc sufletul pereche acum”, un lucru, cred eu, foarte greșit. Iubirea necesită răbdare, ea nu apare la comandă și nu se forțează. Eu am avut norocul să o întâlnesc, să o simt și să o trăiesc, încă o trăiesc și sper ca toată lumea să găsească pe cineva care să îl facă la fel de fericit precum sunt eu când simt iubire!
Iubirea nu vine doar din partea sufletului pereche, ea vine din toate părțile, de la părinți și familie, până la prieteni, colegi și profesori. Nimeni nu este singur în viață și nu o să fie! Dumnezeu și… orice persoană din jur o să te iubească. Azi am fost înconjurată de iubire și a fost o zi cum ar trebui să fie toate! (Sorina Stan)
Pentru mine ziua de azi credeam că va fi ca o oricare zi de Valentine’s Day, dar de dimineață cum am ajuns la liceu am avut o plăcută supriză intrând în clasă să văd așezat pe fiecare scaun, care aparținea unei fete, câte un balon în formă de inimă și câte un bilețel cu un citat emoționant. Dragii noștri colegi s-au gândit să ne facă o supriză, nouă fetelor, în această zi a iubirii. Prin mica lor atenție oferită nouă, această zi pentru mine a fost SPECIALĂ. (Brigitta Madzur)
Ziua de 14 februarie este ziua în care sărbătorim iubirea, ziua în care ne arătăm afecțiunea față de cei din jurul nostru prin mici atenții sau printr-un simplu ,,Te iubesc!”. Dacă anii trecuți această zi era ca oricare alta, anul acesta m-a surprins, fiind o zi specială pe care nu o voi uita niciodată. Toate acestea, datorită minunaților noștri colegi care s-au mobilizat și ne-au făcut o surpriză: baloane în formă de inimă și bilețele cu poezii de dragoste. Un gest mic, dar care ne-a adus zâmbetul pe buze tuturor fetelor din clasă, care ne-a făcut să ne simțim iubite și care a dat farmec acestei zile. Gesturile mici demonstrează multe și sunt cele care contează cel mai mult. Băieții noștri chiar sunt un exemplu demn de urmat! (Maria Mihali)
Dragă Valentin, azi este ziua ta, este ziua iubirii. Țin să îți mulțumesc pentru că mi-ai oferit mie și colegilor mei ocazia să ne surprindem colegele cu niște cadouri pe care sigur le merită. Baloanele în formă de inimă și citatele care parcă prindeau viață în sala noastră de clasă au exprimat dragostea noastră față de colegele noastre dragi, o dragoste determinată de faptul că ele ne arată zilnic cum să iubim și cum e să fim iubiți. Sper că și tu ești de acord că sărbătoarea ta este și sărbătoarea lor. (Adrian Cinar)
Pentru ziua de 14 Februarie am avut o grămadă de emoții, pentru că voiam ca fetele să fie mulțumite de surpriza noastră. Le-am cumpărat baloane in formă de inimă și le-am lăsat pe fiecare bancă câte un poem sau o strofă semnificativă zilei de astăzi. Fetele au fost foarte fericite așa că ne-au răsplătit cu câte o îmbrățișare sau un pupic, asta însemnând că efortul depus a meritat. (Vlăduț Tupiță)
Cu gândul la colegele noastre, ne-am făcut un plan pentru a le surprinde. Solidari între noi și complice cu d-na noastră dirigintă, am reușit, iar reușita noastră ne-a adus mii de mulțumiri și pupicei din partea colegelor noastre, care afișau cel mai frumos zâmbet pe care l-aș fi putut vedea eu din partea lor. Mă bucur că eu și colegii mei am reușit să ne mobilizăm și să lucrăm în echipă, să selectăm versuri frumoase de iubire sau citate despre iubire pentru a aduce zâmbetul pe buzele fetelor, dar nu numai atât, ne-am și distrat, am și cântat și ne-am simțit foarte bine la școală. De fapt, în clasa noastră mereu e ceva interesant și plăcut! Cel mai mult m-a uns la inimă când am observat că în ochii fetelor a fost mai mult de atât, și că poate chiar s-au simțit iubite în această zi. (Cristian Țudic)
Așadar, ziua de Valentine’s day s-a dovedit a fi una minunată, pe care cu siguranță nu o vom uita. Cu asemenea colegi, viața de liceu e mult mai frumoasă, plină de farmec și împlinire. Clasa a XI-a A de la Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand” este o clasă unită, doamna dirigintă ne iubește si ne formează astfel, încât să devenim oameni mai buni, mai frumoși, oameni echilibrați, oameni care se vor descurca în societate. Ne mândrim cu clasa noastră: fete iubibile și băieți iubireți! (Anca Corneștean)

Cum să nu-i iubești? O zi încărcată emoțional, cu poezie, cu scriere creativă, presărată cu mici gesturi de iubire e, de fapt, o zi frumoasă a unei profesoare de limba română, a unei diriginte fericite pentru trăirile ei și ale elevilor ei!

 prof. Odarca Bout,
Colegiul Național Pedagogic ,,Regele Ferdinand” Sighetu Marmației

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise