Actualitate Cultură Illuminati

Piese pentru suflet (autor, Ioana Trifoi)

image_printPrinteaza
Ioana Trifoi

– Ce vei face cu viața ta?
– Îmi voi croi un drum și voi merge pe el până la capăt.
– De ce să îți croiești un drum când există deja atâtea drumuri pe care le-ai putea urma?
– Există, dar acele drumuri sunt pline de gropi!
– Le-ai putea foarte simplu ocoli.
– N-am să-mi arunc visele dintr-o parte într-alta, nu de altceva, dar s-ar putea la un moment dat să alunece și să se risipească printre atâtea gropi.
– Domnișoară văd că orice aș zice esti mult prea sigură pe tine. Apreciez!
– Dumneavoastră dacă ar fi să alegeți un drum pe care ar trebui să circulați cu un BMW seria 8 pe care l-ați alege: cel cu gropi sau cel fără?
– Păi, nu e totuna. Logic, cel fără, doar nu vreau să stric minunăție de mașină.
– Le fel e și cu oamenii, doar că, de cele mai multe ori, ei aleg drumul cu gropi, doar pentru a se deosebi de ceilalți.
– Nu e la fel! La mașină se mai duc telescoapele, frâna, iar dacă dai peste câteva gropi mari s-ar putea să rămână în pană.
– Acestea se pot schimba ușor, dar ce faci când unui om îi moare speranța sau, și mai grav, când unui om i se ,,STRICĂ” sufletul?
– Vorbești numai prostii, cum să ți se strice sufletul?
– Nu o să înțelegeți decât atunci când o să ajungeți cu BMW-ul la mecanic și veți vedea că nu există piese și pentru… suflet.

Maria era mereu pusă pe vorbărie și i-ar fi explicat domnului din trolebuz cum stă treaba, dar fusese nevoită să coboare, deoarece era așteptată cam de vreo 30 de minute.
Deși are numai 25 de ani viața ei este mult prea încărcată: de la ore de pian, până la box și cursuri de gătit e un salt mare, salt pe care Maria îl consideră pueril și pe care îl face sărind dintr-un trolebuz într-altul, momentan nu-și permite o mașină și nu că nu ar avea bani, dar Elveția, Roma, Grecia și Egiptul i se par alegeri mult mai înțelepte decât o amărâtă de mașină.

Iat-o intrând grăbită pe ușa sălii de box, echipată și gata de antrenament.
– Îți cam place să te lași așteptată!
– Ce-i bun mereu se lasă așteptat, i-o întoarce Maria unei colege cam îngâmfate, care mereu o invidiază și mereu agață în ea. Cu părul prins într-un coc lejer, cu o siluetă de invidiat și cu privirea aceea de temut, Maria atrage atenția asupra sa, nu de alta, dar nu intrase bine în ring că vreo trei băieți noi pe la antrenamente îi și cerură facebook-ul. În locul ei altele s-ar fi simțit flatate, însă ea le răspunde cu un zâmbet zeflemitor:
– N-am!
Ziua trecuse mult prea repede și iat-o pe frumoasa Maria cum își caută oferte de vacanță împreună cu prietena ei, Ana.
– Știi, azi am întâlnit un domn cam plin de sine care nu știa altceva decât să scoată lucrurile materiale la înaintare.
– Și iar te-a apucat filozofatul în trolebuz?
– Ce bine mă cunoști!
– Doar tu ai putea vorbi cu necunoscuții despre aspirațiile tale, de parcă i-ai cunoaște de o viață.
– Să știi că azi el m-a abordat primul întrebându-mă ce vreau să fac cu viața mea, dar recunosc că a fost o discuție foarte interesantă.
– Sunt sigură că vei scrie despre ea. De abia aștept să o citesc.
– Hei, parcă ești psiholog, așa mă citești!
– Și totuși, trebuie să recunosc că niciodată nu am găsit vreo carte mai greu de citit și, harul Domnului, sunt câteva sute care mi-au trecut prin mână!
– Autorul contează!
– Nu mai filozofa și hai să mâncăm.

Maria și Ana erau prietene de când se știu, au crescut împreună, au plâns împreună după primele iubiri, au râs împreună și cel mai important au fost mereu una lângă cealaltă, iar cel mai probabil și după ce se vor căsători își vor lua case cu piscină una lângă cealaltă și tot o să-și ducă dorul una celeilalte.
– Bună dimineața! zise Maria plină de entuziasm.
– Bună dimineața! se auzi vocea somnoroasă a Anei la celălalt capăt al firului.
– Sper că nu ai uitat că azi plecăm în Malaysia.
– N-am uitat, însă e abia 7 dimineața, noi avem avion abia la 15.
– Sorry!
– Maria când o să înțelegi că eu nu-mi încep ziua făcând jogging ca și tine, eu vrea doar să dorm.
– Bine, bine, dormi ca o bunică de 80 de ani. Viața e făcută să o trăiești nu să o dormi.
– Ne vedem la aeroport!
Deși cele mai bune prietene, mereu atât de diferite: una îndrăzneață și rebelă, mereu spontană, cealaltă rușinoasă, mult prea calmă și atât de leneșă. Oare unde s-or fi găsit?
La ora 14:30 erau deja amândouă în fața aeroportul nerăbdătoare și dornice de distracție. De cum o zări Ana îi zise Mariei, văzând-o cu o cafea în mână:
– A câta e pe ziua de astăzi?
– Hmmm … a doua sau a treia, ce mai contează acuma.
– Normal că bei atâta cafea, căci în loc să dormi tu mergi la jogging, iar noaptea te iau gândurile…. ce să-ți povestesc!
– Zici că ești bunica.
Apoi se îmbrățișează ca și când nu s-ar fi văzut de cinci ani și porniră pentru a-și aștepta zborul.
Maria mai mereu vedea fețe cunoscute, dar niciodată nu știa de unde să le ia, știa că le cunoaște, dar habar nu avea de unde și, la fel se întâmplase și înainte de zbor. Văzu un domn care o tot fixa cu privirea, dar nu știa de unde l-o fi cunoscând.
– Domnișoară, mă mai ții minte? Discuția din trolebuz?!
– Cum aș putea uita? Dar ce vânt vă aduce pe aici?
– Păi, aștept trenul!
– Știți, aici este aeroportul!…

Ioana TRIFOI
clasa a XII-a F, CNDV

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise