Cu toții am urmărit discursul doamnei Ana Blandiana la ceremonia de acordare a Premiilor Prințesa de Asturias pentru Litere, de la Oviedo, din 25 octombrie 2024, și parcă simți că nu poți trece prea ușor peste radiografia pe care Domnia Sa o face devenirii noastre: „latinitatea noastră, rămasă în exil la celălalt capăt al continentului, ne-a singularizat și ne-a dat, odată cu conștiința că suntem altfel decât cei din jur, sentimentul singurătății în istorie”. Este, aș spune, același sentiment pe care ți-l dă și lectura cărții lui Ioan Ardeleanu-Pruncu, Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit – Editura Valea Verde, 761 pagini, cu o Prefață de prof. univ. Blaga Mihoc, și un CUVÂNT de ÎNTÂMPINARE de PS Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.
Volumul este structurat în cinci mari capitole (I. Familia nobiliară Mihalyi de Apșa, II. Dr. Victor Mihalyi de Apșa: Mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș, Membru de onoare al Academiei Române, III. Episcop de Lugoj, IV. Mitropolit de Blaj, V. Sfârșitul), beneficiază de 40 de Anexe (scrisori, memorii, Decizii, interpelări, articole de presă, fotografii, edite și inedite, dintre care se remarcă schița genealogică a familiei Mihalyi făcută de studentul Victor Mihalyi, p. 698), 7 pagini de bibliografie și fonduri de documente, 15 pagini valoroase de Indice de nume, respectiv o scurtă prezentare a activității Asociației „Firul Vieții” Sighet.
Această carte care se lansează azi, 6 noiembrie 2024, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației, pe lângă faptul că ne relevă personalitatea excepțională a Mitropolitului greco-catolic Victor Mihalyi și a lumii frământate din Ardeal, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, este despre latinitatea noastră, despre Biserică și limbă, despre patrimoniu, dar mai ales despre moștenire. Și, poate cel mai important, despre iubirea de Maramureș și pentru moroșeni. Firește, avem doi părinți, patru bunici, opt străbunici etc., care, la un moment dat, și-au pus speranțe în fiecare din noi că ne vom face datoria. Domnul profesor Ardeleanu-Pruncu scrie o minunăție de monografie, de-o claritate debordantă, în care ne arată cine suntem și, mai ales, care ne este obligația, adică ne face părtași la îndatoririle noastre. Ne determină să ne gândim la urmași, altfel spus, să-i urmăm exemplul. Mărturisesc că, într-o lume în care ChatGPT (de)scrie istoria, iar boții (deja) știu ce butoane să apese pentru a ne stârni emoțiile, mă încăpățânez să rămân optimist. Mă gândesc în acest sens și la articolul „Sfârșitul umanioarelor” din Dilema, nr. 34/2024 (https://www.youtube.com/watch?v=FfXEafsi19A), în care Mircea Dumitru afirmă că „faptele istorice sunt aceleași, dar felul în care decidem să le normăm sau să le gândim axiologic normativ depinde de foarte multe opțiuni religioase, politice, filozofice pe care le avem”.
Pentru că nu putea fi altfel, cartea este dedicată memoriei părinților, Ioan și Maria Ardelean, din familiile nobile Batin de Berbești, Țiplea (Cziple) și Pop (Kökényesdy) de Biserica Albă, „fiindcă și eu am trăit prin veacuri, în sângele străbunilor mei”, după cum mărturisește autorul. Citind cartea, mărturisesc că mi-am amintit de toți profesorii de istorie care m-au influențat/ marcat și m-am gândit la toți foștii mei elevi care astăzi predau istoria noilor generații de moroșeni. Sunt ferm convins că generația noastră nu este ultima interesată de istoria Maramureșului și că mai tinerii profesori vor ști cum să insereze în predarea standardizată, atât de-n vogă printre diriguitorii sistemului de învățământ actual, și elemente de istorie locală, în vederea deprinderii spiritului critic.
Ce ne oferă în esență această carte? Întâi de toate, un capitol dedicat familiei Mihalyi de Apșa (începând cu Mihai Mihalyi, paroh de Ieud, continuând cu un frumos medalion biografic dedicat academicianului Ioan Mihalyi de Apșa, care, la 1864, vorbea despre Codicele de la Ieud, și, în cele din urmă, cu ultimii Mihăileni și influența Domnișoarei Lucia Mihalyi de Apșa asupra autorului), genealogia și implicațiile acesteia în rezistența românească prin limbă, cultură și biserică; am reținut în mod deosebit latura formativă a acesteia, evocarea unei lumi apuse, deslușirea încercărilor prin care a trecut Biserica Greco-Catolică (rezistența la maghiarizarea școlii, a administrației și, în final, a Bisericii, prin înființarea Episcopiei de Hajdudorog, 1912), eleganța răspunsurilor de bun simț celor care diminuează importanța Mitropolitului Victor Mihalyi, vlădica săracilor, legăturile de familie surprinse în miile de note de subsol, și multe alte aspecte notabile, dar las Domniilor Voastre plăcerea descoperirii lor în paginile acesteia.
Ambiția autorului, exprimată în cuvântul introductiv, de a-l readuce în memoria maramureșenilor, este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât Mitropolitul Victor Mihalyi nu se regăsește în volumul 100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități care au făcut istorie (2018). Este într-adevăr o carte-eveniment (sau reparație morală), care ne invită să cinstim memoria unui înaintaș demn de respect și considerație, fără de care nu se poate scrie istoria Maramureșului și a Ardealului. Iar cuvintele lui Alexandru Papiu Ilarian (1862), care deschid volumul, n-au fost alese întâmplător: „O națiune ce nu-și cunoaște istoria se aseamănă ființelor lipsite de memorie; ea nu cunoaște legătura logică și necesară între trecutul, prezentul și viitorul său; ea nu se cunoaște pe sine însăși.”
Marius VOINAGHI
Adaugă comentariu