O să vă întrebați de ce am ales acest titlu, în aceste zile, când dezbaterea publică este dominată de conținutul noilor planuri-cadru din învățământul preuniversitar, care se vor aplica începând cu anul școlar 2026-2027. Titlul nu are nimic de-a face cu diminuarea numărului de ore în ceea ce privește istoria ca disciplină de studiu la clasele de liceu, nici cu modul în care este ea privită, ci doar cu faptul că istoria (sau cel puțin partea bună a acesteia) se vede mai bine în oglinda retrovizoare, iar noi, mai devreme sau mai târziu, conștientizăm acest fapt. Fiecare dintre noi, în parte, sau la nivel identitar. Tocmai la o astfel de dezbatere am asistat vineri, 7 februarie 2025, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, pe marginea cărții doctorului Virgil Solomon, Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei 1921 – 1947 [Editura Humanitas, București, 351 pagini, ediție îngrijită, studiu introductiv și 544 de note (în realitate, în jur de 400 de biografii atât de necesare profesorului de istorie) aparținând istoricului Claudiu Secașiu, cercetător-consilier în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu o Prefață de Michael Virgil Solomon].
Structurată în trei mari capitole – Caietele 3, 6 și 7, acoperind perioadele 1921-1930, 6 septembrie 1940 – 25 august 1944 și 7 septembrie 1944 – aprilie 1947, volumul beneficiază de 10 pagini de indice de nume proprii, fotografii din arhiva familiei Solomon, file din dosarul de urmărire (interceptarea convorbirilor telefonice sau filaj executat de Serviciul Special de Informații 1943), fie fișe matricole penale de la Penitenciarul Sighet Principal, fie note de urmărire informativă întocmite de Securitate. Nota asupra ediției lămurește faptul că nu s-a păstrat în arhiva familiei originalul memoriilor, ci doar o copie dactilografiată a caietelor originale și criteriul care a stat la baza selecției celor trei caiete din totalul de șapte păstrate.
Prezentarea de carte a fost moderată excelent de către istoricul Andrea Dobeș, care a creionat foarte bine personalitatea lui Virgil Solomon (n. 27 august 1894, Drăguș, comitatul Făgăraș), cu studii de medicină la Cluj, Budapesta, Viena, participant la 1 decembrie 1918 la Adunarea Națională de la Alba Iulia, deputat P.N.T. (1928-1933), colaborator al lui Iuliu Maniu în calitate de secretar general adjunct pentru Ardeal (1941-1945), ministru al lucrărilor publice (1944-1945). A fost întemnițat timp de 8 ani, fără proces și fără asistență medicală (era suferind de plămâni) în penitenciarele Craiova, Aiud, Văcărești (1947), Pitești și Aiud (1948), Ocnele Mari și Văcărești (1949) și Sighetu Marmației (1950-1955). La părăsirea penitenciarului, i s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Măzăreni, raionul Brăila (1955-1960), apoi Rubla (Valea Călmățuiului), raionul Călmățui (1960-1964), regiunea Galați. Eliberat în martie 1964, i s-a permis să revină la București, unde s-a aflat sub urmărirea Securității, până la decesul său, survenit la 4 august 1972.
Michael Virgil Solomon, nepotul autorului, a trecut în revistă povestea manuscrisului acestor memorii, la care doctorul Solomon a început să scrie din anul 1965 la presiunea fiului său: cutremurul din 1977, demolarea casei părintești, tulburii ani ’90, până la întâlnirea providențială cu istoricul Claudiu Secașiu. Acesta, în alocuțiunea sa, a evidențiat valoarea documentară a manuscrisului, poziția doctorului Virgil Solomon în cercul de colaboratori intimi ai omului de stat Iuliu Maniu și martor privilegiat la evenimente istorice majore: boala și decesul regelui Ferdinand I (1926-1927), instituirea și epoca Regenței (1927 -1930), perioada dictaturilor, pregătirea loviturii de stat din 23 august 1944, criza politică din lunile februarie-martie 1945 sau instaurarea guvernului P. Groza, la 6 martie 1945. Ion-Andrei Gherasim, nepotul fruntașului maramureșean Ilie Lazăr, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu, a subliniat rolul generației de mijloc a P.N.Ț., considerând evenimentul editorial drept o reparație morală față de o personalitate pe nedrept uitată, în spiritul necesității aflării adevărului și a unor aspecte mai puțin cunoscute publicului larg, cum ar fi, de pildă, relația lui Iuliu Maniu cu Ionel Brătianu la începutul anilor ’20. Gheorghe Mihai Bârlea a punctat, la rândul său, contribuția documentară prețioasă a cărții la istoria vieții politice din România, în prima jumătate a secolului XX. Pentru publicul sighetean, și nu numai, cercetătorul C.N.S.A.S, Claudiu Secașiu, și Michael Solomon, autorul romanului Vulpea urbană, au avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. Răspunsurile sunt redate mai jos.
Marius Voinaghi (M.V.): În ce mod a contribuit experiența familială la formarea identității dumneavoastră personale și profesionale, și cum poate această identitate să influențeze felul în care privim istoria?
Michael Solomon (M.S.): În primul rând, vă mulțumesc că mă întrebați. Mi-e greu să vă răspund în câteva cuvinte, dar încerc să o fac. Faptul că am avut de mic copil conștiință istorică. Conștiința unei istorii diametral opuse cu istoria pe care o învățam la școală, și care m-a adus mai aproape de o analiză istorică diferită. Minciunile cu care eram confruntat, pe de-o parte, și întâmplările cu care eram informat, pe cealaltă, m-au ajutat să mă dezvolt destul de repede în conștiința aflării adevărului.
M.V.: Cum putem aborda dilemele etice ce apar în reconstituirea și interpretarea mărturiilor din trecut, având în vedere că acestea sunt adesea încărcate de emoții și conotații personale? În cercetarea istoriei contemporane, cum reușiți să reconciliați nevoia de a reconstitui faptele exacte cu inevitabila subiectivitate a mărturiilor personale, și în ce măsură această dilemă vă modelează abordarea metodologică?
Claudiu Secașiu (C.S.): Sigur, dincolo de experiența profesională, dacă vreți, pe care cineva o are sau nu o are, cred că, pentru a elimina subiectivitatea, datoria istoricului este să confrunte cât mai multe surse. Și, așa cum am vorbit referindu-ne la cartea propusă astăzi cititorilor, am avut marea șansă de a avea, în paralel cu manuscrisul sau dactilograma memoriilor doctorului Solomon, și dosarul de urmărire de la Securitate, unde erau cuprinse relatările memorialistice consemnate de informatorii Securității. Practic, episoade din carte, spre exemplu, pregătirea actului de la 23 august 1944, se regăsesc într-o formă asemănătoare în notele informatorilor, precum și într-o formă similară în cartea de față.
M.V.: În contextul unei lumi politice din ce în ce mai polarizate, cum interpretați rolul mărturiilor personale și al experienței istorice în construirea unui discurs politic echilibrat și în promovarea valorilor democratice?
C.S.: Păi, cum am spus și astăzi, modelul Iuliu Maniu este unul pilduitor, în sensul că într-o lume a extremelor, o ținută morală și echilibrată, pe care a avut-o Iuliu Maniu în perioada interbelică și imediat postbelică este, cum am mai spus, de o valoare exemplară.
M.V.: În ce măsură considerați că viziunea și activitatea politică a lui Iuliu Maniu au contribuit la fundamentarea unui spațiu democratic în România interbelică?
M.S.: Domnul Iuliu Maniu, prezența lui Iuliu Maniu la noi în familie a fost dintotdeauna. Se vorbea despre el, arareori era menționat cu numele. De obicei, i se spunea Președintele. Cred că istoricii sunt în măsură să aprecieze influența lui interbelică. În mod cert, a influențat o serie întreagă de oameni din jurul lui, asemeni bunicului meu. Sunt conștient că, la ora actuală, când oamenii vor personalități puternice, ne concentrăm asupra lui Iuliu Maniu, dar cred că ar trebui să ne concentrăm și pe oamenii de încredere care l-au înconjurat și care i-au pus în valoare geniul politic.
M.V.: În ce măsură credeți că poveștile de viață, cum ar fi cele ieșite din negură ale medicului Virgil Solomon, pot influența percepția colectivă asupra istoriei naționale? Ce rol credeți că joacă, în cadrul cercetării, această dinamică de transmitere a memoriei?
M.S.: Esențială! Rolul acestor istorii care apar din negură și care nu sunt ego-istorii, în care personajul principal nu este povestitorul, ci povestitorul este doar un participant atent, dar și intim al evenimentelor, cred că pot să schimbe percepția, așa încât noi să ne apropiem de adevărul istoric.
M.V.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și calde felicitări pentru minunata carte. Dacă ar trebui să transmiteți un mesaj tinerilor care n-au fost astăzi de față, ce le-ați spune?
M.S.: Le-aș spune ceea ce le-am spus și celor prezenți astăzi la Memorial: ascultați-vă bătrânii, deși vă vor plictisi îngrozitor cu poveștile lor nesfârșite, dar ascultându-i pe ei, la mulți, mulți, mulți ani după ce nu vor mai fi, veți realiza că aveți posibilitatea de a judeca altfel evenimentele la care au participat. Pentru că istoria care ni se întâmplă se vede întotdeauna în oglinda retrovizoare. Niciodată înainte.
Marius VOINAGHI
Adaugă comentariu