Sâmbătă, 8 februarie 2020, la Sighetu Marmației a avut loc comemorarea anuală a marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim – ministru în mai multe guverne ale României Mari, exterminat de comuniști în temnița de la Sighet la 5 februarie 1953.
Rugăciuni pentru veșnica sa odihnă (pomeniți au fost și liderii național tărăniști Ion Mihalache și Ion Rațiu) au fost înălțate atât la celula în care a murit, de la parterul Memorialului Sighet, cât și la Ciarda unde zac încă nelocalizate rămășițele sale pământești (alături de ale celorlalți morți în închisoarea Sighet din acea perioadă) de un grup de preoți greco-catolici din zonă.
Conferința dedicată lui Iuliu Maniu a avut loc în sala Transist a Primăriei din Sighet și a fost moderată de organizatorul principal al evenimentului, dr. Gheorghe Șiman, în prezența a peste 100 de participanți, din Sighet, Baia Mare și din multe colțuri ale țării. Printre personalitățile care au luat cuvântul evocând foarte documentat și emoționant figura istorică a lui Iuliu Maniu s-au remarcat fostul Ministru al Integrării Europene național-țărănist Alexandru Herlea (cel care în legislatura 1996-2000 a inițiat discuțiile României cu Uniunea Europeană), prof. univ. dr. Doru Radosav – o somitate a Universității clujene, fostul ministru național – țăranist Ioan Avram Mureșan, părintele rector Simion Mesaroș din Baia Mare, etc. Mesajul unanim subliniat de vorbitori a fost perenitatea mesajului spiritual al lui Iuliu Maniu, de care política și societatea românească de azi au mare nevoie.
Preot prof. Marius VIȘOVAN
Comemorarea maelui om de stat, care a fost Iuliu Maniu, in data de 08.02. 2020, s-a facut intr-o sala a Primariei municipiuluii Sighet. Ma intreb daca sala este prea mica si neincapatoare pentru mai mult de cca 100 de persoane, multe dintre acestea fiind venite din alte parti, intr-o localitate care a fost fieful acestui partid, multime de ani ?
A fost un om de o cinste, onestitate si demnitate nationala, intr-o nota de moralitate si spiritualitate rar intalnite, mai ales in societatea romanesca de azi, unde dominante sunt alte comportamente, cu alte preocupari si alte rezultate, care se si vad.
PNT a fost unul din partidele istorice, impreuna cu altele, cel mai persecutat de regimul comunist, toti liderii lui de marca fiind arestati prin diversiune si putini au rezista terorii tortionarilor, unii avand sansa de a se fi aflat in strainatate, in timpul acelei ambuscade.
Totusi, dupa 1,5 manadate a tov. Ion Iliescu, a obtinut sansa de a se afla la guvernare, sub denumirea de PNTCD, in alianta si cu liberalii, alianta denumita „Conventia Democratica”, sub presedintia D-lui Emil Constantinescu. Dar n-au rezistat decat un mandat, diversiunile celor specializati in ele si tradarile, chiar din interior, aducandu-l din nou in fotoliu pe acelas Ion iliescu, trendul desvoltarii produse fiind cel pe care-l vedem si simtim si azi. Supus si tradarilor celor apropiati, se poate spune ca acest partid, cu demnitate istorica, s-a stins, conducerea lui impostoare unindu-se chiar cu partdul de guvenamant, o varianta a partidului unic de alta data, cu variante de conducere asemanatoare acestuia.
Am citit ca se incearca unirea a ceea ce a mai ramas sanatos din acesta, sub o alta denumire si ca se incercearca refacerea lui. Doamne ajuta (!), spune semnatarul comentariului, un fost membru al acestui partid, de dupa revolutie, evident departe de cei ce-l conduceau. In mod evident, trebuie sa-si adapteze ideologia si programul la conditiile impuse de atatea modificari, in trecerea timpului.
Inchei cu un inalt omagiu adus fruntasilor acestui partid, modele de viata politica, sociala, familiala si spirituala, atat de urgisit si persecutat, asa cum se intampla cu cei buni, int-un imperiu al raului. Domnul sa-i ocrotesca si rasplateasca pe toti, in imparatia Lui Ceresca.
Va multumim, domnule profesor Barcan.