Un fel de «marş ». Depinde cine.
(De ce ies oamenii în stradă)
Zeci de mii de români au ieşit azi în stradă. În Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, în cam toate oraşele mari din ţară dar şi la Londra, Paris, Milano ori Copenhaga. Ei protestează împotriva amnistiei şi graţierii. Unii cred că sunt nişte marionete, că totul e politic, că nu are nimic de-a face cu bunul simţ şi cu dorinţa omului simplu de a nu fi prostit pe faţă.
Şi eu sunt acolo. Sunt în stradă, cu ei, virtual, cu miile de oameni lângă care nu pot fi real pentru că în oraşul meu e linişte. Şi înţeleg, nu mă supăr, e un oraş mic, cu oameni cuminţi. Dar eu aş vrea să fiu cu totul acolo, m-aş teleporta dacă aş putea, aş face o pancartă mare de tot şi aş scrie şi eu pe ea ceva care să-mi confirme « Je me révolte, donc je suis» a lui Camus, o revoltă pe care o consider de bun simţ și bună creştere. Remarci de genul « Ce treabă avem noi, ei oricum fac ce vor. », « Sunt hoţi iar noi suntem oameni simpli, nu avem putere», «Nu-i chiar aşa de rău, nu ai citit cu atenţie tot textul ordonanţei » şi « ……………… » ca şi cum am locui în Elveţia şi am mânca cea mai buna ciocolată, îmi dau frisoane. Ca să nu mai spun de altele gen « lovitură de stat », «bani şi instigare în stradă » ….
Aş fi acolo pentru Colectiv, pentru Bamboo, pentru oamenii simpli care nu ştiu cât e exact 200.000 de lei, pentru oameni care lucrează pe brânci un an ca să-şi permită un concediu de 7 zile şi se întreabă cât ar trebui să muncească să-și permită unul de 14, pentru dreptul meu de a nu fi prostit indiferent ce am votat. M-aş duce din punctul A până în punctul B cu cei care ar fi toţi prietenii mei indiferent de vârsta lor, preocupări, postul de televiziune preferat sau partidul preferat. Pentru copiii noştri care să nu trebuiască să întrebe la intrarea într-un club «Aveți aviz de funcționare ?» Pentru ţara mea în care vreau să trăiesc şi eu, să muncesc cinstit, să nu fiu iertat dacă fur, dacă fac abuz în serviciu sau dacă sunt corupt. Pentru dreptul meu de a vorbi şi de a gândi liber.
Autor, Crina Voinaghi
sursă foto: Attila Biro
Da. Și eu, la fel, Crina!
Multumesc. E bine ca stiu asta.
Bravo, Crina!
Multumesc. Apreciez.
Superb spus, Crina. Si minunat sentiment. Si chiar daca uneori te simti o furnica mica intr-un spatiu nesfarsit, nu uita ca furnica cu furnica pot zidi ditamai musuroiul. 🙂 Moi aussi” Je me révolte, donc je suis”