Actualitate Cultură

La mormântul unui erou

Mormântul lui Găvrilă Iusco-Sfâcă
image_printPrinteaza
Găvrilă Iusco-Sfâcă (centru)

Găvrilă Iusco – Sfâcă (născut la Ieud în 1932) a fost unul dintre eroii luptei armate anticomuniste din Maramureș. Elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet, conștiința sa creștină și românească îl determină să ia atitudine, la doar 16 ani devine partizan, ucenic apropiat al lui Vasile Popșa (și pe plan spiritual și organizatoric) alături de care a luptat contra Securității până în mai 1949, când în urma încercuirii de la Ieud, Vasile Popșa este ucis, iar Găvrilă Iusco și ceilalți partizani sunt arestați (cu excepția lui Ion Popșa care reușește să fugă dar este arestat mai târziu). Eliberat după câțiva ani de închisoare, Găvrilă Iusco se va stabili la Vișeu unde se va încadra în muncă, își va întemeia familia, dar va pleca prea repede la cele veșnice în 1988, la doar 56 de ani. În cimitirul din cartierul Vișeu de Mijloc (parte componentă a orașului Vișeu de Sus), am găsit mormântul, am aprins o lumânare și am înălțat o rugăciune către Domnul pentru veșnică odihnă a sufletului său și pentru luminarea conștiinței poporului român.

Iată o frântură din lupta armată anticomunistă din Maramureș, în relatarea lui Găvrilă Iusco – Sfâcă (care reflectă atât curajul cât și noblețea sa sufletească), ale cărui mărturii au fost salvate și consemnate de camaradul său, Ioan Dunca, din Vișeu de Sus.

„Prima dată Securitatea ne-a atacat la Dragomireşti unde noi eram adăpostiţi în casa morarului Petrovan. Copilul acestuia, Ionuc, în vârstă de 12 -13 ani a observat că în drum opriseră mai multe camioane cu militari şi a venit să ne avertizeze strigând în gura mare: „Fugiţi! Securitatea!”. Eu fiind de pază trebuia să acopăr retragerea celorlalţi care au luat-o spre pădure. Văzând că nu-l pot prinde pe copil, securiştii au deschis focul, dar, din fericire nu l-au nimerit. Eu am ezitat câteva secunde de frică să nu-l nimeresc eu pe copil şi apoi am tras o rafală scurtă cu pistolul mitralieră ţintind intenţionat în pământ în faţa primului rând de militari, căci nu voiam să ucid pe nimeni. În clipa aceea toţi s-au aruncat la pământ. Cum se ridicau, cum mai trăgeam câte o rafală, tot scurtă, că nu aveam muniţie prea multă… În felul acesta ai noştri au reuşit să se ascundă. Lică a venit însă după mine şi mi-a spus: „Bine, Găvriluţ! Acum fugi repede că rămân eu!” M-am îndepărtat o distanţă oarecare apoi m-am oprit şi am reluat focul acoperind retragerea lui. Şi tot aşa ne-am acoperit unul pe altul până am ajuns în pădure, unde ştiam că securiştii nu au curajul să intre… Lică a venit la mine şi m-a sărutat pe amândoi obrajii. „Găvriluţ, mulțumită ţie am scăpat! Dacă nu erai tu acum eram ori prinşi ori morţi …” N-am să uit niciodată gestul lui Lică. Din păcate însă, după două zile am fost atacaţi din nou şi de data asta n-am mai scăpat…” (Ioan Dunca, Amintiri din rezistența anticomunistă)

preot prof. Marius VIȘOVAN

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Din relatarile domnului Dunca rezulta de asemenea ca Sfaca era un om cu mult umor…manifestat atat in momentele mai relaxate din detentie cat si in libertate

  • Iusco Gavrila, „Sfaca”, era unul si nimeni altul ca el. Il cunosteam de la Sighet, unde era cu o clasa mai mic, elev intern si el si ne lega o prietenie de izeni. Ii placea mult sahul si mie la fel si jucam deseori. Avea un joc specific, iar numai ca el; juca mult la sacrificiu, pentru a obtine o pozitie buna, nu tinea la material, iar cand declansa atacul, cu piese putine, era de neoprit si cand adversarii isi dadeau seama, era prea tarziu. Avea un joc „la pozitia lui” si-i cadeau multi victime, cu categoria II-a, si chiar cu a I-a; eu nu cred ca el avea vreo incadrare.
    Am fost mult impreuna si la Viseu, ne intalneam deseori la cofetarie, pe strada, mai venea si pe la scoala si juca sah cu profesorii; era o figura agreata, cunoscuta, cam prin tot orasul. Tinea si aici mult la pozitie, la pozitia lui de „bandit” si se comporta asisderea, in permanenta. Era de neoprit, striga si critica dur stapanirea, politrucii, tot timpul, peste tot. In fond, spunea adevaruri, manifesta o antipatie pe care o aveau si altii, care se si bucurau auzindu-l. Ii spuneam cei cunoscuti si apropiati sa fie mai retinut si atent la reclamagii, dar el nici nu voia sa-i bage in seama. Uneori unii se mai departau, ca sa nu fie considerati in asociere si care nu voiau sa umble pe unde a fost el. Sotia lui a fost cadru didactic, o doamna eroina ascunsa, ca atatea altele, la care nu i-a fost teama sa-si uneasca viata cu a ununi proscris; si ce proscris! A mai fost si mustruluit pe la securitate, perioade scurte, dar gura nu i-au putut-o opri, nicicand, a ramas tot el, iubitor de „pozitie”. Din pacate i s-a oprit altfel, mult prea devreme, pentru ca indurarile petrecute l-au epuizat. Fie-i tarana usoara, in rasplata Domnului.

oferta-wise