Actualitate Știri

La Sighet s-a născut un proaspăt „actor” în politica maramureșeană!

image_printPrinteaza

Tribunalul București a admis marți, 05 decembrie 2023, cererea de înregistrare a unui nou partid, „născut” pe plaiuri maramureșene. Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului (PRDM) este înființat de un grup de cinci membri fondatori, toți sigheteni, toți activi până acum în societatea civilă, dornici să aducă schimbarea necesară și așteptată la nivelul politicii locale și județene. Pe lângă grupul fondator activează un număr important de membri care se vor implica concret și constant pentru „renașterea și dezvoltarea” Maramureșului, acționând sub sloganul „ascultăm, gândim, acționăm”.

Membrii fondatori sunt: Ticu Bogdan – președinte interimar (manager la Global Assistance Broker, agenția Sighet), Daniel – Marian Demeter (pensionar, fost șef serviciu la Poliția de Frontieră Sighet), Horia – Emil Picu (pensionar, profesor de fizică), Arina – Gabriela Haranguș (manager al Pensiunii – restaurant Flamingo din Sighet), Iulia Picu (muzeograf, Muzeul Maramureșean Sighet).

Cu alte informații, statut, program politic etc. vom reveni zilele următoare.

Mult succes noului „actor” în lumea dezechilibrată și dură a politicii! Viață lungă și… sustenabilă!

Salut, Sighet

NR: Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului (PRDM) mulțumește unui extraordinar sighetean, Attila Cosovan, performer în comunicare și design… pe alte meleaguri, care a dat – voluntar – o mână de ajutor la crearea siglei formațiunii politice.

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Să fie într-un ceas bun!
    Era și timpul să apară un „altfel” de partid, cu o „altfel” de politică!
    Politica bunului-simț în politică!

  • Credința că vor veni și persoane care știu, vor și pot să aducă bunăstare românilor se va confirma în curând.

  • Salut aceasta initiativa innoitoare! E nevoie de oameni seriosi in politica sigheteana si maine in functii de decizie!

    Va doresc sa coagulati un nucleu de sigheteni morali si responsabili care, obtinand mai multe mandate in Consiliul Local sa deblocheze decizia si sa focalizeze pe probleme grave si urgente ale orasului!

    Sa deveniti PDS (Partidul „Decolarii” Sighetene)

  • Să fie într-un ceas bun! Oameni vrednici, cinstiți au decis să-și pună la dispoziție priceperea și corectitudinea pentru ca Sighetul să redevină un punct de reper pe hartă. La cât mai mulți membri cu idei inovatoare care știu ce au de făcut și vor să facă! Mult succes!

oferta-wise