Actualitate Interviuri

La dispoziția cetățeanului: prefectul sighetean, Vasile Moldovan!

image_printPrinteaza

„Agitația” ultimelor zile ne-a oferit un motiv suplimentar de discuții și comentarii supra – caniculare: numirea noului prefect al Maramureșului. Tânărul avocat Vasile Moldovan, având deja experiență la nivelul municipiului Sighet (consilier local în două legislaturi) a oferit surpriza verii pentru „analiștii” politicii locale/zonale. Este o provocare foarte mare pentru sigheteanul Vasile Moldovan, Instituția Prefectului având atribuții importante conectate direct la programul Guvernului României. Așa după cum am precizat într-un articol anterior, bazându-ne pe promisiunea făcută la învestitură, vă oferim un interviu pe care l-am obținut prin amabilitatea avocatului – prefect, Vasile Moldovan.

Salut, Sighet!: Domnule prefect, nu foarte mulți sigheteni vă cunosc. Pentru cei care nu știu cine este avocatul Vasile Moldovan, vă rugăm să oferiți câteva detalii – pe care le considerați mai relevante – din biografia dumneavoastră.
Vasile Moldovan: M-am născut în Sighetu Marmației la data de 13 august 1974. Anii copilăriei i-am petrecut în orașul de pe malul Izei dar și în comuna Ieud, unde-și au originile părinții mei. Am fost elev al Școlii Generale nr.2 din Sighetu Marmației, unde d-na învățător Man Maria a fost prima care mi-a insuflat dragostea pentru educație, respect, umanitate, gândire pozitivă, principii de viață care m-au ghidat și în carieră. Anii de liceu au fost la fel de frumoși, la fel de constructivi, petrecuți alături de dragii mei colegi și profesori remarcabili la Liceul Industrial nr.2 din Sighetu Marmației, actualul Liceu Tehnologic Marmația. După absolvirea liceului am simțit o chemare înspre Drept, urmând cursurile Facultății de Drept din Iași, printre profesorii de seamă îl menșionez pe dl. Toader Tudorel, actualul Ministru al Justiției. Din 1999 sunt membru în cadrul Baroului Maramureș, fiind îndrumat în perioada stagiaturii de către dl. avocat Almaș Teodor. Din anul 2011 am fost și membru în cadrul Consiliului Baroului Maramureș. În cursul acestui an am obținut prin concurs un post de funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, iar începând cu data de 27 iulie 2017 am fost numit, prin hotărâre de Guvern, Prefect al județului Maramureș.

Salut, Sighet!: De ce și cine s-a gândit la dumneavoastră pentru această funcție?
Vasile Moldovan: În calitatea mea de avocat am fost mereu pentru oameni și alături de oameni, le-am ascultat problemele și am încercat sa le rezolv. Am luat contact și cu administrația, odată cu obținerea în anul 2012 a primului mandat de consilier local pe lista P.S.D.- Organizația Sighetu Marmației. Probabil experiența mea ca avocat, ca om de administrație m-au recomandat pentru obținerea acestei onorabile funcții, reprezentanții Guvernului României acordându-mi încredere în acest sens.

Salut, Sighet!: Cui vă subordonați în mod direct și cum veți colabora pe… verticală?
Vasile Moldovan: Potrivit art. 123 din Constituția României Guvernul numește un prefect în fiecare județ, prefectul fiind reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ – teritoriale, atribuțiile acestuia fiind stabilite în prezent prin Legea nr.340 / 2004. Ca și subordonare, prin statutul său, prefectul se găsește într-o situație de subordonare în raport cu Guvernul, prin competențele oferite prin lege acesta fiind deținătorul autorității de stat în județ și reprezentantul direct al primului – ministru și al fiecăruia dintre miniștri. Având în vedere atribuțiile și competențele, colaborarea pe verticală trebuie să fie una onestă, de monitorizare a respectării legilor, a programului de guvernare și, nu în ultimul rând de propunere către ministere sau alte autorități publice centrale de măsuri pentru îmbunătățirea activităților serviciilor publice deconcentrate.

Salut, Sighet!: Având în vedere că implică o mare responsabilitate, care au fost motivele care v-au determinat să acceptați această funcție?
Vasile Moldovan: În viață sunt multe provocări. Acceptarea acestei funcții a fost, fără doar și poate, cea mai mare provocare de până acum. O mare onoare dar, așa cum ați spus și dvs., o mare responsabilitate. Am acceptat provocarea și consider că pentru astfel de momente merită să lupți în viață. Ți se oferă oportunitatea de a veni în sprijinul cetățeanului, de a lupta pentru o viață mai bună, pentru că nimic în lumea asta nu face mai mult decât mulțumirea unor oameni simpli pe care poți să îi ajuți.

Salut, Sighet!: Programul actualului Guvern este, în mod evident, unul cu tentă socială. Ce alte așteptări considerați că au maramureșenii vis-a-vis de acest program?
Vasile Moldovan: Maramureșenii, ca de altfel toți românii, au așteptări mari de la guvernanții României. Din păcate tot mai mulți maramureșeni sunt nevoiți să ia calea Occidentului. Este cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent România. Lipsa locurilor de muncă, lipsa oportunităților în carieră, veniturile modeste, lipsa respectului față de angajat nu pot stăvili acest exod. Se impun schimbări radicale la nivel social, politic și economic. Programul actual de guvernare este doar un pas spre schimbare. Este nevoie de timp și tact pentru a avea o viață „ca afară”.

Salut, Sighet!: După cum ați declarat, nu sunteți membrul niciunui partid și, totuși, se pare că aveți o “simpatie” politică precisă. De ce ideologia social – democrată vă este mai apropiată?
Vasile Moldovan: După cum  am declarat și la învestire, unde ați fost prezenți, motiv pentru care vă mulțumesc încă o dată, singura politică pe care o voi face va fi politica cetățeanului din Maramureș. Doar împreună și aproape de oameni se pot clădi lucruri mărețe.

Salut, Sighet!: Sighetul și Maramureșul Istoric în general, au fost, mai mereu, uitate de către factorii decizionali de la centru (Baia Mare). Credeți că veți putea influența un alt fel de abordare, în favoarea… Țării Maramureșului?
Vasile Moldovan: Trăiesc în Sighet și îmi este cunoscut fenomenul. Dar, să știți, am cunoscut și cunosc factori decizionali care au găsit aplecare și spre Maramureșul Istoric. Am speranța că această aplecare nu va rămâne doar la nivel declarativ. Voi încerca să demonstrez că fără noi brandul Maramureșului nu poate exista.

Salut, Sighet!: În mod concret, cum credeți că veți putea “ajuta” Sighetul?
Vasile Moldovan: În primul rând mi-am propus și există posibilitatea legală de a deschide un oficiu prefectural la Sighetu Marmației (fostul birou prefectural fiind desființat în anul 2009, dacă nu mă înșel). La prima zi de audiențe la sediul Prefecturii am constatat că 60 % dintre petenți erau din Maramureșul Istoric. Mai apoi, vom verifica oportunitatea și legalitatea de a avea în cadrul oficiului o stație permanentă de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor. O altă problemă pe care o am în vedere este cea privitoare la examenul pentru permisul auto. Nu mi se pare firesc ca un număr mare de cursanți din zonă să facă deplasări la Baia Mare în acest sens. Ar mai exista și necesitatea unei reprezentanțe R.A.R. în Sighetu Marmației, care ar deservi zona Maramureșului Istoric. Și încă multe altele.

Salut, Sighet!: Din discuțiile noastre cu câțiva locuitori ai Sighetului, inclusiv manageri de intreprinderi, am reținut concluzia că dezvoltarea economico-socială a orașului nostru stagnează. Ce părere aveți despre această percepție și cum puteți influența și genera o schimbare în bine în acest sens?
Vasile Moldovan: O schimbare majoră în acest sens ar putea fi generată de construcția podului auto ce va face legătura cu Ucraina. La începutul lunii septembrie 2017 vom avea o întâlnire cu autoritățile ucrainene și sperăm să se semneze actele finale în vederea demarării acestor lucrări, cu mențiunea că din partea română sunt emise toate avizele necesare și au fost alocați banii pentru acest proiect. Există astfel și posibilitatea de a atrage forță de muncă din țara vecină. Atragerea unor investitori străini ar fi, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare economico-socială a municipiului.

Salut, Sighet!: Aveți, probabil, multe cunoștințe, mulți prieteni sigheteni. Ce așteptări credeți că au ei de la dumneavoastră, din funcția pe care o dețineți?
Vasile Moldovan: Știți zicala ceea : „prietenul la nevoie se cunoaște”. Aștept propuneri, sugestii, sfaturi. Sunt deschis la dialog și, în principal, la tot ceea ce este în folosul cetățeanului.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne, vă rog, trei măsuri/ direcții prioritare pe care le veți aborda în calitate de prefect?
Vasile Moldovan: Stimularea înființării unor noi locuri de muncă, acces la educație, sport și servicii medicale de calitate.

Salut, Sighet!: Aveți de gând să dați un feedback corect, onest, Guvernului Tănase, în sensul de a face o evaluare sinceră a situației economico – sociale nu tocmai strălucite a județului Maramureș?
Vasile Moldovan: A fost pregătită o evaluare pentru primele șase luni ale anului. Este o situație nu tocmai fericită, dar se fac progrese și sperăm că până la sfârșitul anului să simțim o schimbare în bine. De altfel, vom informa Guvernul cu toate problemele cu care ne confruntăm. Suntem în permanentă legătură.

Salut, Sighet!: Programul de guvernare marșează, în principal, pe soluționarea pretențiilor salariale din zona publică. Acest lucru se face în detrimentul investițiilor publice. Ce ne puteți spune despre investițiile pe termen scurt și mediu preconizate pentru județul Maramureș și Sighet?
Vasile Moldovan: Investițiile pe termen scurt și mediu în Maramureș sunt concentrate în special pe infrastructură. Este finalizat în proporție de 90 % D.N. 18 Baia Mare – Sighetu Marmației, este în lucru tronsonul de drum Moisei – Prislop și s-au alocat fonduri pentru drumuri județene, fiind cuprins și D.J. 185 Vadu Izei – Săcel. După cum am arătat și anterior, o investiție majoră va fi construirea podului de peste Tisa, în zona Sighetu Marmației – Slatina. De asemenea, o atenție deosebită se acordă turismului și, implicit, monumentelor istorice, care vor beneficia de un program de reabilitare. Ecologizarea haldelor de steril va fi de asemenea o investiție majoră.

Salut, Sighet!: Ce preferați? Abordarea „diplomatică” câștigătoare sau abordarea tranșantă/ directă, fără menajamente, perdantă?
Vasile Moldovan: Având în vedere și profesia mea de avocat, precum și rolul Instituției Prefectului, prefer o abordare diplomatică, câștigătoare.

Salut, Sighet!: Cum veți asigura, și în ce mod, transparența abordărilor, deciziilor, luate la nivelul Instituției Prefectului?
Vasile Moldovan: La nivelul Instituției Prefectului funcționează Cancelaria Prefectului, iar prin reprezentanții acesteia toate deciziile și abordările instituției vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin mijloacele moderne de comunicare. De asemenea și eu personal mă voi implica în acest sens.

Salut, Sighet!: Ce-i mai mult ca… prefectul?
Vasile Moldovan: Omul. Sper și cred că am rămas aceeași persoană obișnuită. O funcție nu trebuie să te schimbe, ci, dimpotrivă, trebuie să te responsabilizeze și mai mult, să faci progrese în folosul concetățenilor tăi. Sunt și rămân un om obișnuit. Funcțiile sunt trecătoare, omenia este nemărginită.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim să aveți un mandat… întreg!
Vasile Moldovan: Vă mulțumesc și eu și mult succes în viața de zi cu zi!

 

Oanță Brîndușa & Ion Mariș

sursă foto: Liviu Șiman

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Un prefect pentru Maramures!
    Citind integral interviul, mi-am dat seama de unde am simpatii pentru acest „politician”, desi, nu face parte din nici un partid politic, in schimb, face parte din partidul „oamenilor” care doresc sa sustina cetateanul simplu, sa-si canalizeze toate energiile pentru ei si prosperitatea vietii lui! Nu il cunosc personal pe domnul prefect, nu am schimbat vreodata un cuvant, doar cateva saluturi respectuoase cand era insotit de altcineva, cu care ne-am salutat! M-am intrebat in sine:cine este acest om, iar mai tarziu, am aflat! Este „omul potrivit la locul potrivit”! Nu a avut inca timp sa demonstreze, in noua functie, dar sunt sigur ca-mi va confirma asteptarile! Sunt sigur, deoarece am citit sau vazut mai multe interviuri cu dansul si mi-a placut modul de gandire si expresie; concis, la obiect, cunoscator al „dezideratelor” ce ne framanta pe noi, simplii cetateni ai Maramuresului istoric! Am observat ca nu a promis „marea cu sarea”, a facut cateva referiri la necesitatile „urgente” care trebuie implementate si de care maramuresenii de dincoace de deal au nevoie si care, toate, sunt posibil de realizat, doar trebuie vointa din partea „cuiva”, si aceasta am vazut-o la domnul nou promovat, prefect! Poate ca cineva va spune, ca-l laud prea mult… se poate, dar este o realitate si cred ca merita acest lucru, deoarece putini dintre maramuresenii tinutului voievodal, de-a lungul timpului au fost promovati, iar cand se-ntampla, sunt mandru!
    Ii doresc domnului prefect implinirea a tot ce-si doreste sa realizeze, mult succes in noua activitate, simpatie si sprijin din partea puterii si opozitiei, sa nu-si calce cuvantul niciodata, sa fie acelasi om „simplu” si onest!Spor la munca, deoarece este mult de facut si chiar urgente pe aceste plaiuri maramuresene!

oferta-wise