Altfel spus, un gânditor profund care prin cuvinte puţine transmite tot! Argument:
A apărut pe ecreator.ro o selecţie de texte scurte cu titlul „La Iza Solovană (meteopatii la vreme de pandemie)” aparţinând îndrăgitului nostru sighetean Marin Slujeru. Nu pot trece pe lângă ele fără a spune câteva cuvinte. Pe oriunde mă duc prin literatură, scriitorul îmi face câte-o bucurie pe care vreau s-o împărtășesc cu cei care vor citi acest articol.
Jacques Deval scrie pe http://www.citatepedia.ro/ că „Bucuria împărtăşită este o dublă bucurie; tristeţea împărtăşită este pe jumătate tristeţe”.
Așadar, fiind vorba de o bucurie, de ce n-aș dubla-o? De ce n-aș împărtăși-o?
Textele lui Marin Slujeru din „La Iza Solovană” sunt formate din câteva fraze (dacă nu-i doar una), apoi… o mulţime de sentimente, de idei, de stări sufletești izbucnesc în mintea cititorului. E stilul scriitorului să ţintească cu precizie dincolo de cuvinte. Simţim viaţa mai bine, zâmbim în gând pentru că citindu-l ne recunoaṣtem în intimitatea gândurilor noastre și poate că dacă l-am vedea imediat după ce citim două-trei rânduri, i-am spune, complice și confidenţial: „da, așa suntem și noi!”
Câteva din gândurile autorului așternute poetic și o încercare de clasificare a lor din parte-mi:
Toamna:
„S-a anunţat ultima zi de toamnă cu soare. În parc, oameni mai mulţi, mai aproape”.
„Vitrină de cafenea. Lan de frumuseți pe centru. Octombrie strălucește în fel și chip”.
„Noiembrie calm. Râul stă cu pescarii coborâți în el”.
„Vraiște de Noiembrie. Râul stă cu dealul. Solitarii rup digul cu plimbările lor”.
Iarna:
„Decembrie. Nişte liceeni vin de la Grădina Morii, în ritm alert, cu geci viu colorate. Plouă de rupe. Lor nu”.
„Un ger de-mi halucinează obrajii din copilărie!”
Vara:
„Ultimă zi de August cade lată. După ce s-a înălțat pentru ultima dată în toată slava”.
Ironic:
„Pe podul mobil trece un bărbat încruntat – de grijă să nu-i cadă pe jos mustața perfectă”.
„Un hipster pe centru, subțire, în vânt. Doar rama groasă a ochelarilor îl ţine la sol”.
„Dimineaţă de toamnă. Pe strada cu birouri trece o domniţă cu un dosar. Are mersul voluntar, i se clatină fardurile pe faţă”.
Ironic și subtil. Comic. Timpul nu iartă:
„Soare blând, sexagenari pe corzo: „…Nu te superi dacă-ţi spun ceva?… Mai drept puţin!…”
„Da’ tu, te superi? Mai repede puţin!…”
Pictorul Natură:
„Azi, noutatea ar fi că la mal râul s-a făcut ruginiu, de la sălcii și că pe Solovan au început să pună țigle”.
„Iza, sătulă de ploi, curge în linişte. Solovanul își caută noi ipostaze de încremenire în verde”.
Pictor de natură moartă:
„Înserare. Pescarii – statui sezoniere la râu”.
Natură și mult mai mult:
„Câte o rafală de vânt în parc prăvălește pieziș florile din castani, prolegomenă timpurie la viitoarele prăbușiri”.
Omul și natura:
„Drumeț șerpuind cu digul șerpuind cu meandrele Izei. Se oprește din când în când, lăsând Iza să curgă singură”.
„Pescarii nu au venit azi la Iza. În locul lor, arinii de pe mal se apleacă a undițe”.
Natura:
„Râul plin, larg, lin. Pe luciul apei prind viteză rățuștele, cu motorașul lor silențios, din mal în mal. Iese cu scandal dacă se apropie careva din alt cârd”.
Natură ṣi gingăṣie. Sensibilitate. Sentimente alese:
„Vederi cu Izuca iarna. Închipuită și pudărită toată”.
Respect pentru natură:
„Cerul este atât de albastru-curat, încât trebuie să mă opresc din mers, să stau smirnă”.
Înduioṣător:
„Câte un cărăbuş ostenit traversează o zi întreagă trotuarul, până la zidul orb”.
Frumuseţea gândului:
„Dacă priveşti mai bine trandafirul, ochiul se tot deschide, și el”.
Frumosul de lângă noi:
„După ploaie. Lustre albe prin castani”.
Frumosul de lângă noi, altcumva:
„Boare de grădini. Domnițe trecând indescifrabile, în i-Phonuri”.
Frumuseţe nebânuită:
„Pe o bancă, în parc, două fete – una-i tristă, de neconsolat. Mâine-i 1 Martie. Habar nu are de păru-i auriu”.
Timpul nu iartă:
„Câte un pensionar, câte două pensionare trec stânjeniți în tăcerea și precaritatea lor… Crește indicele de taciturnitate în oraș”.
„O grădinuță în umbră, un trandafir roșu. Trebuie stat locului lângă el, până se arată tot. Nu am eu atâta vreme”.
Timpul nu iartă. Poveri…:
„La Iza Solovană. Unii stăm încremeniți în peisajul încremenit. Alții își poartă coafura/ frizura de argint de-a lungul digului – par destul de grele”.
Timpul nu iartă. Frumuseţea gândului care nu îmbătrânește niciodată:
„Aprilie, parcul CFR. Trece o domnișoară. Niște pensionari fluieră stins, de depou. Fine manevre”.
Unic!:
„Zi de zi consemnez: cum am stat cu parcul, cum am mers cu râul”.
„Azi iarna-i mai blândă, zăpada mai mată, mai pufoasă, lipicioasă… Merg cât mai încet prin atâta încremenire. Tot așa încetineam prin toamnă, până mă atingeam cu liniștea”.
Absolut minunat! Nu credeţi?
P. S. „Izuca”… N-am mai auzit niciodată pe cineva care să-i spună aṣa râului Iza. E atât de duios cum doar un poet care se plimbă împreună cu râul ṣi ne face viaţa mai frumoasă putea să o facă…
Horia PICU
Foto: Ion Mariș
Lord Horia, reverențe! Bine că este cineva care să facă puțină ordine în vălmășagul ce-mi sunt… Îmi deschide noi abordări privind trăirile consemnate, noi trăiri.
O plimbare prin viata, citesti despre toate, te simti anapoda, mai mult vesel decât trist, zâmbetul ne cucerește, auzi prin vorbe scrise cum se scurge realitatea!
Sighetul…Iza, Grădina Morii, Solovanul, piata, corsoul, parcuri și străzi, oameni de tot felul, mai multi dintre cei care au părul de argint si vorba blândă care păstrează graiul trecutului… un tablou in viata “zugravit” pentru noi, citim si-l vedem pe domn’ profesor, sprijinit in baston cum bate drumurile orașului… se mai opreste, un pic de odihna… priveste si scrie in memorie, ăștia sunt oamenii, ăsta-i orașul, asta-i viata… mergem mai departe cu zâmbetul in obraji!
De la pești… pâna la păsările din văzduh, ne arată viata ce curge si zboară în timp, omul, asa cum este, ce-si duce pașii spre viitor, lăsând admirație in urmă, amintiri ce nu se uita, fraze ticluite, pline cu har si talent!