Zilele trecute, la 5 noiembrie, doamna Melania RIȚIU, ultima femeie fost deținut politic din Maramureș a împlinit venerabila vârstă de 96 de ani. Fiică și nepoată de preoți greco-catolici – luptători de prim rang pentru Marea Unire din 1918 (bunicul a fost ilustrul protopop Simion Balea), a copilărit la Săpânța, elevă la Sighet (colegă de clasă cu Aurel Vișovan), a cunoscut suferința temnițelor comuniste împreună cu întreaga familie (tatăl, mama, fratele și logodnicul), își împarte anii senectuții între București, Sighet și Săpânța, fiind prezentă la numeroase manifestări spirituale de cinstire a memoriei rezistenței anticomuniste.
Doamna Melania Rițiu și-a amintit acei ani de groază într-un interviu de acum câțiva ani:
„Prima arestare a tatălui meu, preotul Grigore Rițiu din Săpânța, a fost la 27 februarie 1945 (pentru atitudinea de opoziție față de anexarea Maramureșului la Uniunea Sovietică) împreună cu un ţăran fruntaş din sat, Gheorghe Pop, şi ținut 10 zile la închisoare. Câteva săptămâni mai târziu au venit un grup de activişti ucrainieni, noaptea pe la 4, ca să-l aresteze pe tata. A reuşit să sară pe geam şi să fugă. S-a ascuns timp de o lună, până când autoritatea românească a fost restabilită.
În 1947 represiunea comunistă s-a amplificat. S-a cerut preoţilor să condamne în biserici pe Iuliu Maniu, care între timp fusese arestat. Tatăl meu a refuzat şi a fost dus la Securitate şi ținut câteva zile acolo. În 1948 au fost arestaţi fratele meu Ioan Riţiu (care era membru al Mișcării Legionare) şi logodnicul meu Gheorghe Rednic, amândoi implicaţi în grevele studenţeşti de la Cluj din 1946. Fratele meu avea să fie eliberat câţiva ani mai târziu, logodnicul meu însă va muri în închisoare. În noiembrie 1948 regimul comunist a declanşat prigoana totală împotriva Bisericii Greco – Catolice. Toţi episcopii au fost arestaţi împreună cu un număr foarte mare de preoţi. Familia mea a fost lovită direct de prigoană. În urma refuzului tatălui meu de a renunţa la credinţa catolică am fost obligaţi să părăsim casa parohială şi ni s-a confiscat singura vacă pe care o aveam. În decembrie, ştiind că arestarea este iminentă, tata a fugit de acasă şi s-a ascuns undeva la marginea satului, împreună cu doi călugări de la Bixad, Leon Bob şi Gavril Sălăjan, şi ei urmăriţi de Securitate. Ţărani din sat, dar şi oşeni din Bixad, veneau în secret să le aducă de mâncare. După doi ani de căutări Securitatea i-a prins şi au fost duşi la Sighet, apoi la Baia Mare. La 24 ianuarie 1951 am fost arestată şi eu şi mama. La Securitate la Sighet am fost interogate şi, după câteva zile, am fost duse şi noi la Satu Mare.
M-au ţinut la închisoarea din Satu Mare timp de 6 luni fără să mă întrebe nimic. Aşteptarea era chinuitoare mai ales că eram îngrijorată şi pentru soarta celorlalţi membri ai familiei. Apoi au început anchetele. Am fost întrebată de mai multe ori de ce nu l-am denunţat pe tata. În octombrie 1951 am fost eliberată. Tatăl meu a fost judecat la Cluj în 1952 şi a primit 8 ani de închisoare pe care i-a executat la Caransebeş şi Aiud fiind eliberat în 1954. A mai trăit până în 1969. Situaţia mamei mele, preoteasa Laura Rițiu, a fost însă mult mai crudă. Fiind foarte bolnavă, ea n-a mai ajuns la proces şi a murit în închisoarea din Oradea la 5 ianuarie 1954. Multă vreme nu am ştiut nimic despre ea, Securitatea nu ne-a anunţat decesul ei. Mai târziu am aflat cu groază că şeful Securităţii din Oradea, Mezei, a dispus ca mama mea să nu fie îngropată, ci dată la Facultatea de Medicină din Cluj pentru disecţie!
După eliberare am locuit împreună cu tatăl meu la Bucureşti. A încercat să se angajeze în învăţământ, dar a fost respins. Nu i s-a aprobat nici pensionarea. A trebuit să muncească din greu în diferite locuri cu toată sănătatea sa zdruncinată. Eu am fost chemată la Miliţie în 1980 şi acuzată că răspândesc cărţi de rugăciuni catolice. Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să ajung să văd libertatea Bisericii noastre, reînfiinţarea parohiei greco-catolice din Săpânţa și noua biserică. Mi-am îndeplinit o datorie de conştiinţă şi am adus osemintele tatălui meu, preot Grigore Riţiu, şi le-am reînhumat solemn în noul cimitir catolic al comunei.”
(Marius Vișovan – Maramureșul în lupta anticomunistă)
Preot prof. Marius Vișovan
Toata cinstea acestei familii, preot Gr. Ritiu, cu provenienta din nobilimea Maramuresului. Locuitori in comuna Sapanta, au suportat persecutii cumplite, intreaga familie, pentru credinta, apartinand cultului gr. catolic, atunci in desfiintare, urmaririle, arestarile si intreaga prigoana deslantuita impotriva intregii familii. Aceasta a dovedit, in intregul ei, atata vrednicie si solidaritate, impotriva anexarii Maramuresului Istoric la Ukraina, inpotriva desfiintarii abuzive si ilegale a cultului gr. caolic, impotriva suprimarii libertatilor si a spiritului legic de dreptate sociala. Toti au trecut prin temnite si comportamente inumane, de teroare, unii pana la sacrificiul suprem.
Amintesc doar cateva din abuzurle deosebit de grave ale regimului comunist in formare, pentru care Legile si Faradelegile se substituiau anele altora, evidentiate in cadrul acestei onorabile si de neinvinse familii. Desi biserica era separata de stat, se administra conform canoanelor acesteia, in afara politicii, securitatea intervine la parintele Gt. Ritiu, obligandu-l sa critice in biserica pe Iuliu Maniu, partidul sau taranist, dominant total in Maramures. Refuzul normal al acestuia fiind ilegal sanctionat. Preotul nu avea voie sa faca aceasta politica in biserica, unde se impartasesc publicului prbleme de natura spirituala, in vesnicia lor si nu politici ale unui regim, de azi pe maine. O alta solicitare a fost obligatia si sanctionare venerabilei doamne Melania Ritiu, pentru ca a refuzat sa-si toarne tatal si la fel sa fie sanctionata. Intra astfel cu brutalitate in intimitati familiale, atat de nepermis. Pentru ei notiunea de tata, mama, sot, sotie, frate sora s.a. aveau un caracter abstract, erau diminuate pana la inexistenta, pentru a deveni unii prigonitorii celorlalti. Pentru aceasta specie umanoida era valabila doar notiunea de cetatean socialist, intr-un regim cu partid unic, celelalte se diminuau si diluau in aceste doua entitati.. O alta cumplita profanare este faptul ca nu au anuntat moartea mamei, moarta inainte de proces. Ei n-au spus nimanui nimic, cadavrul acesteia fiind donat Spitalului din Cluj, pentru a face cu el disectii. Ei erau nu numai stapanii vietii, a uciderilor, dar isi impuneau stapanirea si asupra mortilor, pe care-i puneau goi in pamant, sub ciment, sau ii lasau sa inghete prin soproane, multi hrana animalelor de prin jur, sau in in alte scopuri. Nu respectau nici omul, nici viata si nici moartea, fiind de trei ori calai.
Omagiu celor plecati dintre noi, din aceasta onorabila si demna familie in aureola de martiri ai nemului si sfinti ai credintei, cu o inchinare adanca si mult respect pentru aceasta cinstita eroina, care si la frumoasa varsta de 96 de ani, lupta impotrivav reziduurilor comuniste. Cu tot repectul si inalta petuire, va dorim multa sanatate, cu bucuriile ce v-au produs si va mai produc multe multumiri, fiind si aceea de a vedea biserica gr. catolica la locul ei cuvenit, in Sapanta. Fam. Prof Barcan.
Va multumim , domnule profesor .
Oare ştie doamna că poate beneficia de indemnizaţie de urmaş de deţinut politic, după tată, în cuantum de cel puţin 1.400 lei/lună? Şi dânsa este deţinut dar pentru jumătate de an primeşte 350 de lei/lună. M-aş bucura tare mult dacă aţi verifica acest amănunt extrem de important pentru traiul pe care îl duce în prezent această doamnă.
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/60115 Decretul-Lege 118/1990, articolul 5 alin. 8 „Copilul care s-a aflat atât în una dintre situațiile prevăzute la alin. (4)-(7), cât și în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) beneficiază de indemnizația al cărei cuantum este mai mare.”
Cu siguranta stie, dar tatal fiind mort inainte de 89 e mai complicat, nefiind beneficiar al D118, trebuie mai multe demersuri facute, nu stiu …
Arestați pentru că au reacționat împotriva anexării Maramureșului la URSS?! Vedeți ce patrioți au fost bolșevicii vânzători de țară? Pentru că regimul instaurat în 46 nu era pro România era contra intereselor naționale. Și asta de dragul puterii lui Petru Groza și a lui Gheorghe Dej, cărora puțin le-a păsat de suferințele conaționalilor pe care i-au trimis la închisoare, la moarte și la Canal, ei zâmbind fotogenic din portretele de ștabi comuniști. Cu Nicolski care s-a deghizat sub nume românesc și cu sinistra de Pauker.
Asa este