Actualitate Muzica

In memoriam Petru CODREA (21.02.1931 – 23.03.2025)

image_printPrinteaza

Domnul Petru Codrea s-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948 (avea 17 ani), cu un an înainte de absolvire. Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).

Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea,  destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.

După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București) abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet, după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă.

A activat în cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Maramureș.
A fost Cetățean de Onoare al Sighetului din anul 2022.
Membru de onoare al Asociației Firul Vieții.

Domnul Petru Codrea  a trecut la cele veșnice duminică, 23 martie 2025.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!

Salut, Sighet!

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Am aflat cu tristețe trecerea la cele veșnice a distinsului DOMN PETRU CODREA, prieten al fostului meu soț BĂRCAN GHEORGHE si al meu. BUNUL DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE, LINIȘTE ȘI LUMINĂ VEȘNICĂ! A suferit mult pentru dragostea lui pentru credința, neam și țară. A fost un om de înaltă ținută morală si profesională, un exemplu de urmat de orice român. Îl păstez cu mult respect și drag în amintirile mele așa cum cu siguranță îl păstrează toți cei care l-au cunoscut. Un astfel de om nu poate si nu trebuie uitat niciodată! VEȘNICA LUI POMENIRE! Condoleanțe familiei indoliate și Domnul să le dea putere în aceste clipe dureroase. Cu mult respect și tristețe, Maria Bărcan.

oferta-wise
Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.