Pe neașteptate și prea devreme, s-a mutat în Maramureșul din cer, marele meșter Toader Bârsan al Bârsănoaiei din Bârsana, cel mai cunoscut și vizitat sculptor al „Țării Lemnului”.
Provenit din a doua cea mai veche viță nobilă românească, marele neam Bârsan, atestat încă la anul 1326, Toader Bârsan, născut în an bisect („rămân tânăr pentru că am ziua numai o dată la patru ani”, glumea el), a crescut și a trăit toată viața în sat, unde s-a apucat de sculptat lemnul în anul 1960, învățând meserie de la sculptorul Mihai Utan.
Începând cu lucruri mici, a trecut apoi la marile porți de lemn, dar și la case și acareturi. A cioplit jumătate din porțile Bârsanei, lucrând alte porți, sute poate, în multe sate maramureșene, prin alte colțuri de țară, dar și pe toate continentele, din America și Australia, până în Japonia.
Lui i se datorează, practic, etapa actuală a modului de ornamentare al majorității porților maramureșene, caracterizată prin acoperirea integrală a suprafețelor cu un mozaic de încrustări minuțioase în lemn, aspectul lucrării devenind mult mai plin și bogat decât înainte.
Tot Toader Bârsan a reinventat, pe la începutul anilor 1970, lanțul dintr-o singură bucată de lemn, artă pierdută și regăsită datorită lui, secretul tehnologic fiind apoi oferit, cu generozitate, tuturor…
Și-a construit singur casa, veritabilă dantelărie în lemn de stejar, în doar câteva luni de lucru.
A cunoscut trei șefi de stat: dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu (care s-a minunat de lanțul său de lemn și i-a oferit o sumă cu care şi-a cumpărat cea mai frumoasă pereche de boi din sat), președintele american Bill Clinton (care s-a minunat, foarte, de poarta de lemn cioplită în fața Capitoliului din Washington D.C. de către unchiul Toader, atunci când a reprezentat, cu cinste, România, la Smithsonian Folklife Festival 1999, alături de alți meșteri maramureșeni care au reconstruit acolo și o biserică de-a noastră), respectiv regele Mihai I, căruia i-a făcut o lucrare pentru reședința din Versoix (Elveția) și care l-a vizitat și acasă, la Bârsana.
A fost membru al Academiei Artelor Tradiționale din România, Ambasador al Turismului Maramureșean, iar statul român i-a decernat Ordinul Meritul Credincios clasa a III-a.
A avut de-a lungul a 60 de ani de activitate nenumărați ucenici, care-i duc opera și stilul de lucru mai departe.
Unchiul Toader a lucrat 6 zile pe săptămână, zi-lumină, fără nici un fel de sculă electrică, fără telefon mobil, însă cu uşa veşnic deschisă, ospitalier, glumeţ, reconfortant şi cu inima largă ca nimeni altul.
În ultimii ani, datorită vârstei și unor accidente, nu a mai putut realiza lucrări masive, rezumându-se în a ciopli, încontinuu, vase, linguri și alte obiecte monoxile din lemn moale.
Aceasta a fost perioada când a primit în atelierul său, fără să accepte vreo taxă de vizitare, mai mulţi turiști decât muzee de renume…
Avea două plăceri: să fie remarcat ursul de lemn de peste gard (o comandă nefinalizată pentru Gigi Becali) și, mai ales, să i se semneze în cartea de impresii (care se umplea cu o viteză uluitoare)…
A lăsat în urmă o mare moștenire: cei doi feciori, Ioan (profesor) şi Teodor (preot), care îi calcă pe urme, amândoi fiind renumiţi şi foarte talentaţi sculptori, constructori și restauratori în lemn, care știm că vor duce numele și renumele marelui meșter Toader Bârsan în viitorime.
A fost o personalitate plină de zâmbet, carismă și energie pozitivă, cum nu mai sunt altele și cum nu vor mai fi…
Pentru noi, cei care l-am cunoscut, a fost un veritabil Tezaur Uman Viu. Îl vom pomeni cu drag și admirație, cât vom avea zile.
Fără el, Maramureșul este mai sărac, mai trist și mai gol…
Condoleanțe greu încercatei familii!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Teofil Ivanciuc
NR: Foto 1 – Francisc Nistor, foto 2 – Teofil Ivanciuc.
1 Comentariu