Actualitate Cultură

In memoriam Vasile Moldovan (03.08.1932 – 13.01.2023)

image_printPrinteaza

Vasile Moldovan s-a născut la data de 3 august 1932 în Vadu Izei, la cîțiva km depărtare de Sighet. Părinții, ca și restul familiei sale de altfel, erau agricultori; de aici i se trage și pasiunea pentru animale precum cai, vaci, oi – animalele dintr-o gospodărie. Din partea mamei, Vasile avea cinci unchi și cinci mătuși, toți în viață, agricultori, pe vremea când s-a născut. Întreaga copilărie și-a petrecut-o la Șugău și la Vadul Izei. Pe când avea vreo 10 ani părinții s-au mutat la Sighet, în apropierea râului Tisa.

Vasile își declina apartenența la ceea ce se cheamă „Maramureșul Istoric”, adică o parte din actualul județ al Maramureșului și o parte de dincolo de Tisa, ținut care a fost succesiv ceh, maghiar și român. Frontiera nu era unde se află ea acum; rîul Tisa – care separă azi în această parte a țării România de Ucraina – trecea prin mijlocul Maramureșului istoric. Vasile a fost deci ceh, ungur și român, la fel și Felicia.

Atâta vreme cât n-a fost obligat să meargă la școală a fost fericit: îi era silă să se scoale devreme. Această aversiune l-a urmărit toată viața: „de asta pictez mai ales apusul soarelui”, spune el. Primul an de școală l-a făcut în limba română, al treilea și al patrulea în limba maghiară, după aceea din nou în română; Vasile înțelege și vorbește trei limbi: româna, maghiara și rusa, limbi la care trebuie adăugat dialectul maramureșan și are noțiuni de italiană și de franceză pe care le utiliza cu plăcere pentru a-și întâmpina oaspeții.

Se descriea el însuși ca fiind un elev mediocru și tăcut. Nu era obraznic. Desenul era singura disciplină la care avea note bune. La acest subiect ne-a povestestit două anecdote: profesorul le cere elevilor să facă un desen drept lecție de casă. Seara Vasile face desenul cerut. A doua zi când îl arată profesorului, acesta se îndoiește că Vasile ar fi autorul. Vasile se duce la tablă, ia creta și îl redesenează. Profesorul este obligat să îl creadă. Cea de-a doua anecdotă se referă la matematică – materie care nu-i plăcea lui Vasile și la care nu era deloc performant. În timpul unei lecții, în loc să asculte, el desena pe carte portretul profesorului Bledea. Trecând printre rînduri, profesorul își vede portretul: „astăzi îți dau 5”; rămâne cea mai bună notă pe care a avut-o la matematică. Desenul, din copilărie, îl recomanda să devină artist și totuși el își dorea să devină șofer dar face o şcoală de calificare de şase luni de electrician. După o lună de şcoală se plictisea, i se părea că ştia deja totul. În toată viaţa lui profesională, el a exersat această meserie şi mai ales în domeniul întreţinerii maşinilor întreprinderii unde lucra. Când avea timp, maşinile nefiind tot timpul în pană, picta pe pereţii întreprinderii. Unele din picturi au rămas vreme lungă acolo şi una dintre ele îl reprezenta pe Pintea, haiducul din Maramureş şi alta un om ce transporta noaptea un trunchi de copac. Acum au dispărut. Pentru a realiza aceste fresce, pictură industrială, detaliile le realiza în ulei.

În timpul liber, îi plăcea să citească despre astronomie; asta, afirma el, era prima şi cea mai importantă pasiune a lui, mai mare chiar decât pictura. Dacă îl întreba cineva din ce motiv, îi răspundea laconic: „îmi place şi să ne oprim aici şi să ne mulţumin cu acest răspuns care spune totul”. De fapt, erau multe subiecte care îl interesau. În digresiunile conversaţiei, vorbeam de lecturile referitoare la acest subiect: informaţiile erau întotdeauna pertinente.

Vasile era un observator al naturii. La întoarcerea noastră dintr-o excursie la Ocna Şugatag, pe drumul spre Fereşti, ne-a rugat să ne oprim. Dorea să vadă soarele apunând la vest şi am rămas mai mult de un sfert de oră în tăcere pentru a contempla soarele coborând şi dispărând după dealuri, un spectacol grandios ce-i drept. Când era vorba de pictură, lui Vasile nu-i plăcea să vorbească mult; arăta. A participat la expoziţii, la concursuri, pentru că era obligatoriu şi pentru că expoziţiile erau organizate de funcţionarii de stat. A vândut puţin; a oferit mai ales multe pânze celor ce-i apreciau pictura.

A pictat mai mult de două mii de tablouri; unele sunt ca nişte miniaturi, dar altele sunt adevărate pânze majestuoase care nu ar fi fost renegate de pictorii academici de la sfârşitul secolului XIX; sunt ca nişte alegorii: de exemplu întoarcerea turmei, moara şi distileria, nunta etc.

De fapt Vasile a pictat tot ceea ce văzut în măsura în care acele lucruri i-au evocat ceva. Nu realitatea dorea să o reproducă în tablouri, ci ceea ce simțea; emoţia era mereu prezentă. Ele ne transmit acest tip de senzaţii şi sentimente. Arta lui Vasile nu se opreşte la pictură.

El compunea şi poezii pe care îi plăcea să le recite pe firul unei conversaţii, ca un moment de emoţie. Nimic nu pare a fi fost scris; dar sunt aşa, înscrise în memorie. Unele poeme sunt pictate pe pânza tablourilor.

A fost căsătorit cu Felicia, infirmieră, formau un cuplu primitor, deschis, curios: au călătorit prin toată Europa. Felicia, recent decedată, i-a adus un echilibru de care avea nevoie pentru a picta, dar nu numai: era asociat la grădinarit, la culesul fructelor, la îngrijirea câinilor… Vasile juca cu pasiune şah contra unui ordinator… era şi un şofer desăvârşit plimbându-se pe toate coclaurile… Primeau cu deosebită ospitalitate numeroși prieteni din țară şi din străinătate. Răducu, un copil adoptat şi decedat tragic într-un accident, a fost pentru amândoi o mare suferință.

Noi am avut bucuria de-a fi printre prietenii lor apropiați… Am participat la retrospectiva operei sale picturale la 9 august 2016 la Sighet şi credem că bunul Dumnezeu, acolo sus în cer, l-a întâmpinat dăruindu-i pânze, culori si pensule pentru a continua să picteze în eternitate Maramureşul mult iubit.

Gafia Galay-Coman, Laetitia Galay, Jean-Louis Chancerel

Etichete
oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

oferta-wise