Actualitate Cultură

Mi-e frig și-n iulie (Ioana Trifoi)

image_printPrinteaza
Ioana Trifoi

,,Să mă aștepți la răscruce de viață, te voi fluiera când voi fi pe aproape, însă mi-e teamă că tu vei fi deja pe muchie de cuțit sau vei încerca mereu să mergi pe ambele drumuri ale sufletului neștiind că fiecare are propria sa destinație. Ți-am dat o hartă când ai plecat, dar oare mai știi? Sau ai aruncat-o odată cu amintirea unei fete crețe cu ochii de migdală? Dacă ai aruncat-o, întoarce-te și ia-o pe a mea, eu n-am nevoie de hartă, știu cu ochii închiși drumul spre brațele tale, deoarece am alergat mii de km pe el, crezând că mă vei opri și-mi vei spune: ,,Fie mergem amândoi în aceeași direcție, fie alergăm o viață unul de celălalt? Cum îți este mai ușor?” Însă nu m-ai oprit și-am luat-o la fugă singură, am bătut pasul pe loc, mi-am rupt ligamente și am făcut sute de întinderi, am avut entorse, precum fotbaliștii, am văzut cum bătăile inimii urcă la 180 la ultimii 2 kilometri, dar niciuna dintre acestea n-a durut atât de mult cum m-a durut imaginea pustie lăsată în urmă. La fiecare 200 de metri, întorceam privirea în speranța că te voi zări, micșoram ritmul crezând că sunt prea rapidă, lăsam vise în urmă, pentru a mă prinde din urmă mai ușor, însă când am făcut cale întoarsă, mi-am dat seamă că tu nici măcar nu erai prezent la START. Acela a fost momentul în care după mult timp mi-am dat seama cât sunt de naivă și de puternică în același timp, cum simplul gând că tu mă vei urma m-a făcut să merg atât de departe, fără a spune că vreau să renunț, fără a mă plânge și fără a căuta validare, am tot înaintat, neștiind că nici măcar tentativa de a porni după mine nu ai avut-o. Și-acuma te-ntreb pe tine: ,,De ce-ai lăsat dorul la mine?”

Amfiteatrul era sub o tăcere de mormânt, însă vocea hotărâtă a domnișoarei psiholog continuă:

– Câte fărâme de dor ați lăsat pe unde ați trecut, dragii mei?

– Poți lăsa fărâme de dor? Eu știu că dorul e doar unul și nu îl poți lăsa înjumătățit. rostise un băiat cu vocea tremurândă.

– Da. Putem și sunt sigură că fiecare dintre noi are doruri călătoare, ia gândiți-vă dacă dorul ar fi doar unul mare și tare, am putea spune: mi-e dor și de mama și de tata, de cățel și de purcel?

– Păi atunci există mai multe doruri mari și tari. spusese de data asta o adolescentă frumoasă foc.

– Există fărâme de dor, niciodată mai multe doruri mari.

– În ce constau acele fărâme de dor, stimată domnișoară?

– În dorurile neîmplinite, pe care le lăsăm în urmă și care ni se lasă în suflet.

– Aveți doruri neîmplinite?

– Orice pasăre are nevoie de aripi ca să poată zbura.

– Vreți să spuneți că, cu cât avem mai multe doruri neîmplinite, puterea aripilor este mai mare?

– Vreau să spun că, cu cât avem mai multe doruri neîmplinite, zborul este mai greu.

– Ce înseamnă un zbor greu?

– Să fii un porumbel singur printre multe berze.

– Ați fost vreodată un porumbel singur, dar acuma nu vorbesc metaforic.

– Da. Am fost.

– Și cum explicați acea singurătate?

– Am să vă citez ce am scris în data de 25 iunie 2022, ora 20:14: „Iar astăzi când spun că sunt singură el nu este aici, în jurul meu există mii de oameni.”

– Nu pot să cred cum un singur băiat a putut tăia aripile unui porumbel atât de frumos și plin de grandoare cum sunteți dumneavoastră. spuse cu gingășie o studentă a domnișoarei lector.

– N-a fost doar un băiat, a fost băiatul visurilor mele.

– Și acum nu-l mai visați?

– Ba da. E singurul vis din care aș vrea să nu mă mai trezesc.

– Dar el?

– El?

– Unde este? De ce nu e cu dumneavoastră? De ce a plecat?

– Nu mai am nicio veste de la el. Însă sper ca de data asta a ales drumul corect.

– De ce credeți că drumul spre dumneavoastră nu era unul corect?

– A fost corect, dar mult prea dificil pentru el.

– De ce spuneți asta?

– Pentru că înainte de a-i da drumul din brațe am uitat să-i șoptesc că tot ceea ce este greu, este și frumos și că drumurile cele mai anevoioase au și cele mai fascinante destinații, iar el nu a știut niciodată asta.

– Dacă ar fi aici sau dacă v-ar putea auzi ce ați avea să-i reproșați?

– Să-i reproșez? Nimic. Însă i-aș spune că fără el mi-e frig și-n iulie.

Ioana TRIFOI
Facultatea de Educație Fizică și Sport, Cluj-Napoca

Etichete
oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

oferta-wise