Actualitate Social Știri

„Moş Nicolae vine la toţi copiii!”, ediția a IV-a – un proiect inițiat de Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko”

image_printPrinteaza

mos-nicolae-vine-la-toti-copiii-tarasSărbătoarea religioasă „Sfântul Nicolae” , în folclor denumită „Moş Nicolae”, este o zi în care fiecare copil ar trebui să se simtă fericit, împlinit şi înconjurat de afecţiune. Din păcate însă, nu toţi copiii din lume se bucură de această zi, căci adesea nu au pe cineva care să le aducă o bucurie sau să le dăruiască măcar o mică atenţie.

Am avut în primul rând în vedere copiii instituţionalizaţi, aflaţi în casele de tip familial ale fundaţiei Hope and Homes for Children România. De aceea, scopul nostru a fost de a-i conştientiza pe elevii unităţilor noastre şcolare de faptul că ei, deşi poate provin din familii cu o stare materială nu tocmai bună, au mult mai mult decât alţii şi, din puţinul lor, pot să dăruiască pentru a aduce o bucurie unui alt copil. Conştientizarea elevilor din şcolile implicate despre problemele altor tineri sau copii de vârsta lor, educarea în spiritul muncii pentru comunitate şi dezvoltarea plăcerii de a dărui, de a fi generoşi au fost obiectivele principale ale proiectului.

În perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016 s-a organizat în fiecare şcoală împlicată în acest proiect colectarea de fructe, dulciuri şi jucării care să fie donate copiilor. Suntem foarte fericiţi, deoarece la această a IV-a ediţie participarea a fost foarte numeroasă, fiind implicate 27 de şcoli şi licee din Maramureşul istoric, Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Cantitatea de fructe, dulciuri şi jucării care s-a colectat a fost impresionantă, astfel că sub bradul de Crăciun vor exista dulciuri, fructe, cadouri pentru copiii din casele de tip familial, centru primire regim de urgență și centru maternal din Sighet.

Multumim tuturor celor care şi-au asumat rolul de Moş Nicolae în cadrul acestui proiect, cadre didactice pline de dăruire şi elevi generoşi şi buni, fără contributia lor n-am fi reuşit să aducem un zâmbet pe buzele copiilor mai puţin norocoşi.

Director prof. Piţura Casian, prof. Emilia Codrea şi prof. Cristina Roatiş de la Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko” Sighetu Marmaţiei, iniţiatorii Proiectului educaţional judeţean de caritate/voluntariat „Moş Nicolae vine la toţi copiii!”

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise