Actualitate Sport

Mulţumim(?), tricolori! (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

Tricolori din trei culori: albastru, galben, roşu. Fac precizarea că mă refer la tricolorul României, nu la cel cu aceleaşi culori şi aşezate în aceeaşi ordine, care flutură în Ciad.

Nici un steag nu putem face care să fie numai al nostru. Dar putem oare să facem ceva bine şi până la capăt? Avem mentalitate de învingători sau de perpetuu învinşi, preocupaţi să n-o „luăm″ prea rău de la adversari?

Norocul nostru că bătăile care ni se administrează sunt din lumea sportului. Pentru că vremea mohorâtă de azi mă duce spre lumea lui Bacovia, o să-l parafrazez şi voi schimba puţin un vers care-i aparţine: cititorule, chiar pentru asta am venit să-ţi spun. Adică despre fotbalul românesc, mentalitatea învinsului cu orice ocazie şi zborul cu avionul al unor preşedinţi de stat.

Nu mergem, aşadar, la Mondialul de fotbal. Nu mergem nici măcar la baraj. Mă întreb cum i-o fi pregătit psihologic Rădoi pe jucători la meciul cu Germania, pierdut „frumos″ de România, cu 2-1, dacă el, după ratarea calificării (la baraj, nu direct la Mondial), zice aşa: „Această campanie, dar o spun doar din punct de vedere personal, este un eşec că nu am reuşit să terminăm pe primele două locuri, mai exact pe locul 2, că era greu să putem să învingem Germania″.

Ce le-o fi spus antrenorul jucătorilor săi dacă din start era evident pentru el că nu puteam învinge Germania? Băieţi, dacă staţi cuminţi, salutaţi respectuos când fug nemţii pe lângă voi, dacă nu depăşiţi jumătatea voastră de teren (mai ales în repriza a doua), atunci adversarul, care din start e mult mai bun decât voi, vă va bate doar la un gol diferenţă, iar voi, bravii mei luptători, la întoarcerea acasă veţi fi ovaţionaţi pentru demna înfrângere pe care aţi obţinut-o.

Gluma-i glumă, dar mentalitatea asta că mai mult nu putem, ne cam produce suferinţe pe plan sportiv-patriotic, dar – şi acum vă rog să revedeţi titlul articolului – face bine la sănătate. De ce să avem emoţii la meciul (sau meciurile) din barajul pentru calificare? De ce, dacă ne-am fi calificat, în loc să ne canalizăm gândurile, energia şi portofelul pentru cumpărăturile de decembrie (am înţeles că atunci ar fi turneul final), am fi stat toată ziulica (generic vorbind, că şi noaptea e ca ziua în Qatar) cu ochii-n televizoare? De ce să avem emoţii când joacă voinicii noştri conduşi de curajosul lor antrenor? Nu-i mai bine aşa, să ne uităm relaxaţi la meciuri? Fără palpitaţii…

Revin la Rădoi. Mentalitatea insuflată jucătorilor români a fost că e greu să învingem Germania. Prin contrapondere, Gică Hagi declara nu de mult că „România trebuie să aibă mentalitate, să se lupte cu orice adversar″.

Exact asta făcea Hagi când era jucător. Nu conta cine era adversarul. Acum ne speriem de el înainte de a intra pe teren. Iar dacă jucătorii nu se sperie singuri, are grijă antrenorul prin ce le spune…

E interesant de citit părea lui Rădoi despre meciul (sau meciurile) de baraj dacă ar fi fost să fie şi despre prezenţa românească prin dunele de nisip qatareze (în aceeaşi situaţie, dacă ar fi fost să fie). „Conform realităţii fotbalului românesc, cred că […] Pentru baraj, da, eu cred că pentru o cupă mondială nu suntem pregătiţi″.

Aşa o fi cum spune „marele” antrenor, dar el uită că la baraj sunt calificate echipe care ne pot bate oricând, pe câtă vreme la turneul final poate găseam şi noi una mai pricăjită pe care s-o batem la un gol diferenţă.

E interesant şi superîmbârligat ce bine ar fi fost pentru Rădoi dacă…
„Conform contactului, nu am îndeplinit cele două locuri, condiţia necesară pentru a putea vedea mai departe ce facem. Dacă era de la început contractul pe o perioadă mai lungă, probabil că lucrurile ar fi stat altfel″.

Oh, da… Dacă avea omul un contract pe 5 ani, altă mentalitate avea şi sigur mergeam la toate turneele finale (balcanice, nu altele!) şi ar fi „îndeplinit cele două locuri″!

Pentru că am amintit de mentalitate, vă recomand articolul scris de Alin Buzărin pe https://www.gsp.ro/opinii/editorial-alin-buzarin-croatii-sarbii-si-filosofia-fotbalului-647086.html
Nu mai ştiu exact, dar cred că în preliminariile de fotbal din 1978, noi i-am bătur pe sârbi la Belgrad, iar ei ne-au bătut pe noi la Bucureşti, cu 6-4 !!! Am văzut pe stadion acel meci. A fost ireal ce s-a întâmplat acolo. Tot mentalitatea noastră, sau logica strâmbă să fi fost de vină? Dacă am câştigat la Belgrad cu 2-0, era logic (?) să câştigăm şi la Bucureşti. Doar că atunci am dat-o-n bară cu mentalitatea. Şi de multe ori înainte, de multe ori după acel „6-4″.

Mentalitatea se manifestă la nivel de grup, sau individual. Şi la nivel individual, la cel mai înalt nivel, ne deosebim de vecinii sârbi. Preşedintele Serbiei s-a întors din Lisabona cu avionul care aducea fotbaliştii calificaţi la Mondiale direct de la Cristiano Ronaldo de-acasă. Detalii pe https://www.gsp.ro/opinii/editorial-ovidiu-ioanitoaia-n-arunc-cu-pietre-647272.html

Se vede clar că trebuie să ne schimbăm mentalitatea. Într-un calambur aforistic, Constantin Ardeleanu propunea, folosind jocul de cuvinte, să încercăm cu ceaiuri de mentă.

Asta-i o propunere blânduţă şi jucăuşă. Dar ce ne facem cu aforismul lui Valeriu Butulescu („Cei ce se declară oiţe, cu atâta mândrie, trebuie să aibă o mentalitate profund ovină) ?…

Horia Picu

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise