Ziarista Lelia Munteanu a publicat un interesant articol (Comentariu Lelia Munteanu:„ La ce vă trebuie NATO?″), care are semnificaţii de necontestat pentru zilele acestea, când altceva mult mai grav decât pandemia ar putea să zguduie rău de tot întreaga planetă. (Aici e întregul articol: https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-lelia-munteanu-la-ce-va-trebuie-nato-20490879)
Shimon Peres, fostul preşedinte al Israelului, a avut o discuţie cu Vladimir Putin cu 5 ani în urmă, „Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre″.
Ce zicea Putin atunci trebuie amintit acum. Citez din articol: „Putin mi-a replicat: Ascultă, ce vrei de la mine? La ce vă trebuie NATO? Uniunea Sovietică nu mai există. Tratatul de la Varşovia a fost destrămat. Sunt gata să fiu membru NATO, ca voi!″
Mă întreb acum, de ce NATO vede în Rusia un permanent pericol, de ce Rusia vrea să se descotorosească de orice urmă de NATO în apropierea elasticelor sale graniţe? Ce-ar fi dacă Rusia ar fi membră NATO? Sau e nevoie de un duşman mare şi puternic în faţa căruia trebuie ca adversarii să se înarmeze continuu pentru a putea începe o bubuială interminabilă, mai abitir decât personajele din filme care trag, trag şi nu se mai termină cartuşele?
Vremea celor două orânduiri antagoniste (ni se spunea mereu:„la noi e bine, la ei e rău″, noi dădeam din cap zâmbind aprobator, dar nu era zâmbetul nostru…), capitalistă şi socialist-comunistă a trecut! Atunci era planeta împărţită în buni şi răi. Totul depindea de cine despre cine vorbeşte. Acum capitalişti suntem toţi. Diferenţele apar la administraţiile statelor. Unii se pricep, alţii… nu. Exact la acelaşi exemplu mă gândesc şi eu acum, stimate cititor!
Mă întreb, oare n-ar putea conducerea Alianţei Nord-Atlantice să negocieze cu Rusia pentru o eventuală cooptare în echipă? N-ar fi mai bine pentru viaţă?
Alt răspuns al lui Putin (repet, dat acum cinci ani) despre relaţia Rusiei cu Ucraina. „Nu mi-a păsat, până când aţi avut nevoie de ucraineni în NATO. Pentru ce? Nu m-am atins de ei. Au vrut să meargă în Europa, am spus: excelent, duceţi-vă în Europa.Dar de ce aveţi nevoie de ei în NATO?″.
Nu pot să cred că Putin e acum în extaz că mâine-poimâine va trimite o mică parte a Armatei Roşii să se facă şi mai roşie, de sânge. Nu cred că preşedintele Rusiei e insensibil la suferinţele rudelor acelora care şi-ar pierde vieţile în confruntare. Dar nici altceva nu cred. Că Rusia poate fi luată în zeflemea de NATO şi să accepte, cuminte şi resemnată, o Ucraină membră a Alianţei, iar ea, Mama Russia, să nu fi fost nici măcar chemată la discuţii despre aderare.
Rusia e de multă vreme comparată cu un urs, animal care cel mai cuminte e să nu fie întărâtat şi să pleci uşurel din calea lui. Altfel, ursul e un animal care odată ce şi-a propus ceva (în speţă să ajungă la hrană), nimic nu-l mai poate opri. Când Rusia doreşte ceva, obţine. Şi o face repede, cum a fost realipirea Crimeei. De-aia are graniţele elastice.
Am văzut atunci reacţia indignată a celorlalţi. Vorbe, vorbe, sancţiuni economice şi apoi… gata!…
Un alt mare argument al ruşilor (în afară de înzestrarea militară) e gazul metan. Cam de pe la ei vine prin toată Europa cea fudulă. Se poate pune problema şi din alt unghi. Dacă ai prea mult gaz şi n-ai cui să-l vinzi, degeaba îl ai.
Inevitabil, se impune o întrebare. Dacă Mama Russia va închide robinetul, Europa „Nord-Atlantică″ va tremura de frig, sau de frică?
Conflictul Rusia-Ucraina nu pare a se încheia prea curând cu o horă frăţească. Un avertisment pe care l-am găsit pe https://cursdeguvernare.ro/ce-urmeaza-in-si-dupa-ucraina-o-viziune-americana.html nu poate lăsa indiferent pe nimeni: „Europa trebuie să înțeleagă că în joc este mai mult decât soarta unei țări nefericite. În joc sunt viitorul NATO și securitatea Europei însăși: grăbindu-se să capituleze în Ucraina, Occidentul este în pericol să își petreacă viitorul în pocăință″.
Horia Picu
Adaugă comentariu