Actualitate Misterele Maramureșului

O bornă veche de frontieră de la Remeţi, martoră a vechiului hotar al României (Liviu Șiman)

image_printPrinteaza

În arealul localităţii Remeţi, pe Vârful Bradului, la înălţimea de 943 m de la nivelul mării, încă mai există o bornă de hotar care delimita frontiera dintre România şi Cehoslovacia, trasată după Unirea din 1918. Prezenţa acestei borne, fapt mai puţin cunoscut, confirmă că frontiera trecea prin acest loc şi că localitatea Remeţi făcea parte din Cehoslovacia.

Borna de hotar este un element istoric care, conservându-se de-a lungul timpului, a rămas un martor tăcut al acelor vremuri esenţiale pentru constituirea Statului Român Unitar.

Linia de frontieră a fost stabilită pe culmea înălţimilor la faţa locului de către experţi militari ai ambelor state vecine, prevalând interesele locale, istorice şi administrative. Deşi iniţial România a cerut ca frontiera să treacă dincolo de Tisa, unde existau importante comunităţi româneşti, în cele din urmă, datorită contextului politic intern, Maramureşul, în urma unei ‘’lovituri mortale’’, cum scria Alexandru Filipaşcu în lucrarea ‘’Istoria Maramureşului’’, a fost redus la o treime şi a devenit un judeţ deficitar.

Zona în care se află amplasată borna de frontieră este puternic încărcată de legende potrivit cărora din acest punct ar fi existat căi de comunicaţii pe sub râul Tisa. Acest aspect va fi abordat de către noi în cadrul unui viitor amplu material.

Liviu Şiman

Foto: Timur Chiş

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise