Vineri, 28 ianuarie 2022, ora 19:00, la Colegiul Academic din Cluj – Napoca va avea loc un concert simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, dirijor Taavi Oramo, solistă fiind Aurelia Vișovan – pian.
Aurelia Vișovan va interpreta Concertul nr. 2 în Mi major pentru pian, op. 59 de Moritz Moszkowski.
Aurelia Vișovan este sigheteancă, a fost elevă a prof. Monica Chifor (la Școala de Muzică din Sighet), absolventă a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj și doctorand, din anul 2016, la aceeași instituție, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și-a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria), fiind cooptată în anul următor (2018) asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena și Nürenberg.
La sfârșitul lunii octombrie 2021, Aurelia Vișovan și-a susținut teza de doctorat, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca, obținând un excepțional calificativ: Summa Cum Laude.
Menționăm că dr. Aurelia Vișovan este în prezent profesor universitar la Universitatea de Muzică din Nürenberg – Germania.
Aurelia Vișovan a câștigat aproape 30 de premii la diverse concursuri naționale și internaționale.
Salut, Sighet!







Adaugă comentariu