Actualitate Social

Piaţa cea nouă. Stop-cadru comentat la filmul de prezentare. (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

M-am uitat şi eu cu speranţă şi bucurie la filmul de prezentare a proiectului „îndrăzneţ” despre viitoarea piaţă de alimente a Sighetului şi mult amânata şi răsamânata refacere a aleii de la piaţă. E cel mai tare film de ficţiune pe care l-am văzut! „Avatar” sau altele oscarpremiate se pot duce să se ascundă! Fimuleţul cu piaţa noastră cea nouă e cel mai tare! M-am uitat… şi mi-au trecut şi speranţa, şi bucuria!

Țin să subliniez aici că aşa cum arată piaţa acum, suntem invidiaţi de alţii din alte localităţi, pentru bogăţia de legume şi fructe care se găsesc pe tarabe în fiecare zi! Da, în fiecare zi, pentru că sunt locuri în ţara asta unde pieţarii vin o dată pe săptămână! Desigur, pentru modul cum arată piaţa în momentul de faţă, cu improvizaţii peste improvizaţii, nu primim prea multe aprecieri…

Filmul, care ţine 3 minute şi câteva secunde l-am văzut de mai multe ori. L-am oprit de mai multe ori şi acum pot să-l comentez pe diferite momente de stop-cadru.
– secunda 9: blocul de locuinţe de pe partea dreaptă a aleii, în sensul de mers spre centrul oraşului, nu mai are copacii care-i fac (probabil) prea multă umbră. Unde i-aţi trimis? Cum i-aţi convins să dispară din filmul pe care ni-l prezentaţi?
– secunda 10: gardul de pe partea stângă a aleii, în sens tot spre centrul oraşului e greu de observat în animaţie. În schimb, în pozele edificatoare de pe facebook, se vede că gardul va fi tot acolo. Asta-i bine, fiindcă-i cu vechime şi cu încărcătură istorică.
Construcţiile care acum stau cu spatele la gard au dispărut. În locul lor va apărea alta, mai lungă, mai albă, în care, probabil, vor avea loc mai multe magazine. De unde se vor lua banii pentru asemenea minunăţii, când până în prezent simpla asfaltare a aleii nu s-a făcut pentru că nu s-au găsit banii necesari? Se va întocmi un nou „Caiet de sarcini” în care se va licita dărâmarea şi apoi construcţia cea nouă, de lângă alee? Înţeleg că planul cel măreţ înseamnă nu numai că se va construi, ci şi că se va dărâma. Mult…
– secunda 36: Sensul pentru maşini str. Mihai Viteazu – centrul oraşului e blocat de nişte stâlpi. Sper că cei care stau la blocul de pe alee să poată folosi intrarea de la piaţă până la garajele lor, deci sensul celălalt de mers.
– secunda 51: în stânga e un fel de loc de joacă pentru copii. Din căsuţa de lemn, copiii pot coborî voioşi pe tobogan, direct pe pavaj, care presupun că nu-i din burete!
– tot la secunda 51: în faţa băiatului cu tricicleta, e un domn care are o atitudine de chelner în aşteptare. Pare că se uită înăuntru şi aşteaptă să-i facă cineva semn să vină ca să ia comanda. Pesemne că terasa are şi un loc în interior, dar de ce stă chelnerul afară? Să fie discreţia?…
– secunda 57: treci drumul (e oare o trecere de pietoni pusă acolo?) şi dai de altă terasă. Lume elegantă, n-am ce zice… Apar două doamne bine îmbrăcate. Nicio mătuşă, niciun bade, niciun pierde-vară pe-acolo! Felicitări!
– minutul 1: am înţeles că vor fi terase în aer liber. Multe.
– minutul 1 şi 13 secunde: din clădirea cu clase ale Colegiului Pedagogic, traversând aleea, se poate merge direct în piaţă. Acolo se vede altă terasă în aer liber. Cum ziceam: terase multe, multe…
– minutul 1 şi 23 secunde: se vede că se va folosi piatra cubică. De unde se va lua, cine o va pune? Mai există meşteri sau maşinării care să fabrice piatră cubică? La Cluj, în zona statuii ecvestre a lui Matei Corvin e o piatră cubică destul de…ascuţită. Cum va fi cea din Sighet?…
– minutul 1 şi 29 de secunde: un bărbat stă la masă şi priveşte clădirea Centrului Cultural, care-i refăcută şi ea. Probabil, vorba aia, cu-n drum se va reface şi Centrul Cultural. Mira-m-aş…
– minutul 1 şi 36 secunde: se văd tarabele pentru legume şi ce va mai vinde omul.
– minutul 1 şi 43 secunde. Lângă tarabe se văd nişte maşini parcate. Asta… cam pe unde „va să fie”?
– minutul 1 şi 50 secunde. Se vede că tarabele cele noi vor avea un acoperiş unic, dar vor fi tot în aer liber, fie vară, fie iarnă… poate greşesc şi vor fi şi pe-acolo ventiloconvectori, cum vor fi în spaţiile închise.
– minutul 2 şi 5 secunde. Florăresele vor avea un spaţiu mare de care vor dispune. E bine gândită treaba, pentru că acolo vor vinde „ flori şi arbori”! Vreau s-o văd şi pe-asta!
– minutul 2 si 11 secunde: iar spaţii de parcare pentru maşini. Pe unde vor intra în piaţă? Spaţiul din dreapta, pe unde se plimbă fericită o domnişoară cu trotineta, nu pare cam prea lat? Se vede că borduri avem destule şi nu se scapă nicio ocazie să mai fie „plantate” câteva. Maşinile stau parcate cu spatele la un zid care e parte componentă din mai multe construcţii legate între ele. Oare de unde se vor lua banii, că Europa nu plăteşte filme de ficţiune!!!
– minutul 2 şi 30 secunde: ce construcţie o fi aia? E pe un drum, la capătul căruia se vede un câmp. Acum, din piaţă nu se vede niciun câmp!… E clar … Avem de-a face cu un film S.F., cum bine comenta cineva pe facebook!

Concluzii

1. În film sau în pozele mai nou puse pe facebook văd doar lume tânără flendurându-se pe-acolo. Nimeni nu duce vreo sacoşă cu el. Oameni de 30-40 de ani sau copii cu biciclete, vreo doi adolescenţi cu trotinetele. Dacă e piaţă de alimente, asta presupune că pe-acolo e plin de sacoşi burduşite cu ceapă şi cartofi atârnând în mâinile cumpărătorilor, care sunt de toate vârstele! O piaţă de alimente nu-i loc de promenadă, aşa cum apare în prezentare! Acolo, omul se duce cu un scop. Să intre cu sacoşa goală şi să iasă cu ea plină. Oare în imagini sunt doar oameni care intră la cumpărături?
2. Pe 30 ianuarie a.c. ce trebuie să aprobe Consiliul local? Un film mustind a imaginaţie mai multă şi mai tare decât orice film S.F., sau un proiect bine documentat, bine desenat, cu cheltuieli, cu termene?
3. „Climatizarea spațiilor se va realiza cu ajutorul ventiloconvectorilor, iar alimentarea cu agent termic se va realiza prin centrale termice pentru fiecare clădire în parte”.
– Adică iarna vor sufla aer cald, vara vor sufla aer primăvăratec. Un ventiloconvectoraş din ăla costă 1550 lei (poate cel mai ieftin!) şi are dimensiuni 1,3m/0,5m. S-a făcut un calcul cam de câte ar fi nevoie?
– Vor fi 7 clădiri. Fiecare va avea propria-i centrală termică. Banii, de unde vor veni banii???

4. „Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu local din 30 ianuarie 2024 va intra proiectul de Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului de „Regenerare urbană prin revitalizarea pieței agroalimentare din municipiul Sighetu Marmaţiei”. Durata de realizare a investiției este de 30 luni”.
– E bine că s-a fixat un termen. Anii trec repede. Doi ani şi jumătate. Dar, în prezentare, nu se precizează de când va începe numărătoarea inversă.

5. S-a format, de câţiva ani, pe facebook, un grup numit „Ficţiuni reale”, unde apar texte scurte, unele dintre ele absolut admirabile. Nu vreau să dezvolt subiectul aici. Vreau doar să adaug că Primăria Sighet ar putea deschide un grup pe internet numit „Ficţiuni fictive”. Ar avea locul întâi asigurat. Concurenţa nu există!

Concluzia… concluziilor

Oare nu cumva un traseu peste munţi pe ruta Sighetu Marmaţiei – Baia Mare ar fi mai ieftin de realizat decât reamenajarea pieţei de alimente?

Horia Picu

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Din ce punct de vedere ati comentat acest proiect, dl. Horia? Arhitect, specialist in domeniul urbanisticii, sociolog? Am realizat si eu niste proiecte pentru Primaria Sighet, vi le trimit pentru verificare? 🙂

    • Doamnă/domnişoară Ariana, sunt convins că ştiţi că nu sunt nici arhitect, nici specialist în urbanistică, nici sociolog. Sunt, pur şi simplu, unul din cei care locuiesc în Sighet, oraşul meu de suflet, şi sunt interesat de ce se întâmplă aici.
      Am scris acest articol pentru că Sighetul are multe alte priorităţi înainte de a transforma piaţa de alimente în ceva ce va seamăna mai mult a loc de relaxare, de promenadă, decât locul de unde se cumpără cartofi şi ceapă, iar transformarea aceasta a pieţei s-ar face cu o mare cheltuială de bani, pe care Primăria nu-i are.

      Ziceţi că aţi realizat nişte proiecte pentru Primăria Sighet. Presupun că din tot ce-aţi proiectat încă nu-i nimic concretizat, din moment ce vreţi să mi le trimiteţi mie pentru verificare. Oricum, dacă aveţi dubii despre proiectele făcute, puteţi să le trimiteţi. Am pe cineva care le poate studia cu atenţie şi poate da un verdict de specialist, încadrându-se într-una din cele trei categorii în care vreţi să-mi plasaţi competenţele.

      Insist. Ca să ne convingem că sunteţi realizatoare de proiecte, vă rog să publicaţi lista acelor proiecte făcute pentru Primăria din Sighetu Marmaţiei, care dintre ele s-au realizat până acum (că, sincer vă spun, nu prea ştiu sighetenii unde să se uite, ca să nu le scape cumva vreun proiect implementat), şi poate ne spuneţi numele dvs. întreg.

oferta-wise