Actualitate Cultură

Scrisoare deschisă adresată sighetenilor (autor, Ionița Năneștean)

image_printPrinteaza

Sunt deja mai mult de 18 ani de când am părăsit Sighetul, dar, ca orice sighetean mă gândesc acasă în fiecare zi și citesc publicația online „Salut, Sighet!” la fel de des.

Asta s-a întâmplat și zilele trecute, când am citit articolul d-lui Horia Picu, articol ce m-a adus într-o stare de nostalgie a timpului trecut, tristețe a timpului prezent și la conștientizarea că orașul nostru se „prăbușește” la propriu. Mi-a dat o stare de neputință în a face ceva să ajut într-un fel la reclădirea lui, aflându-mă la 8000 km distanță…

Dar, citind diversele articole „avertisment”, speranța a reînviat, și mi-am zis… bineînțeles că pot să fac ceva, pot să fac tot ce vreau și doresc, eu am puterea de decizie și acțiune chiar dacă sunt departe. Am să folosesc cuvintele, deoarece cuvintele au putere și, în cazul meu, este ceea ce am la îndemână.

Deci, iată mesajul pe care îl am pentru tine, drag sighetean/a… orice post ai deține în Sighet sau funcție publică și civilă, pentru că nu contează ce post ai, toți sunteți în aceași oală cum se zice, toți suntem cetățeni ai Sighetului, deși recunosc că cei mai sus puși în ierarhia orașului au o putere de decizie și acțiune mai însemnată. Dar asta nu înseamnă că tu, cetățean de rând, nu ai putere. Ai putere dar nu ești conștient de ea, fiecare din noi are putere, numai că trebuie să conștientizezi și să o pui în aplicare.

Nu am să te învinovățesc pe tine, funcționar public pentru că nu faci nimic sau mult prea puțin în a contribui la creșterea și dezvoltarea orașului, nu te învinovățesc pe tine, cetățean al orașului Sighet pentru că aștepți ca aleșii locali să facă ceva, este normal să aștepți, au un contract social cu voi, cetățenii Sighetului. Nu te învinovățesc pentru că nu îți faci datoria de cetățean, în a-ți cere drepturile, în a acționa, în a fi ferm, decis și motivat, sigur pe tine, așa cum mulți au făcut în Decembrie 1989.

Deși toată lumea arată cu degetul, eu nu am să fac acest lucru. Probabil nu știi că ai drepturi de cetățean și că funcționarul public, oricare ar fi el, lucrează în interesul tău și pentru tine. În Constituția României este scris negru pe alb în capitolul II, de la articolul 22 până la articolul 53, sunt enumerate toate drepturile pe care le ai ca cetățean român. Toată lumea în acest moment are acces la informare, te invit să accesezi site-ul Constituției Române pe internet și citește-ți drepturile. Conform Constituției României ai drepturi câștigate la naștere, iar cei străini câștigate la obținerea cetățeniei. Funcționarul public care nu își îndeplinește obligațiile postului pe care îl deține, trebuie pedepsit prin lege dacă nu își respectă mandatul. Dar sunt conștientă de felul cum legea se aplică în România, și cei vinovați de nerespectarea drepturilor cetățenilor scapă de lege; cea pământească bineînțeles, dar să nu uităm că există justiție divină, justiția divină îi va pedepsi cu siguranță pe cei vinovați. Și când vorbesc de justiția divină nu zic că se va întâmpla o minune sau un miracol, vorbesc de echilibrul Universului, ce dai aia primești sau răul la rău trage, fiți fără grijă. Și nu este nimic magic în ceea ce zic, este pură fizică, energia faptei rele va atrage alta după ea tot atât de rea dacă nu și mai rea. Efectul bumerang, va lovi când nici nu te aștepți.

Acum, am să îți spun ceva ce poate nu știai despre tine, în afară de drepturile pe care țara în care te-ai născut ți le-a dat, este dreptul divin în a face bine sau rău, pe care l-ai dobândit tot la naștere. Cu toții cunoaștem binele și răul, nu-i așa?… și poate credeți că, atunci când faceți rău dacă nu află nimeni sunteți protejați… vă înșelați amarnic. Conștiința ta știe și emoția resimțită în acel moment se transmite la cer.

Unde vreau să ajung cu asta, veți descoperi în rândurile următoare.

Ai simțit vreodată atâta iubire în tine până acolo încât ai perceput conexiunea pe care o ai cu Universul și Creatorul nostru? Pentru cei ce au simțit foarte bine, știți ce înseamnă iubirea adevărată, dar pentru cei ce nu au simțit vă invit să închideți ochii și să vă imaginați această conexiune pe care o aveți cu divinitatea, oricare ar fi crezul vostru, în Dumnezeu, Univers, natură sau alt profet sau îndrumător spiritual … când vei ajunge în acel stadiu de iubire deplină, lacrimile îți vor curge pe față fără măcar să îți dai seama. Te vei simți în al nouălea cer. Această iubire cu care te naști este încă acolo în interiorul tău, numai că trebuie răscolită. O pierdem cu timpul, imitând societatea, suferind și învinovățind pe cei din jur pentru asta, sau soarta, dar nu ei sunt de vină pentru că am pierdut iubirea ce era în noi, și nici soarta, „soarta” este ce decizi tu să fi sau să faci. Noi înșine nu mai credem în iubire, din cauza decepțiilor suferite de-a lungul vieții, și a eșecurilor și atunci când ne pierdem iubirea și încrederea în noi înșine și Dumnezeu ne abandonează.
La fel se află și ura, ca și iubirea, lăcomia, invidia, orgoliul, frica toate aceste sentimente și emoții se află în noi înșine… Este absolut omenesc să simțim ce simțim. Sentimentul și emoția ce o hrănești cu gândurile tale va fi exact ceea ce vei deveni. Când hrănești gândurile pozitive speranța învie, când hrănești emoțiile negative, speranța moare. Tu ești creatorul a tot ce ești și devii, ești creatorul a tot ce te înconjoară. Tot ce fac cei din jur nu contează, tot ce faci și simți tu însuți este tot ce contează. Pentru că tot ce faci și simți se va întoarce la tine într-un fel sau altul. Ai încredere.
Dar când vei simți acea iubire de care vorbeam mai sus, iubirea pentru  tine însuți, pentru divinitate și pentru univers, absolut nimic din ce este în jurul tău nu îți va aduce fericire. Nimic. Tot ce este în jur îți va aduce confort dar nu fericire. Banii îți vor aduce confortul zi de zi dar nu fericire, să bei o sticlă de vin bun îți va aduce plăcere, dar nu fericire, o mașină frumoasă îți va aduce satisfacție dar nu fericire, când câștigi un examen sau o competiție înseamnă mândrie, nicidecum fericire, când mergi la un concert înseamnă entuziasm dar nu fericire. Toate aceste lucruri sunt superbe, dar dacă totuși cauți fericirea, nu o vei găsi niciodată în aceste lucruri. Adevărata fericire te face să descoperi, iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, frumusețea, fidelitatea, acceptarea, cumpătarea, blândețea, bunătatea. Adevărata fericire nu este în a poseda sau controla, adevărata fericire nu este în a părea cineva cine nu ești, este în a fi tu însuți. Adevărata fericire nu este în bogăție materială ci în cea sufletească.

Tot ce se întâmplă în Sighet, in Romania și pe planeta întreagă la ora actuală, la nivel de guvern, administrație publică, este pentru că omul care se află în acea funcție nu a găsit fericirea și iubirea și merită toată compasiunea și iubirea noastră. Este singur și nefericit și știe asta… când este singur cu el însuși. Unde nu există iubire, nu există nimic, totul se distruge și moare.

Iubește-ți orașul, reconstruiește-l, până și cel mai mic gest contează. Cu pași mici și siguri Sighetul se poate reclădi.

Așadar vă urez curaj tuturor, pentru a lua cele mai bune decizii, a face ceea ce este corect și just pentru oraș, pentru a acționa, pentru a da tot ce e mai bun, pentru că tot ceea ce faceți vi se va întoarce amplificat. Un oraș frumos, dezvoltat și întreținut, atrage bogăție. Faceți din el cel mai frumos oraș din Maramureș!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.