Actualitate • Cultură • Social

Plăcintele lui Petru Groza

image_printPrinteaza

Regulamentul închisorii Sighet

Închisoarea Sighetu Marmaţiei, până la data de 29 august 1948, era o închisoare pentru condamnaţii de drept comun. Odată cu încarcerarea noastră în această închisoare, lucrurile s-au schimbat, chiar dacă noi nu eram încă condamnaţi, ci ţinuţi aici în „depozitul” Securităţii, la etajul 2.

Regulamentul prevedea că deţinutul are dreptul să citească presa în fiecare zi. De aceea, în primele trei zile, am primit şi noi ziarele. Apoi, brusc, s-a sistat orice citire a presei. Intrând în vigoare (probabil) un alt regulament, din câte am auzit, dispus verbal de către Securitate, prin comitetul de partid comunist.

Regulamentul închisorii prevedea, de asemenea, că deţinuţii au dreptul să primească de la familie pachete cu alimente în greutate de 10 kilograme lunar. Am avut acest drept timp de patru luni. Apoi s-a schimbat rânduiala. Au redus greutatea admisă la trei kilograme pe lună. O singură lună a durat noul regulament, după care s-a sistat total primirea pachetelor. Acesta urma să fie de-acum încolo regulamentul de bază pentru deţinuţii sau reţinuţii politici.

Deţinuţii aveau o capelă în incinta închisorii, unde duminica venea un preot ca să oficieze slujba religioasă. Chiar şi noi, cei atât de „periculoşi”, am fost duşi la capelă, dar numai o singură dată. Data următoare diavolul ne-o luase înainte: capela fusese transformată în club. Încă se mai putea vedea conturul vechilor fresce apărând de sub ultima văruire a pereţilor.

Se schimbă conducerea

Ceva mai târziu, după ce vechiul director al închisorii, pe nume Ilniţchi, fusese schimbat cu un altul, Zimmerman (fost ilegalist, adică comunist vechi, din perioada când partidul comunist era ilegal), am fost duşi şi noi la acest club. Directorul Zimmerman ne-a ţinut o lecţie politică. A încercat să ne demonstreze că am luat-o pe un drum greşit. Totuşi, fiind încă tineri, mai puteam fi „reeducaţi”. Era un bărbat – să fi tot avut în jur de patruzeci de ani. Mic de statură, subţirel şi cu mustaţă.

Ne-a spus că şi el a stat în puşcărie. A pomenit şi numele câtorva cu care s-a întâlnit prin închisoare. Nu i-a vorbit de rău. Apoi, brusc, a schimbat discuţia, abordând un subiect la care noi n-am visat niciodată: cauza victoriei comunismului. După părerea lui, cauza victoriei comunismului consta în unitatea şi disciplina internă a partidului. Faptul că toţi au acţionat ca unul. Se vedea că acest subiect făcea parte din preocupările lui de bază. Ne-a promis că ne va da cărţi de citit. Şi ne-a dat „Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice” şi încă câteva broşurele ateiste.

Cartea primului ministru al României

Ne-a atras atenția însă în mod special cartea intitulată  „În umbra celulei” de dr. Petru Groza – primul ministru al ţării. Dacă broşurelele ne plictiseau de moarte și nu le-am citit, în schimb cartea lui Groza ne tenta, datorită titlului său adecvat situaţiei noastre.

Am citit eu până am ajuns la un capitol unde Petru Groza – încă bine ghiftuit de acasă – a refuzat în arestul de la Malmaison (închisoare din București) plăcintele calde şi sfârâinde.Tocmai atunci, la plăcintăria din preajma închisorii se scoteau produsele aburinde din cuptor. Un val de miros ademenitor şi de nas rupător pătrundea printre zăbrele…

– Vasăzică, tu Petru Groza refuzai cu aroganță – dobitocule – bunătăţile de plăcinte oferite de regimul burghez, iar acum, când ești la putere, ne omori cu foamea ?!… Şi trosc cu cartea de perete.
– Ai înebunit ? Ce ţi-a venit ? s-a mirat Ioan Ilban, colegul de celulă din perioada aceea.
– Poftim, citeşte şi tu, să văd ce atitudine iei.

Meciul de „fotbal”

Când Ilban a dat şi el cu ochii de textul cu pricina, aruncă volumul puţin mai sus şi-i arse un picior de a sărit până-n tavan. Apoi ne-am dispus unul lângă uşă şi altul lângă geam, şi astfel am jucat fotbal cu opera primului ministru.

Cartea era bine legată, aşa că nu s-a desfăcut. Am bătut la uşă şi i-am dat-o gardianului ca s-o dea mai departe, susţinând că noi am citit-o. I-am avertizat şi pe ceilalţi, astfel că n-a citit nimeni altceva decât capitolul cu plăcintele, după care – ori au trântit-o de perete, ori au jucat un meci de fotbal cu ea. Când a fost restituită, era ferfeniţă făcută, dar nu şi dezmembrată.

Primul gardian Târnăveanu a rămas încântat de „succesul” pe care l-a avut cartea, deducând că uzura ei se datorează interesului nostru de a citi şi a răsciti.

Gheorghe Andreica
(din volumul „Cu ghiozdanul la închisoare”)

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.