Actualitate Illuminati

Anastasia Herbil – Locul I (poezie), „Talente Sighetene”, ediția 2021

Anastasia Herbil
image_printPrinteaza

Ultimul înger

îngerii se ascund sub pat
simt până în șira spinării
când se izbesc sălbatic cu capul de saltea
își smulg unghiile unii altora
iar când își scobesc ochii din orbite
îi îngroapă sub perna mea

unul dintre ei are mai mult curaj
într-o seară de iarnă s-a cuibărit lângă mine în pat
mi-a spus să nu țip
și n-am țipat, pentru că îmi plăceau ochii lui
foarte mult

îngerul curajos mi-a spus
că îl cheamă Ascellix
nu e sigur dacă e băiat sau fată
sau înger sau un baubau
eu și Ascellix suntem prieteni

are aripi nu foarte mari
cu plasturi și cusături
și sunt puțin jumulite
cu urme de dinți și de cuțit
mi-a spus că ceilalți îngeri sunt foarte agresivi

într-o noapte când Ascellix s-a urcat în pat
îi lipsea un ochi și avea mâna bandajată
– nu plânge, kvitochka moya*
poate mâine nu voi mai veni
dacă ceilalți îngeri mă vor îngropa sub pat
să mă îngropi și tu în inima ta

i-am cusut o aripă ruptă
cu ață roșie, nouă, pe care am cumpărat-o special pentru el
tremurau oasele sale negre
de sub ambalajul palid de piele
Ascellix e foarte curajos
n-a urlat, chiar dacă se zbătea impulsiv de durere
i-am pus bandaje curate și albe precum ochiul său
și am strecurat în ele flori de lavandă
și flori de iubire și lacrimi de iubire
el zâmbea cu colții ascuțiți dezveliți de buze
m-am uitat la îngerul meu curajos
și l-am ținut de mână pentru că plângea

nu am vrut să-l las să se întoarcă sub pat
am vrut să mă târăsc eu acolo
și să-i trag afară pe ceilalți îngeri
să-i spânzur de tavan
ca să-i poată dezmembra îngerul meu curajos

îngerașul
moare dacă-l vede soarele
așa că l-am vârât în dulap
sub pat am pus otravă de șoareci

dar îngerii agresivi n-au murit din păcate
au ronțăit otrava ca pe bomboanele bunicii
trebuie să găsim o soluție mai repede
– poate chiar soluție cu clor –
când luna se umple ca o ceașcă prăfuită
îngerii trebuie să moară
dintre ei unul singur va trăi
pentru că eu i-am decis supraviețuirea

eu și îngerul ales așteptăm
să adoarmă mami și tati și toți frații
doarme soarele dorm vecinii
am adormit și eu dar Ascellix mi-a lins nasul
ca să îmi deschid ochii așa cum un chirurg
deschide corpuri pe mese de metal
mama a ascuțit cuțitele alaltăieri
nu mai țin minte pe cine a tăiat

lamele lungi și subțiri lucesc de parcă
ar avea furnici de lumină gri alergând pe ele
sunetul lor metalic e un cântec de leagăn
somn ușor, îngeri împielițați
vă alunecă pleoapele peste ochii de lapte
luna vă e aproape, plină ca
o bunică ce adoră prăjiturile cu cenușă pudrată
somn ușor, e prima dată când dormiți
visul e nesfârșit
visați un rai agonic
oasele sunt negre unghiile sunt rupte
nu știți ce culoare are sângele
dar veți afla din trădare

eu sunt viața și moartea
sfârșitul ce nu va fi un început niciodată
dreptatea o creez dimineața
și o distrug seara dacă doresc
îl aleg pe unul dintre voi
și îi dăruiesc viața pe care
am stors-o din măruntaiele voastre

înainte de răsărit Ascellix a spălat totul
ce a curs a băut, ce s-a sfâșiat a gustat
eu am un vis frumos
cuțitele sunt în sertar
mama mi-a făcut clătite
le-am împărțit cu ultimul înger

*kvitochka moya = floricica mea (lb. ucraineană)

*

Aproape pe jumătate

rânduri
și rânduri și rânduri
și fraze și propoziții
și un stilou cu cerneală neagră
aproape pe jumătate
la fel de neagră
ca un gând rătăcit
în mintea mea
ce a apărut când ai plecat tu

cuvinte
și litere și slove
și linii de caiet
și o cafea prea dulce
aproape pe jumătate
la fel de dulce
ca tine
de dinainte să devii
o amintire amară

pagini
și linii de caiet și file
și un creion aruncat peste ele
căci nu mai pot să scriu
și nu mai pot să fiu
nici măcar vie
fără tine

deci stiloul
avea cerneala
aproape pe jumătate
la fel de neagră
ca batista ta
lângă mormântul meu

dar tot moartea
e de mii de ori mai întunecată

*

Stelele nopții noastre

stelele noastre
au înflorit în ochii tăi
au împânzit tavanul de cerneală

întunericul de ianuarie
s-a vărsat peste noi
într-o seară în care tu-mi erai lumină
iar eu îți eram floare

frigul nostru cald
a îmbătrânit (și noi la fel)
s-a preschimbat în gerul acesta mușcător
care mă roade pe dinăuntru

ochii tăi poate sclipesc pentru altcineva acum
însă luna înfrigurată în ianuarie
încă sclipește pentru noi
și ne veghează, deși stă să se stingă

stelele nopții noastre lucesc în ochii tăi
iar dragostea noastră învechită
lucește în ai mei
dar ochii tăi nu o mai zăresc

*

Mi-ai fost

mi-ai fost
lumină
și beznă cumplită
și lumânare și candelă
și foc de artificii

în fiecare tresărire de foc
din fiecare chibrit
chipul tău se mistuia
ca un paradis copleșitor

dacă tu erai
iadul îngeresc
nimic n-aș fi dorit mai mult
decât să-mi adâncesc în pământ
al meu mormânt

mi-ai fost
ce n-am putut nici eu să-mi fiu

și aș vrea să răsucesc
limbile ceasului
și să mă prefac că încă-mi ești
tot ce mi-ai fost

*

Celest

s-a îngreunat luna
căci o port pe spate
și tot mai multe stele
se agață de brațele mele

mă poticnesc
sunt prea adâncită
în smoală
și nu știu
dacă mai pot face
vreun pas

se dărâmă cerul
și mă îngroapă sub el
iar cărămizile sale
se preschimbă
într-un ocean de beznă

și mă înec
în negurile galaxiei
iar infinitul constelațiilor
mă înghite cu totul

Anastasia HERBIL
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
Clasa a IX-a B

N.r.: Creații premiate cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Poezie/Liceu.

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise