Viața pe nesfârșite
Iubesc felul în care frumusețea își descompune sufletul
oamenii nu pricep
cum un sărut poate trece de carne ca o ancoră 4D dezvelind substraturile adâncurilor și ultimii lor pereți
cascade de păsări înoată pe sub piele
ne desparte macrocosmosul ca o fâșie subțire de sticlă dacă o ating mi-ar fi teamă că m-aș prăbuși în gol, în toate viețile anterioare și cea mai fragilă amintire cu mine s-ar topi în respirația unui nou născut.
Acolo unde nu umblă nimeni
noaptea devine o singurătate cu străzi nesfârșite
iar singura lumină aprinsă ar țâșni de la capătul lumii prin ceață și foc, ca-n filmele lui Tarkovsky.
*
Wet snow
Și parcă nu e atât de întuneric când te îmbrățișez, lumina erupe sălbatic în vis respir un aer ce nu mai există. Asculți o melodie din memorie, cineva a scos cuvintele și le-a ars.
Viața îmi e o rămășiță pe care o îmbrac când plec la culcare. Sărutul fantomă m-a închis definitiv în camera mea. Ce frumos ard acești solzișori de lumină dimineața pe stomacul gol. Mă desfac de păcate, sunt vie și înțeleg dragostea ca un om ce se topește în întregime. Iubim până la capăt, până când moartea se stinge și noi ne dezvăluim unul altuia, gravitația încetează.
Plouă și ninge, acest soi de zăpadă fluidă se naște și moare la infinit.
Iar eu caut frigul din păsări și îmi închipui zborul ca un fel de pradă stranie ce a învățat să-și iubească sfârșitul.
Antonia Luiza DUBOVICI
Surs[ foto: Pinterest
Ganduri sensibile, delicate si profunde, de o deosebita frumusete si simbolism, care toate la un loc imbraca viata, cu luminile, frumusetile, trairile si toate ale ei, in binecuvantarile iubirii.