Te cânt de dor
iubesc să te cânt pe clapele albe,
pe cele negre le-am lăsat pentru revedere,
dar sihastrul cântec sună a moarte,
și inima inertă zace în durere.
urlă înfiorător notele pe portativ,
pentru compozitorul ce a uitat să zâmbească,
din toate una mi-a șoptit:
dacă viața n-o iubești,
ea n-o să te iubească.
…
iubesc să te cânt pe clapele negre,
da, poate ne-am revăzut,
dar n-a fost dulce revedere
tot mai tare m-a durut.
acum te cânt din nou de dor
cu un strop de disperare,
însă nimic nu e întâmplator,
noi ne vom întâlni,
în viața următoare.
***
Oameni
oamenii mereu au crezut că sunt niște vorbe
prea mari,
pentru un suflet atât de mic,
și niște dureri mult prea tari
pentru „adevărata lor durere” cu final unic.
***
șapte volume aș mai scrie,
și poate… încă șapte,
șapte vieți te-aș contura în poezie,
fără îndoială, le-ai merita pe toate.
șase melodii cu versuri imperfecte,
și poate… încă șase,
șase vieți te-aș fredona în cântece selecte,
fără îndoială, le-ar face mai frumoase.
cinci ani te-aș mai iubi,
și poate… încă cinci,
cinci vieți cu tine aș mai trăi,
fără îndoială, m-ai vindeca de orice frici.
și-atunci când toate vor sfârși,
vom fi doar stele, care cad și mor.
și-n iad frumos vom povesti,
c-am fost în rai, când ne strângeam la piept de dor.
Diana Rednic
clasa a XII-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”
Adaugă comentariu