Actualitate Cultură

PoetikS: Ionița NĂNEȘTEAN

image_printPrinteaza

Unde te grăbești

Aura pământului viața nu se grăbește îngrădește
Tu te grăbești măcar știi unde?
Indigoul cerului plenitudinea sufletului nu-l privești te grăbești
Dar măcar știi unde?…
Cursul râului viața gândului nu-i vezi capătul te grăbești
Dar macar știi unde?…
Oprește-te respiră trăiește iubește
Dintr-o dată înveți
Nu te mai grăbești
Prețuiești momentul
Nu ai numai unul după altul
Te duce departe
Știi deja unde

Ceva

Căutând la nesfârșit ceea ce am pierdut o dată
La patru ani am plecat în căutarea lui
Toată noaptea pe poteci până la patru șapte
În lanul de grâu auriu pe dealul din față bătrân
În cartea ce o țin în mână în fiecare zi alta meditând
Căutând zi de zi ceva ce am pierdut odată sperând

Ajunsă departe drum anevoios al vieții crezând că știu multe
Afundându-mă în muncă în fiecare zi căutând răsplată
Lumina mă aștepta dincolo de ușă subtilă și răbdătoare
Nu am pierdut-o toată dar am uitat de ce oare

Ies pe câmpul de joacă cred că voi uita jucând
Simțământul de nesiguranță mă cuprindea tot mai mult
Frica mă pătrundea nici nu știam cum și de ce
Dar lumina era acolo mă așteapta să revin
Și să devin ce-am fost cândva

La cinci ani

Cerul e sumbru la ceas de seară în orașul din Valea cufundoasă
Mă apropii de clădirea ce stă nemișcată în fundal măreață
Poarta din față deschizandu-se scârțâind pășesc înăuntru
O lume de umbre mă așteaptă cu brațele deschise

Negrul cenușiu mă cuprinde înaintând pe culoar între două umbre
Miros ascuțit necunoscut îmi trezește cele șase simțuri
Oglinda pe care calc e lungă duce către o lume necunoscută
Pereții pe margine devin gratii fierbinți la atingere

Umbrele mă lasă într-o cameră într-o ceață albă transparentă
Tavanul parcă nu se termină când privesc în sus
Același miros ascuțit îmi străbate simțurile
Cerul sumbru nu și-a schimbat culoarea e aceeiași oră

Ceața dispare încet zăresc paturile plutitoare albe
Mă apropii de fereastra mare ce dă spre zare
O privesc și încep să număr bucuroasă
Stele strălucitoare ce îmi luminează gândul
În sfârșit nu sunt singură protejată încep să mă simt
Mă gândesc la acasă și la cei ca mine zâmbind

Vag îmi amintesc Valea nu e casa mea nu știu cum
Privesc zarea cu speranță ce îmi poate da oricând
Siguranța sumbrului cer al Văii cufundoase
Aflat dedesubtul cerului albastru deschis
Ziua în amiaza mare să-l pot vedea oricând
Drumul către casă să-l urmez când am încetat să plâng

                                                                            Ionița Năneștean (Canada)

 

Foto: Ion Mariș

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise