Marți, 5 septembrie 2017, în incinta Primăriei Sighetu-Marmației, a avut loc ”Seminarul pentru prezentarea rolului Grupului de Acţiune Locală în comunitate”, eveniment organizat în cadrul proiectului „Marmaţia se dezvoltă! Implicare comunitară în dezvoltarea locală!”.
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, iar beneficiari sunt Municipiul Sighetul Marmatiei, Asociația All 4 You și Job Trainer Motoc. Proiectul își propune crearea unui grup de acțiune locală din care să facă parte reprezentanți ai mediului public, ai mediului privat și chiar persoane fizice, care să gândească împreună și să implementeze o strategie pentru a veni în spijinul comunității defavorizate a orașului.
”Am decupat din oraș un areal de 10.000 de locuitori ce fac parte din zona marginalizată, și ne adresăm în special zonei Bogdan-Vodă și Unirii, în care dorim să venim cu idei și cu ajutor pentru a rezolva problemele pe care le au și să-i ajutăm pe oamenii de-acolo să se dezvolte și să ajungă funcționali, la fel cum sunt restul. S-au făcut vizite în teritoriu și se vor face și consultări publice pentru a valida strategiile pe care le vom găsi. Acesta este unul dintre primii pași ai proiectului, apoi vor urma alte măsuri despre care vom discuta mai încolo”, a spus managerul proiectului, Claudia Gampe.
La seminar au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice din oraș, investitori și persoane fizice, dar și persoane din grupul țintă al proiectului.
Autor, Diana APOPI
Adaugă comentariu