Actualitate • Cultură • Știri

Proiecție de film la Sighet: Coborâm la prima

image_printPrinteaza

Coborâm la prima – debutul în lung metraj al lui Tedy Necula, a ajuns în cinematografele din România din 26 octombrie. La Sighet, filmul va fi proiectat duminică, 25 noiembrie, de la orele 16:00, la Școala de Muzică „George Enescu”.

Biletul costă 15 lei și poate fi cumpărat la intrare, înaintea proiecției.

Coborâm la prima este o poveste inspirațională despre natura umană și despre comportamentul în situații de criză, dar și despre cum poți să descoperi cu adevărat pe cineva dacă ai timp să-l asculți.
Nevoiți sa petreacă împreună câteva ore pentru că metroul se opreşte între stații, călătorii încep să se descopere, să înlăture prejudecățile pe care le au față de cei cu care, din întâmplare, sunt colegi de călătorie. Povestea filmului devine cu atât mai emoționantă datorită contextului: acțiunea se desfășoară în dimineața următoare incendiului de la Colectiv.

„Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii dintre noi”, declară regizorul Tedy Necula.

Tedy Necula a reuşit să adune în distribuția acestui film unii dintre cei mai îndrăgiţi actori români: Constantin Cotimanis, Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Victoria Cociaş, Constantin Drăgănescu, Emilian Oprea, Ela Ionescu, Dan Murzea, Tudorel Filimon, Gavril Pătru, Tomas Otto Ghela, Cezar Grumăzescu, Francesca Leonte, Andrei Eftene, Dana Porlogeu, Iulia Dumitru şi Sonia Teodoriu.

Următoarea proiecție a filmului va avea loc în Slatina, Ucraina.

Comunicat de presă

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.