Actualitate

Regatul pierdut (autor, Evelin Batizi)

image_printPrinteaza
Evelin Batizi

Odată ca niciodată, a existat un regat,
Un regat care a fost al meu,
Un loc pe care l-am numit „acasă”,
Un loc unde magia mă înconjura din toate colțurile,
Un loc unde valorile mele erau apreciate,
Un loc care îmi insufla o ambiție nemuritoare.
Dar, apoi secera necruțătoare a timpului a venit,
Iar regatul a fost cotropit
Visele alungate mi-au fost,
Nici nu am realizat când acestea în noapte s-au pierdut,
Spulberându-se în mii de amintiri dureros de plăcute,
În timp ce eu cădeam într-o lume străină esenței mele
Unde spiritul meu nu era binevenit.
Acesta a început să se stingă pe zi ce trecea,
Iar ambiția și inspirația de altă dată se risipeau și ele,
Strecurându-se precum cioburile prin singurătatea ce parte îmi ținea
Și lăsându-mă rece și pierdută într-o lume mare și întunecată,
Dar acum amintirile fantomatice a acelor vremuri de diamant
Continuă să se întoarcă
Purtând fețe dragi sufletului meu,
Dar pe care nu le mai pot întâlni;
Toate acestea se scufundă încet în abisul necruțător al timpului,
Iar toate senzațiile și bucuriile create putrezesc
Precum un cadavru pe malul unui râu
Lăsându-mă de nerecunoscut față de ceea ce am fost odată,
Ratăcind în această versiune a unui prezent hain
Unde cei de nădejde sunt puțini
Iar grijile și vrăjmașii amenință să îmi corupă sufletul;
Totuși, încă mă aflu în căutarea unui loc fermecat
Care să îmi ofere aceeași atmosferă de familiaritate
Un loc care să readucă aceleași trăiri teribil de plăcute,
Dar speranța că voi găsi vreodată locul mult râvnit
Este doar o iluzie deșartă,
Dar, o voce lăuntrică îmi șoptește
Că regatul meu nu e pierdut pentru totdeauna
Și că în lumină îl voi regăsi
Fiind de zece ori mai măreț și mai strălucit
Și pe vecie o să rămân acolo,
Căci ce am trăit aici pe pământ, nu a fost decât o mică bucățică de rai
Și pe care acum întreaga mea ființă vrea să o retrăiască
Nefiind încă sigură dacă ceea ce a fost, a fost realitate sau fantezie.
Greu este să mergi înainte
Când întreaga ta ființă este bântuită de amintirile
Acelor vremuri de vis apuse
Și ale oamenilor de valoare care acum prea departe sunt
Și prea încărcați de sarcini
Ca să poată se te binecuvânteze cu încântătoarea lor prezență;
Dar, în ciuda acestora, precum un soldat,
Trebuie să-mi car povara
Mărșăluind într-un viitor necunoscut
Alături de cei ce sipiritul mi-l disprețuiesc.
De-a lungul acestei căi dificile
Singura mea consolare este că într-o zi
Îmi voi vedea regatul răsărind din nou,
Într-un loc mai bun,
Departe de tărâmul acesta artificial.

Evelin BATIZI
studentă, Universitatea de Nord, Baia Mare

sursă foto: google images

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise