16 august 2010, Maternitatea Giulești din București, incendiu, 6 bebeluși își pierd viața iar alți cinci au rămas cu urme adânci, definitive!
30 octombrie 2015, Clubul Colectiv București, incendiu, 65 persoane decedate, peste 150 de răniți!
14 noiembrie 2020, Spitalul Județean Piatra Neamț, incendiu, până la ora la care scriu (01:43, AM) sunt 10 persoane decedate și alte câteva rănite!
Ce urmează?… Câte alte drame?… Cine suportă consecințele?… Politicienii?!
Nu știu ce se întâmplă cu țara noastră care mimează meritocrația de treizeci de ani!…
An de an avem confirmarea că nu avem politicieni cu măcar un pic de responsabilitate și dedicare, cu urme vagi de bun-simț, care să încerce să se schimbe și să-și schimbe atitudinea ciocoiască față de un popor cu un grad înalt de suportabilitate și reziliență!
Cât oare vom mai accepta mizeriile și trocurile politice prin care se propulsează neaveniții și impostorii în funcții de conducere, în posturi cheie, pentru „buna” funcționare a… cârdășiei politice? Jocurile și aranjamentele politice continuă nestingherit de 30 de ani, analfabeți funcționali ocupă – pe bani nesimțit de buni – job-uri pentru care n-au minime abilități sau competențe.
Promisiunile și minciunile ne inundă în toate momentele vieților noastre, fără valoare sustenabilă pentru clasa politică. Vă vine să credeți dar nu s-a construit niciun spital nou, public, în ultimii 30 de ani?…
Cum se poate ca personaje dubioase, fără bacalaureat, să ajungă profesori universitari și mari doctori ca-n…. Valahia? Cum se poate ca absolvenți de universități fantomă, cu o valoare discutabilă, să conducă ministere, instituții reprezentative?… Este permis să fie ocupate posturi importante de către lipitori… de afișe, fără experiență relevantă, fără concursuri corecte, doar pe baza culorii politice și a calității… pupincurismului?!
Turma trebuie doar să voteze, iar când campaniile electorale se încheie, aleșii își văd netulburați de propriile buzunare și „familii”. Urmează o nouă rundă electorală! Pentru ce?…
Vă amintiți că am fost păcăliți și cu Referendumul privind reducerea numărului de parlamentari, referendum pentru care am votat cu entuziasm? Parlamentul European are 705 parlamentari (la aprox. jumătate de miliard populația Europei) iar Parlamentul României… 465 de politicieni (la aprox 20 milioane de locuitori). Oare „fără penali în funcții publice” are vreo valoare? Cât naiba vor aștepta cei care NU ne reprezintă ca să dea curs votului poporului? Cât vor mai tărăgăna nesimțiții multicolori anularea pensiilor și salariilor speciale?… Cât timp reprezentanții analfabeți funcționali se vor mai hrăni cu resursele țării?… Când vor fi respectați PROFESIONIȘTII pe toate palierele vieții social – economice?… De la nivel local, până la cel național, trocul politic este cuvântul de ordine. Știm toți acest lucru și, totuși, nu ne gândim la soluții de îndepărtare rapidă a șmecherilor!
Nu am răspunsuri raționale, neemoționale dar, periodic, poporul român se revoltă și uraganul mâniei generalizate poate schimba lucrurile. Asta sper să se întâmple pentru că nu cred că îmbuibații și căpușele zilelor noastre vor să plece de bunăvoie. Toți vor să fie – pe viață – manageri, directori, șefi, miniștri!
Strategii mincinoase, vorbe mieroase de fațadă, vodevil politic și, iată că din cauza unor mecanisme politice superficiale, implementate cu „succes” în ultimii 30 de ani, românii continuă să moară prin grija Statului. Subfinanțarea sectoarelor importante, sifonarea/ risipirea resurselor, lipsa de viziune, discreditarea profesioniștilor, ne incendiază chiar…. viitorul. Concetățenii noștri sunt buni pentru „ștampilarea” democrației și-apoi… valea, adică mereu la vale, în cădere liberă!
Iarăși se va discuta, zgomotos, despre „măsuri” și sancțiuni, vor fi pedepsiți fraierii și lucrurile importante vor fi lăsate pentru următorul ciclu electoral, pentru viitorul bine… ipotetic!
Păcat de cei morți cu zile, de cadrele medicale și pacienții răniți, de suferința familiilor implicate pentru că, politicienii care au impresia că-și fac datoria, nu vor plăti cu nimic.
Conform cutumei din anii democrației noastre tragi-comice primul ministru și ministrul sănătății ar trebui să-și dea demisia. Ar fi o chestiune de onoare și bun simț. Credeți că se va întâmpla acest lucru? Nicio șansă! În pofida tragediilor periodice, ei, conducătorii, șefii, nu sunt și nu vor fi niciodată vinovați!
Mai aveți chef de votat?…
Ion Mariș
Foto: Ion Mariș
Nu, nu prea…
Moartea la braț cu incompetența!
Moartea la braț cu incompetenta, circula nestanjenit prin biata Romanie! Avem conducătorii pe care i-am ales si ei la randul lor au numit altii, mai mici, părtași la dezastrul țării! Nu mai suport prostia si incompetenta celor care ne conduc, indiferent din care funcție, toti sunt ,,o apa si-un pământ!” Parca dracul si-a băgat coada si i-a adus pe cei nemerituosi in fata, le-a dat funcții si titluri pe care nu le merita, lăsând în umbră pe competenti! Asa conducători, asa Tara, poate ne meritam soarta, noi i-am ales, noi am pus ștampila cu ochii închiși, crezând că nuantele de culori, galben, rosu sau portocaliu va aduce albul păcii sociale! Mare greseala, din aceste vii culori a ieșit la suprafață ternul negrului, culoarea cea mai detestata, culoarea doliului prin care trece Țara si nu stiu daca si cand vom scapa de ea!
Corupția este in floare, pilele sunt împinse în fața, nu conteaza că-i incompetent, conteaza că-i fiul ministrului, finul președintelui, colaboratorul nevestei, pila primarului, politicienii sunt la putere si ce-i numiti trebuie să fie pe masura chipului si asemănării lor, adică incompetenți, manevrabili, slabi pregătiți profesional, habarnisti in functiile pe care le ocupă, sa fie cat mai vulnerabili!
Oare cati morti ne mai trebuie ca să ne dăm seama ca Tara-i in dezastru, ca lauda de sine îi pe post de politica guvernamentală pentru a duce in eroare poporul prea ,,liniștit si rabdator” si care încă majoritar crede in minciuna galbenă cum a crezut in trecut in minciuna roșie! Minciuna-i tot aceeasi, banii nu au miros, doar lipici la politicieni iar pentru cei multi si spoliati îi bine asa, cu portofelul gol!
Citesc articolul domnului Ion Maris, pe care-l stiu de multi ani, si-mi dau seama ca multora ca el, le-a ajuns cuțitul la os si nu mai răbda incompetenta care ne conduce la dezastrul actual! Sunt puțini ca si el in gândire, dar sunt o forță, care poate oricând înlocui incompetenta ce bântuie prin tara, doar trebuie să deschidem ochii, sa discernem minciuna de adevar, sa mergem pe calea acestuia din urmă, sa nu ne fie frica de realități, sa cautam sa ne bazăm pe competenta, sa nu tinem ochii inchisi, atunci când stim ca dezastrul pentru unii îi lauda iar pentru alții, moarte!
De noi depinde tot, nu este vreme de aplauze, ne-am cam saturat de incompetenta, fie ea galbenă sau roșie, întotdeauna sa cunoastem realitatea si sa acționăm ca atare! Destul atat, sa punem deoparte incompetenta, sa tinem ochii deschisi in 6 decembrie, sa punem ștampila doar pe competenti, sa nu permitem perpetuarea dezastrului ce-l simtim cu totii, Tara are nevoie de ,,bărbați politici” nu de lichele, sa-i cautam, ca nu este greu, sunt puțini dar merita sa-i alegem!
Da, vom vota !
Un prim pas hotarat al schimbarii va avea loc la 6 decembrie! PSD va iesi de la putere si (speram curand) si din istorie !
Dar apoi va trebui sa urmeze urgent si concret si alti pasi! Vom fi foarte critici cu guvernul si parlamentul majoritar de dreapta care va urma !
De votat e musai și nu e asta problema ! Soluția e ca in urma votului executivele de la orice nivel sa fie compuse proporțional cu nr de voturi… cum adică sa plătim pe unii sa facă și pe alții sa se opună !!! Casa de Nebuni! Cum naiba sa faci ceva dacă unii împing și alții trag de căruța numita RO și nimeni nu e responsabil de nimic!!! Logic ca nu se poate avansa! Dar continuam cu opoziție/putere. Doamne iartă !
Repet cu riscul de a o face de 1000 de ori: „Unde EDUCAȚIE nu e nimic nu E” !
O mare parte a oamenilor educați cu adevărat din Ro au plecat demult din motivul simplu de revenire în fata a celor care trebuia sa se ascundă după ’89 iar cei rămași cu demnitate nu se baga în mocirla politica actuala și nici nu pot!
Doamne odihnește sufletele nevinovate ale tuturor victimelor!
Stimate domnule Mariș, în general, sunt de acord, în detalii am unele rezerve: 1. „Uraganul mâniei generalizate poate schimba lucrurile. Asta sper să se întâmple”. Eu, unul, nu „sper” să se întâmple asta. Uraganele de felul acesta, din ultimele secole, n-au prea schimbat în bine lucrurile, și mă gândesc la 1917, cu Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, (care se sărbătorea în 7 Noiembrie) dar putem discuta și despre a noastră, din Decembrie 89. De „uraganul mâniei generalizate” profită, de regulă, cei care știu să-l manipuleze în interesul lor.
2. Și nici cu întrebarea („Mai aveți chef de vot?”) din final nu prea sunt de acord. Votul nu trebuie să fie despre dacă mai avem sau nu mai avem chef, pentru că, dacă-i așa… așa votăm, așa avem!
Este – doar!- onestul meu punct de vedere.
Fără a face vreun comentariu, aș aminti în această serie neagră și explozia de la Mihăilești din 2004, care s-a soldat cu 18 morți…
Corect !
Pana cand cinstea, demnitatea umana, credinta si spiritul de sacrificiu national nu vor fi prioritare si majoritare in societatea romaneasca, lucrurile vor merge „inainte”, ca si pana acuma; este un fel de „inertie” din care nu ne mai smulgem si votam mereu minciuna, necinstea si hotia,in cele mai brutale forme. Am ajuns sa ne inchinam in fata unor personaje evident incompetente, aproape de analfabetism si sa mergem pana acolo, incat sa le punem intr-o functie de reprezentare a Statului, asa cum e chiar si cea de Premier, locul 4 in ierarhia nationala; sau altele scolite, lipsite de un minim bun simt, inlocuit de minciuna, hotie evidenta (la vedere), aparata, admisa si luata in seama cu cele mai caricaturale manifestari si diversiuni, chiar si din grad mai inalt de reprezentare statala. Poate nu intamplator se acorda atat de putina atentie Invatamantului, in care componenta educativa, pe langa cea instructiva, trebuie sa fie la mare inaltime. In Invatamant este haos, asa cun este si in viata cultura, civilizatia si in trairea societatii. Ajung in functii de Decizie (chiar juridica, legislativa), de prim rang, persoane care-si incheie studiile la peste 40 de ani, cand sunt chiar in functie. Mi s-a parut extrem de importanta o declaratide a domnului Mitrea, care afirma ca in momentul cand a ajuns ministru, i-au si aparut pe masa 2 doctorate, unul complet strain de pregatirea dansului. Sa ne mai miram ca persoane ce distribuie si apara astfel de doctorate mai primesc si azi functii inalte in Stat? (recompensa!) Sa speram ca macar acuma, avand peste noi si pericolul evident, vom alege cum trebuie. Imi mai amintesc ca mai demult, pentru a salva tara dintr-o primejdie, pericol, si-au donat majoritatea bijuteriile avute, salvand vieti; acuma se pun vietile sub cizma pentru bogatie, pentru „aur” !