Actualitate Interviuri

Să-l cunoaștem pe Adrian Turcu, un sighetean proaspăt… romancier! (autor, Ion Mariș)

Adrian Turcu
image_printPrinteaza

Adrian Turcu este sighetean… prin adopție. S-a născut la Cluj – Napoca, tot acolo a absolvit Facultatea de Științe Economice și a “țintit” un post tocmai la… Sighet. Aici, la capătul nordic al țării și-a întâlnit iubirea și… s-a căsătorit cu o simpatică sigheteancă.

Adrian Turcu este un bun economist, este șeful Agenției Sighet II a Băncii Transilvania și în timpul liber scrie din plăcere.

Și pentru mine a fost o surpriză să aflu că tânărul nostru concetățean își publicase în urmă cu câteva săptămâni primul… roman. „Artificiala tăcere a gândului” este un roman interesant, labirintic, consistent și la propriu și la figurat, ce pendulează între SF și… psihologic. Este o incursiune interesantă a șefului de bancă în lumea imaginarului.

Trebuia să aflu mai multe amănunte!… și… cel mai bine era să discut cu proaspătul romancier. Prin urmare, un prieten comun, ne-a aranjat o întâlnire neprotocolară și… așa ne-am cunoscut.

Ion Mariș: Spune-mi, te rog, cum te-ai adaptat orașului nostru în care – după unii – nu se întâmplă mai nimic?
Adrian Turcu: Pentru prima dată am venit în Sighet ca turist de weekend-uri fiind invitat de către viitoarea soţie. În primele vizite în oraş am văzut doar viaţa tihnită de sfârşit de săptămână din oraş şi, mi se părea că timpul parcă sta în loc. Încă din copilărie, văzând de multe ori trenul personal de Sighetu Marmaţiei, în gara din Cluj mă întrebam şi îmi imaginam viaţa trăită de oamenii acestor meleaguri atât de depărtate de locul meu de naştere. Se pare că, totuşi destinul mă pregătea pentru ce aveam să urmez la maturitate. Şi aşa… prin anul 2008, fiind angajat la o filială a băncii Transilvania din Cluj-Napoca am hotărât să fac o schimbare în viaţa mea şi să părăsesc oraşul în care m-am născut şi am crescut pentru un oraş care mi se părea că se potriveşte mai bine personalităţii mele. Împreună cu viitoarea soţie am luat decizia de a sta în Sighet doar un an sau doi, ca şi o pauză la viaţa agitată pe care o aveam în Cluj şi, ulterior, să ne întoarcem. Dar încă o dată destinul ne-a jucat o festă! La nici două luni după ce ne-am mutat în Sighet, criza financiară globală a început să afecteze şi România şi implicit şi pe noi, iar aceasta ne-a făcut să ne regândim proiectele din viaţa noastră şi să rămânem în Sighet. Pot să spun că m-am adaptat destul de uşor şi ori de câte ori merg în vizită la Cluj consider ca “acasă” este în orăşelul acesta în care “nu se întâmpla nimic”, dar în care am reuşit să am acel timp absolut necesar pentru scris.

Ion Mariș: De când, de ce, pasiunea… scrisului?
Adrian Turcu: Pasiunea pentru scris o am de cinci sau şase ani. Atunci am hotărât că toată imaginaţia mea trebuie pusă pe hârtie. Aşa am devenit conştient că scrisul mă stimulează să cercetez viaţa mult mai profund şi să fiu mai atent la ceea ce mă înconjoară. Ajunsesem să culeg informaţii de peste tot. Începusem să văd expresiile oamenilor cu alţi ochi, dialogurile dintre ei îmi dădeau tot felul de idei, găseam tot felul de intrigi. Când am început să scriu primele rânduri ale romanului, nu mi-a păsat dacă scriu bine sau rău, doream doar să mă eliberez de nişte gânduri care nu îmi dădeau pace, voiam să scriu un fel de păreri personale cât mai autentice despre un anumit subiect. În timp, mi-am dat seama că îmi face o deosebită plăcere să fac acest lucru şi că sigur şi alte persoane pot fi interesate de unele idei pe care le propun. Scrisul pentru mine este acea satisfacţie personală care reuşeşte să mă ridice din pat, în fiecare weekend, la ore extrem de matinale. Mi-ar face o mare plăcere ca să tehnoredactez în fiecare zi, câteva rânduri, dar din păcate job-ul principal al meu nu îmi lasă suficient timp. Un lucru este sigur – voi scrie atât timp cât voi reuşi să fiu autentic şi să nu forţez lucrurile să se întâmple.

Ion Mariș: Cât a durat scrierea romanului? Cum ai reușit să-ți împarți timpul între muncă și… pasiune?
Adrian Turcu: Romanul „Artificială tăcere a gândului” l-am scris în trei ani şi jumătate şi nu pentru că am dus lipsă de inspiraţie, ci pentru simplul fapt că nu reuşeam să îmi găsesc timpul şi mai ales liniştea necesară pentru a scrie. Spre deosebire de alte munci pe care le poţi face dacă îţi impui o anumită disciplină, la mine, aceasta nu a funcţionat, când doream să scriu. Era obligatoriu să am şi starea mentală potrivită. Vă spun un secret. Câteva idei mi-au venit chiar la locul de muncă, deşi de multe ori aveam atâtea lucruri de făcut în job-ul meu. Dar se pare că subconştientul nostru ne ia de multe ori prin surprindere. Trebuie doar să fim atenţi la ceea ce ne aduce în planul conştient. Tocmai din acest motiv ţineam lângă mine, atât acasă cât şi la serviciu, câte o agendă în care înregistram tot ce mi se părea interesant. Scriind aceste idei pot spune că nu am rămas în pană de inspiraţie aproape niciun moment. Întotdeauna apelam la ele. De multe ori mi-a fost mai greu să fac o selecţie dintre aceste idei.

Ion Mariș: Soția ta îți cunoștea… secretul? A fost acceptat „profilul” tău literar în familie?
Adrian Turcu: Soţia mea m-a susţinut în acest proiect. Tot ea a fost cea care a scos la lumină faptul că scrierile mele pot fi apreciate şi de alţii prin faptul că a trimis la un concurs, desfăşurat la TVR, o declaraţie de dragoste pe care i-am scris-o în momentul în care am cerut-o în căsătorie. Mie mi se părea că este un lucru intim şi nu are cum să fie apreciat de un juriu, dar soția a insistat și tocmai cu acea declaraţie am câştigat marele premiu. La fel s-a întâmplat şi cu romanul meu. Dacă soţia nu insista să fie publicat, probabil în continuare îl uitam într-un birou. Aşa că pot spune că soţia nu doar că a acceptat „profilul” meu literar, ci chiar este meritul ei în proporţie destul de mare că am reuşit să public acest roman.

Ion Mariș: Lansarea romanului la Sighet urmează să aibă loc vineri, 24 mai 2019, ora 14:00, la Centrul Cultural. Cum au primit colegii tăi de muncă apariția romanului?
Adrian Turcu: Marea majoritate a colegilor a rămas surprinsă de faptul că am avut timp să scriu un roman. Şi ei aşteaptă cu nerăbdare lansarea cărţii. Pot spune că am avut susţinerea colegilor pentru a-mi finaliza acest proiect. Ţin să-i mulţumesc colegei Annamaria Simon din Baia Mare pentru că şi-a făcut timp să citească o variantă necorectată a romanului şi să-mi facă o recenzie a cărţii încă înainte de a mă gândi că poate fi publicat. Chiar dacă de multe ori, priviţi din afară, noi angajaţii din bănci suntem oameni reci şi lipsiţi de sentimente, nu este adevărat. Am întâlnit numeroşi colegi care îşi caută latura artistică din ei ca şi hobby-uri. Precizez că am programat lansarea romanului meu la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare în data de 7 iunie, pentru toţi colegii băimăreni din bancă şi pentru cunoscuţi și, o altă lansare, la Cluj, pentru… prietenii din oraşul meu natal.

Ion Mariș: Te rog să sumarizezi, să ne prezinți în câteva propoziții subiectul romanului!
Adrian Turcu: Pentru acest lucru mi-aş permite să iau un extras din recenzia colegei Annamaria Simon. 

„Romanul „Artificiala Tăcere a Gândului” îmbină acţiunea cu distopia, utopia şi cu SF-ul ancorat foarte bine în realitate. Profitând de ultimele descoperiri ştiinţifice, Bob Procter, un bogătaş american care îşi imaginează şi creează o comunitate perfectă unde libertatea individului se îmbină cu siguranţa oferită tuturor membrilor comunităţii, creează o lume în care frica şi odată cu ea şi paranoia vor dispărea, o lume în care fiecare individ va reuşi să pătrundă mult mai uşor în interiorul lui, să se cunoască mai bine şi să devină mai conştient. În accepţiunea lui această comunitate este organizată ca fiind “cea mai democratică dictatură.”

Unele dintre cele mai importante întrebări la care personajele mele vor încerca să dea un răspuns sunt: Ce se întâmplă când un puternic întreprinzător american, cu afaceri care depăşesc PIB-ul mai multor ţări mai puţin dezvoltate îşi întoarce armele împotriva sistemului actual şi când acesta a început să-şi pună toată energia şi bogăţia în slujba celor mulţi şi săraci? Ce se întâmplă dacă, acest evreu care îşi schimba priorităţile din viaţa lui, hotărăşte să lase libere spre folosinţa întregii lumi numeroasele brevete ale invenţiilor pe care le achiziţionase cu câteva luni în urmă? Ce se întâmplă când un profesor universitar din Cluj este ucis aparent fără nici un motiv? Cum te simţi când îţi pierzi şi ultima libertate – gândul?

În roman se ating subiecte sensibile şi profunde, dar şi controversate: conştiinţa, suflet, intimitate, gândurile, cenzura gândului, libertatea de a gândi ce vrei fără a fi auzit sau judecat, premoniţii, Apocalipsa, evreii, Misterii, moarte, redescoperi interioare, nebunii, dar şi un nou model economic utopic.

De asemenea, romanul intră în lumea marilor corporaţii, a informaticienilor şi hackerilor, a geniilor care nu pot să-şi controleze invenţiile din cauza bogaţilor care conduc lumea din umbră; a poliţiştilor dedicaţi şi care iubesc dreptatea şi legea, şi a celor marionetă şi corupţi; lumea formatorilor de opinie, a cadrelor didactice din universităţi, unde, uneori concurenţa acerbă dintre ei o depăşeşte pe cea din lumea afacerilor. Suntem în lumea, unde dacă nu e nimic rău şi mascat în viaţa ta se inventează ceva care să-ţi distrugă credibilitatea, munca şi reputaţia. Suntem în tăvălugul unei lumi guvernate de rezultate, de scopul care trebuie atins prin orice mijloace, de la distrugerea imaginii, a muncii, a realizărilor de o viaţă, la manipularea în masă, la instaurarea fricii şi a confuziei în rândul cetăţenilor, unde se uzează de cruzime şi violenţă fără nici o problemă, unde se poate ajunge uşor inclusiv la crimă.

Într-o astfel de lume îşi fac loc la conducerea unui stat, a unei ţări, oameni fără scrupule, fără remuşcări, dispuşi să inventeze, dacă trebuie, duşmani şi să înceapă ” războaie” cu scopul de a dobândi puterea, doar pentru a ajunge ” cineva”, doar pentru propriile interese, nu ale ţării sau ale cetăţenilor, oameni a căror singură spaimă este să nu mai apară în presă cu ceva negativ sau opusul, să se piardă în mulţime; deşi preţul plătit este faptul că nici o clipă nu vor mai avea linişte.

Deşi întâlnim doar două personaje feminine, fără să se insiste asupra lor, printre diversele personaje masculine, puternic conturate, tocmai unul dintre personajele acestea pune punctul pe „i” atunci când vine vorba despre ceea ce este etic, moral, cum ar spune unii, personajul Mirela respingând vehement modelul de iubire perfectă/ideală impusă de o maşinărie de citit gândurile, adică: un partener ales de server.

Personajele sunt diferenţiate şi diferite şi le putem cataloga drept pozitive şi negative, până la un punct, unele având trăiri intense, altele având cugetări profunde asupra vieţii, a sensului vieţii, asupra fericirii şi împlinirii personale. Personajele bine conturate precum adevărate genii, artişti pe scena politicii, care stăpânesc cu măiestrie arta manipulării, mint natural şi fac orice pentru a-şi atinge scopul ultim: puterea şi banii; altele dispuse să-şi dea viaţa pe altarul binelui suprem: o lume mai bună pentru toţi.

Întreaga poveste este construită în jurul bogătaşului american Bob Procter care, dispunând de resursele financiare necesare reuşeşte să îşi construiască acea comunitate de oameni “perfectă” pe care a visat-o încă din copilărie. Pentru el, faptul că îţi expui gândul unui cititor de gânduri la care are acces oricine din comunitate înseamnă siguranţă, înseamnă o mai bună cunoaştere interioară şi dispariţia pentru totdeauna a paranoii. Uită însă câteva lucruri…

Citind acest roman, trăieşti cu speranţa că aceasta viziune să nu ajungă să fie transpusa în realitate, la punctul unde minoritatea va forţa majoritatea să accepte sistemul, la punctul unde folosindu-se de tehnologia avansată cei bogaţi, puternici şi fără scrupule să intre până şi în viaţa minţii noastre.

Romanul trage şi un semnal de alarmă. Ce se poate întâmpla când o persoană „uşor” schizofrenică are şi puterea şi bogăţia materială pentru a răsturna un întreg sistem clădit în mii de ani de civilizaţie umană?

Dacă ar fi un film, acest roman ar fi un thriller cu multe întorsături de situaţii…

Ion Mariș: Felicitări pentru debutul literar și… ne vedem vineri, la Centrul Cultural, unde va avea loc lansarea romanului tău pentru… sigheteni.
Adrian Turcu: Îi aștept cu mare drag…

Ion MARIȘ

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise