Actualitate Cultură

Semn de carte: Marin SLUJERU – Capturi de Maramureș

image_printPrinteaza

SEMN DE CARTE: Marin Slujeru – „Capturi de Maramureș”
(Ed. Valea Verde, Sighetu Marmației; editor: Ion Mariș, lector de carte: Brândușa Oanță, prefața: Echim Vancea)

*  * *

Pariez că peste ani, capturile lui Marin Slujeru vor face parte din tezaurul/ comoara expresivității lingvistice uzuale între maramureșeni, o formă de conservare și de rezistență la agresivitatea neologistică provenită din limbile de mare circulație și din tehnicizarea limbajelor. Maramureșenii se vor delecta cu dulceața și umorul acestor capturi în amintirea strămoșilor. Eu mă las cuprins de vrajă în prezent. (Gheorghe Mihai Bârlea)

* * *

„Capturile” lui Marin Slujeru – poet de rafinată expresie lirică, un poet al notațiilor poetice durabile și memorabile – „trezesc”, în lectorul orășenizat, un timp al său (al nostru) „prins” în diferite locații și situații.
Volumul este un „jurnal” al cărui personaj, fără excepție, este cuvântul, expresia – măsuri ale unei existențe rememorate prin scris în „atingere față-n față” cu citadinul. Volumul este o trezire la viață, o confirmare a existenței. „Acțiunea” cărții lui Marin Slujeru se întîmplă, se desfășoară în prezența unui „necunoscut, de regulă a unei necunoscute“, cu un comportament considerat misterios, într-o primă instanță. Cartea este povestea cuvintelor, expresiilor copilăriei care cândva le foloseam, le știam dar, odată cu studiile, cu educația, cu înaintarea în vârstă, odată cu orășenizarea, acestea au stat ascunse, involuntar, în uitare, în memorie. „Umblând” prin lume Marin Slujeru, a fost cucerit de vorbele, expresiile, de umorul involuntar al unora din aceste expresii sau cuvinte și nu le-a lăsat să treacă pe lângă el. Astfel că „personajul” Marin Slujeru aflându-se mai mereu printre oameni (mai bătrâni sau mai tineri, „orășeni și orășence”) a strâns, cu propria-i sensibilitate, în această carte („Capturi de Maramureș”) o lume în care, câteodată, mă caut pentru a mă regăsi eu însumi. (Echim Vancea)

Salut, Sighet!

N.R.:  „Capturi de Maramureș” a fost tipărit cu sprijinul financiar al prof. Ștefan Loga și Editura Valea Verde.

Foto: Ion Mariș

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise