Volumul de poeme… „Blesteme”, autor Vasile Muste, a apărut la Editura George Coșbuc, Bistrița, 2023.
Volumul a fost lansat Joi, 08 iunie 2023, la Centrul Cultural din Sighet, în prezența autorului („autoexilat” temporar în Spania).
* * *
Câteva mostre de „blesteme”:
BLESTEM XV
Soarele înlăcrimat
doarmă lângă tine-n pat
să te plângă de frumoasă
să poți lumina prin casă
BLESTEM XXXIII
Lua-te-ar moartea-n chirie
pe o perioadă nedeterminată
din totdeauna înspre niciodată
babă în husă de fată
DEZLEGARE DE BLESTEM
Ce mi-a fulgerat din gură
să se-nchidă-n piatră sură
și pe dincolo de zare
să le poarte Carul Mare
în uitare
în uitare
Salut, Sighet!







Felicitări, Vasile!
Mă gîndesc că blestemele poetului sunt, în profunzime, binecuvîntări în oglinda poemelor.