Actualitate Cultură

Semn de carte: Vasile Muste

image_printPrinteaza

Inima Luanei, Ed. JUNIMEA, Iaşi, 2019
(colecţia Atrium, coordonatori: Ioan Holban, Lucian Vasiliu)

„La adânci tinereţe”…

Nu de mult Vasile Muste își dădea asigurări că, după intensitatea la care a scris ultima sa carte de versuri, a 19-a („Eu nici în moarte n-am să pot muri”, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj, 2018), nu va mai scrie despre dragoste. Şi iată-l, la nici un an, dăruindu-ne „Inima Luanei” – o nouă carte doldora de poeme de dragoste…

Răriţi ritmul lecturii când citiţi poeziile mai noi ale lui Vasile! Altfel, le veţi fi parcurs înainte ca ele să ajungă la voi… Pentru că, la fel ca în cartea anterioară, Vasile Muste îşi îmbracă poemele în veşminte simple, folosind cuvinte oarecare, pe care mizează, însă, foarte mult. Cititorul potrivit este unul răbdător, negrăbit, căruia să nu-i alunece sufletul „în zbor” peste confesiunile, declaraţiile şi înţelesurile cărţii. Ar avea, din belşug, numai de pierdut. Simplicitatea, în claritatea și profunzimea ei, pare a fi noul țel al poetului. Care trece prin multe ispite şi vămi înspre acolo, dar, ajunge.

Spre a pune surdină gravităţii tematice (iubirea, moartea, cântul, primordiile), Vasile ne înseninează distribuind atent exprimări şi intonaţii tipic copilăreşti, colocviale sau, dimpotrivă, livreşti: „am rămas în urmă la iubit”, „ea a râs, n-a zis nimica”, „cară-te, basta!” – Fie acestea cele mai mari abateri de la Calea simplicităţii…

Reinsuflat cu iubire, autorul îi afirmă iar şi iar unicitatea, excepţionalitatea, supremaţia. O efervescenţă cvasimistică, un dramatism copleşitor. Iubirea, alături de cânt şi de locurile copilăriei sunt îmblânzitoarele răului şi ale morţii. „Umbra iubirii” nu ne lasă singuri în ceasul de pe urmă – este convins poetul.

Până acolo, însă, el cântă voluptatea (mai ales „noaptea, când totul e de cules”), îşi mustră inima – care, tocmai ea, dă să trădeze poetul, inima care i-a ţinut sufletul deschis lumii „până seara, la adânci tinereţe”. Se purcede la iconizare, magie (incantarea numelui) sau mitizare – „când erai cu mine aveai o stea”, aleasa se numeşte Luana, zeiţă civilizatoare, coborâtă şi îndrăgostită de un pământean, sau Luchiana, cea care dă strălucire lumii…

Dintre piesele de rezistenă ale cărţii aleg: „Omul dinafara lumii” (un mic Tratat despre lut şi iubire), „Înserarea de mâine” şi „Locul din inimă”. O redau pe ultima:

„astăzi cineva s-a hrănit din inima mea / un om un lup o pasăre de pradă / nimic spre lume nu se mai vedea / prin locul gol lumina sta să cadă // astăzi cineva a băut din inima mea / cum la banchete zeii ospătau / şi ameţiţi călătoreau din stea în stea / iar dinspre mine zorile erau / mai ninse decât cerul dintre ele // astăzi nu e cine să creadă în dragostea mea / ai plecat lăsând porţile larg deschise / ca de la o casă îngenuncheată-n zăpadă /şi nu mă mai iubeau pare-mi-se // nici / om nici lup nici pasăre de pradă”.

O carte de substanţă poetică şi filosofică. O carte frumoasă şi bună rău!…

Marin SLUJERU
Noiembrie 2019

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise