Sfârşit şi de la capăt
Voi cum vă beţi cafeaua? Cu zahăr sau cu lapte, încet sau repede, dimineaţa sau seara? Dar finalurile cum vă plac? Triste? Nostalgice? Exuberante? Eu le prefer senine, cu zâmbete şi la obiect. «Drum bun, ai grijă de tine, ne vedem la anu’!» Şi dacă nu ne mai vedem? Ei, asta-i altă poveste.
Finalurile pot părea lungi. Eternitatea clipei în care întorci spatele şi te strădui stângaci să aşezi un picior în faţa celuilalt. Finalurile pot fi grele, căci implică o sinceritate crasă faţă de propria persoană. Povestea nu e niciodată gata până nu te-ai aşezat în faţa ta la o masă şi nu ai scos din traistă toată povestea. Nu e gata nici atunci, căci ai de adunat şi de scăzut, de împărţit cu tine şi cu alţii, ca să poţi trage linie. Ai ieşit pe plus? Înseamnă că a fost bine. Dar ce faci când ştii de dinainte că ai ieşit pe minus? Nu-ţi vine să te aşezi la masa aia, nu-ţi vine nici măcar să fii în apropierea ei. Şi uite aşa, te trezeşti peste 10 ani cu de două ori mai multe mese care încă te aşteaptă şi pe care le porţi în spate zi de zi.
Mai mult, ce faci când presiunea socială îţi scoate în cale o masă mare cât 12 luni de zile? Când tu ştii că ai prea multe poveşti pe minus, pe care le-ai îngrămădit tot anul în fundul minţii tale? De asta fugiţi voi, nu? De asta vă refugiaţi în cozi interminabile, oale cu sarmale şi mesaje pline de dragoste adresate unor oameni pe care, accidental, i-aţi uitat în restul anului. De asta propovăduiţi bunătatea şi necesitatea rezoluţiilor, gândindu-vă că, poate, dacă alţii se aşează la mesele lor, masa voastră va uita de voi.
Finalurile cer timp, iar cozonacii nu se fac singuri. Fugim de noi pentru că ştim că am greşit, că nu am fost nici cei mai buni, nici cei mai frumoşi în ultimele luni. Fugim crezând că asta e tot ce am adunat pe masă, dar nu putem fi siguri, nu? Doar după ce te aşezi poţi să aduni faptele bune pe care le-ai facut şi doar atunci poţi să scazi ce nu a mers cum ar fi trebuit. Adică să priveşti în ochi ce a fost rău, să-i spui „mulţumesc” şi să îl arunci la gunoi. Pe tot, ca să nu-l mai porţi după tine încă un an de zile.
Finalurile sunt despre curaj. Curajul de a-ţi spune mai întâi ţie „Iartă-mă !” şi după aceea celor în faţa cărora ai călcat strâmb. Finalurile sunt frumoase. Când ai rămas cu o masă plină de bine în faţa ta, când poţi să îl sărbătoreşti pe tot şi pe toţi cei care ţi-au fost alături pe drum.
Final fericit şi sincer, scurt şi la obiect !
Autor, Alexandra Nistor
(elevă, clasa a XII-a B, C.N. „Dragoș Vodă”)
Adaugă comentariu