Sighetul de la începutul secolului XX inspira liniște și tihnă. Pietonii erau cei mai vizibili, toate drumurile erau ale lor.
La aproximativ un secol distanță orașul nostru este sufocat de mașini și poluare. Despre pietoni, numai de bine! :))
Salut, Sighet!
NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.
Ma tot intreb, aceste fotografii nu trec si pe la primărie? Poate le vede cineva si impune o zugrăveala a caselor in tonul celor de acum 100 de ani, ca sunt tot aceleași, doar oamenii si chiriașii s-au mai schimbat si multi dintre ei nu stiu sa prețuiască valoarea arhitecturală ale acestor ,,monumente” ce au trecut prin doua razboaie mondiale!
Aglomerația de astăzi cu masini parcate, una lângă alta, circulația pe calea de rulare a sute, poate mii de autoturisme, autobuze si uneori camioane si căruțe, strica splendidul peisaj, care suferă de degradare, din ce in ce mai mult! Avem un centru cochet, lăsat moștenire de înaintașii noștri, nu stim sa-l prețuim, sa-l facem doar pietonal, sa eliminăm zugravelile „tipatoare” sa păstrăm acea eleganta interbelică care place ochiului, sa ,,furam” din experienta orașelor vestice care stiu sa pastreze ,,trecutul” intervenind cand este necesar, cand cineva se abate de la reguli, obligand proprietarii sau chiriașii de imobile sa-si aranjeze curțile si interioarele caselor păstrând linia tradițională!
Orașul nostru, prin centrul istoric, cere o mana de gospodar, care sa-l iubească ca pe propria familie si casa, sa asculte si ,,vorba” sighetenilor, ca aceștia doresc ca cetatea lor sa dăinuie în timp, sa fie păstrată asa cum au gandit-o cei care au zidit asemenea valori si frumuseți locale!
Foarte frumos comentariul, la o atat de frumoasa imagine a Sighetului, de alta data. Dar acuma, cei de acasa sunt mai putin avantajati fata de cei departe de casa. De exemplu, eu vad doar imaginea frumoasa a Sighetului de atunci, cand era o adevarata placere sa faci o plimbare prin acele zone frumoase ale lui. Cei de acasa vad si prezentul, cu demolarile ce s-au produs in timp, intr-o totala neglijenta si comparatiile le imputineaza bucuria, satisfactia.
O minte inteleapata spunea la vremea de atunci, din timpul colectivizarilor fortate, ca si a industrialarii tot fortate: „greu il desparti pe taran de pamantul lui, dar si mai greu o sa-l poti readuce”, ceea ce s-a si intamplat si se intampla. Acest fenomen de instrainare de specificul muncii lor, a favorizat si plecarile in valuri peste hotare, a maselor mari de tarani, parasindu-si obarsia. Pentru cei adusi in orase atunci, pentru a imbunatati calitatea claselor sociale, marind ponderea muncitorilor, „a clasei conducatoare” in socialism, le-au construit blocuri in arhitectura specifica, o buna parte facand naveta, cei din comunele invecinate Sighetului. Industria s-a demolat si populatia oraseneasca a devenit un amestec, in conceptie rurala si orasaneasca, cu respectarea obisnuintelor de viata tot amestecate, de unde si specificul orasului s-a schimbat si atmosfera lui asisderea. De aceea poti vedea carute pe unde nu trebuie, prin zonele amintite, rigorile convietuirii orasenesti fiind cu greu si incet respecate. Acestea, combinate si cu dezinteresul administratiilor ce s-au perindat, a caror interes a fost precumpaniror personal, a dus la ceea ce vedem azi, prin zonele frumoase, de admirat ale orasului, care incetul cu incetul s-au tot ruinat.
Sa speram intr-un viitor mai bun, pentru ca aceasta ne insoteste mereu: speranta. Doamne ajuta!