Actualitate Știri Video

Sighet – Curs intensiv de fotografie! [VIDEO]

image_printPrinteaza

Conducerea Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” invită iubitorii fotografiei din Sighetu Marmației să participe, din mijlocul lunii iulie 2019 la primul curs intensiv de tehnică și artă fotografică, organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Sighetu Marmației, sub patronajul Primăriei municipiului.

În acest context cei interesați sunt invitați la cursul de fotografie organizat în premieră absolută în Sighet (seria C/ 2019) din data de 15 iulie 2019 cu o durată de doar o săptămână. Cursul va condus de cunoscutul artist fotograf orădean Ștefan Tóth -AFIAP, președintele Asociației ”Euro Foto Art”, care are o experiență de peste 43 de ani în acest domeniu.

Orele de curs se vor ține la Centrul Cultural Sighetu Marmației, zilnic, între orele 16:00 – 19:30. Unul dintre avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să „vadă” atfel faţă de cum au văzut până la înscrierea lor la acest curs. Altfel vor vedea oamenii din jurul lor, strada, peisajul, respectiv un film la televizor sau la cinema.

După însuşirea noţiunilor generale, despre istoria fotografiei, despre elemente de foto-compoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației. De asemenea, cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete la lumina naturală.

În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa, de asemenea, noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color analog, despre diapozitive alb-negru şi color, cât şi despre creaţiile multimedia. Tot aici vor fi dezbătute o serie de probleme ale esteticii şi creaţiei fotografice.

Cursanţii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice. Cursurul va fi finalizat prin organizarea unei expoziții de examen în data de 19.06.2019 ora 17:00 la Centrul Cultural Sighetu Marmației, unde vor fi prezentate cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului. În cadrul festivității vor fi înmânate şi certificatele de absolvire (după susţinerea examenelor de verificare a cunoştinţelor).

Înscrieri şi informaţii suplimentare pentru acest curs, se pot obţine la www.eurofotoart.com/courses/ro/ (de unde se poate descărca și formularul de înscriere), la telefonul 0741/212111 sau la e-mailul eurofotoart@gmail.com.

În cadrul cursurilor vor fi asigurate câte 3 locuri pentru persoane defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cererii şi a documentelor justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi). Elevii, studenții precum și pensionarii beneficieză de reducere din taxa de participare.

Absolvenții vor avea posibilitatea să devină membri creatori ai Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea, unde vor putea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice.

Asociația Internațională „Euro Foto Art” Oradea

Video: Sorin MARKUS

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise