Actualitate Interviuri

Sigheteanca Celia Trifoi, fosta campioană națională de atletism, sfidează… Brexit-ul! (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

Celia Trifoi, absolventă a Liceului „Dragoș Vodă” și, ulterior, a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA București a fost și o atletă de succes: între anii 2008 – 2012 a obținut performanțe notabile, medalii de aur și locul I la viteză 60 m și 100 m în Campionatele Naționale, fiind și vicecampioană balcanică la ștafetă 4 x 100 și 4 x 400 m. A îndrăgit Bucureștiul, dar a ales, după terminarea facultății, să plece din țară în căutarea unui statut social care să-i ofere stabilitate și confort material mult mai… durabil.

Sper ca discuția cu Celia despre experiența londoneză, încercările și provocările muncii în străinătate, dar și satisfacția succeselor bifate, să ofere informații “interesante” tinerilor ce-și doresc să călătorească, să muncească departe de țară, să înfrunte… lumea.

Ion Mariș: De ce ai părăsit țara, de ce ai plecat din București? Ce „motivații” ai avut?
Celia Trifoi: În primul rând vreau să menționez că sunt onorată că am fost abordată pentru a inspira și alți tineri care s-ar gândi să își ia viața în propriile mâini și să-și clădească un nou drum departe de casă. Am părăsit țara în 2013, la trei luni după terminarea facultății din București. Motivul plecării l-a reprezentat căutarea de noi perspective și experiențe pentru că încă nu eram decisă care ar fi drumul pe care aș vrea să îl urmez de la acel punct încolo. Aveam sentimentul că lipsește ceva care să completeze cadrul cunoașterii dobândite, așa că mi-am ascultat instictul (și bine am făcut!).

Ion Mariș: Cum ai „selectat”, cum ai ales destinația ta… englezească?
Celia Trifoi: O să pară incredibil pentru mulți, dar răspunsul la această întrebare a venit uitându-mă la… pereți. La propriu. Într-o zi din octombrie 2012, pe la începutul ultimului an de facultate când mă apropiam cu pași repezi de absolvire, am avut un moment de reflecție asupra perspectivelor de viitor, întrebându-mă unde îmi doresc să ajung. Stând în sufragerie și uitându-mă pe pereți, gândindu-mă la fel de fel de lucruri, m-am întrebat și unde m-aș vedea pentru următorii cinci ani. Primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost… Londra. Și mi-am ascultat instinctul. Părinții mei au crezut la momentul respectiv că este doar o inițiativă temporară dar, spre surprinderea lor, am perseverat. Am început să caut diverse alternative pentru a urma cursuri masterale în Anglia dar, din păcate, erau mult prea scumpe (când zic scumpe, mă refer la zeci de mii de lire pe an, incluzând traiul de zi cu zi). Așa că am decis să lucrez timp de un an de zile pornind de la un stadiu lipsit de experiență profesională și între timp m-am răzgândit în ceea ce privește masteratul aici. Motivul principal l-a reprezentat posibilitatea de a-mi contrui CV-ul în lipsa diplomelor și cu ajutorul experienței cumulate în urma activităților voluntare sau al diverselor training-uri oferite de companiile la care am lucrat.

Ion Mariș: Celia, ești „londoneză” de aproximativ patru ani, dacă nu mă înșel. Cum te-ai acomodat cu traiul departe de țară, cu „stilul” britanic?
Celia Trifoi: Aproape 4 ani, într-adevăr. Nu a fost o acomodare ușoară, ci chiar o adevărată provocare. În prima lună nu am reușit să îmi găsesc un job pentru că voiam să aplic pentru un rol în evenimente, dar lipsa de experiență și-a spus rapid cuvântul. A trebuit să încep de jos și să clădesc o experiență notabilă care să îmi ofere garanția unui job într-o companie prestigioasă, ca și cea în care lucrez acum. Stilul londonez, englez în general, este foarte diferit de cel al rădăcinilor latine, românești. Ei sunt puțin mai formali/superficiali în relațiile interumane, iar noi suntem mai calzi, este doar o chestiune de timp să te adaptezi sau să… abandonezi. Trebuie doar să îți cunoști limitele. În primele 6 luni suspinam în permanență după casă, familie, vremea din România și prietenii pe care i-am lăsat în urmă. Dar am pus în balanță și noile oportunități care mi se ofereau și am încercat să le împac într-un mod amiabil pe amândouă prin vizite frecvente acasă, ca parte din concediul anual.

Ion Mariș: Sportul a fost, să înțeleg, o etapă pasageră în viața ta?
Celia Trifoi: Sportul a fost o etapă frumoasă în viața mea și mi-a oferit posibilitatea de a realiza niște performanțe notabile și de a evada enorm de mult din zona de confort, din cauza diverselor provocări cu care mă confruntam la concursuri sau la antrenamente. Într-adevăr, mi-a limitat timpul liber și vacanțele la 2 săptămâni pe timpul verii, între perioadele competiționale și o săptămână în februarie după campionatele naționale. În vacanța de Crăciun eram la antrenament. A fost din nou o chestiune de alegere și de prioritizare a lucrurilor care erau importante pentru mine, la acel moment. Datorită deciziei de a performa în atletismul de nivel internațional am reușit să îmi formez o educație sănătoasă, pe lângă cea oferită de părinții mei, alături de un stil de viață organizat și perseverență în tot ceea ce fac. Cum ar spune o zicală englezească: „Never give up!”

Ion Mariș: Ce ți-a displăcut în mod mai flagrant, în țară, în România?
Celia Trifoi: Nu îmi displace România, în niciun caz. La fel cum am plecat din dorința de a experimenta ceva nou din punct de vedere profesional, îmi face plăcere să petrec câteva zile pe an în țară, cu atât mai mult pe tărâmurile natale. Îmi place Maramureșul, este un loc cu oameni simpli dar care sunt foarte autentici și darnici. Singurul lucru care nu îmi place în România este lipsa implicării politicienilor de a crea noi oportunități pentru tineri, spre a ajuta țara să performeze la adevărate standarde europene. Am avut șansa în ultimii aproape patru ani să experimentez posibilitățile pe care le au tinerii profesioniști aici și aș vrea să văd același progres și în țară. Din păcate, rezultatele palpabile întârzie să apară și tinerii români așteaptă în continuare.

Ion Mariș: Ai parcurs etapele firești în confruntarea cu… capitalismul pur. Ai pornit de la un job de la baza piramidei profesionale și ai… urcat. Cum și care a fost primul tău loc de muncă la Londra ? Cum ai… „ales”?
Celia Trifoi: Nu mi-e rușine să spun că primul meu job a fost de ospătăriță într-un hotel de 5 stele. Am realizat în foarte scurt timp că nu am să rămân mult timp în acest „rol”, astfel că am urmat niște training – uri în cadrul departamentului de Planificare a Evenimentelor (Event Planning). După un an și jumătate am fost promovată ca reprezentant al Business Center – ului la Intercontinental London Park Lane, fiind persoana de legătură între echipa de planificare și cea operațională. După doi ani și jumătate am realizat că munca în hoteluri nu era pentru mine și am decis să aplic pentru un job în cadrul recepției la Deloitte, o companie situată între primele patru companii din lume în servicii financiare precum consultanță, audit și taxe. Așa am avut oportunitatea de a crea noi conexiuni cu asistentele directorilor și partenerilor din cadrul firmei. M-a atras acest domeniu imediat deoarece îmi doream ca, într-o zi, să lucrez și eu alături de ei în consultanță și faptul că mi-a fost oferit un job ca asistentă (acum două luni) a reprezentat o etapă majoră în cariera mea. Astfel, după 3 ani și jumătate de momente grele, departe de casă, în care a trebuit să îmi înving temerile și suferințele, am reușit să ajung pe o treaptă incipientă a evoluției carierei mele în cadrul companiei Deloitte.

Ion Mariș: Cât de ușor/ greu este să te remarci profesional la Londra?
Celia Trifoi: Progresia profesională în Londra este marcată de multe suișuri și coborâșuri. Este foarte greu să știi care va fi următorul tău job din cauza nenumăratelor CV-uri ale tinerilor dornici de a se alătura companiilor de succes. Mie mi-a luat mai mult timp să ajung în această poziție, comparativ cu cei care și-au finalizat studiile aici, dar nu îmi pare rău că am ales această direcție deoarece am învățat o mulțime de lucruri pe parcurs și apreciez mai mult ceea ce am dobândit.

Ion Mariș: Te-a ajutat în vreun fel facultatea absolvită în România sau a fost doar o diplomă pentru… vitrină?
Celia Trifoi: Din punctul meu de vedere, diploma de finalizare a studiilor, neînsoțită de experiența aferentă, este doar o frumoasă hârtie înrămată, cu atât mai mult având specialitatea în științe politice și dorința de a activa pe post de consultant pe piețele financiare. Acesta este adevărul trist! Ceea ce mi-a conferit diploma a fost o bază teoretică de analiză a sistemului politic global, în cadrul căruia popoarele coexistă, și cunoștințe de cultură generală care să mă ajute să filtrez informația pe care o primesc din diverse surse (articole academice, ziare de specialitate, reviste academice, etc.). Adevărul e că, făcând sport de performanță și străduindu-te să îți finalizezi și studiile, timpul nu îți permite din păcate să dobândești experiența necesară în orice domeniu. Asta mi-a îngreunat drumul spre cariera dorită dar cred că totul se întâmplă cu un scop pe care l-am înțeles odată cu venirea mea aici.

Ion Mariș: Ești în acest moment angajată într-una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume, Deloitte. Pe ce palier te situezi în acest moment în cadrul companiei?
Celia Trifoi: La momentul de față sunt la baza piramidei în companie, având rolul de asistentă executivă pentru 8 directori care activează în domeniul consultanței pe diverse paliere ale pieței financiare. Planul meu este să urmez un curs care să mă ajute să obțin specializarea de contabil certificat la nivel internațional și să îmi servească drept suport pentru următorul pas al carierei: analist de business (înainte de a deveni consultant). Bineînțeles, acest proces implică din nou training cu analiștii de business din cadrul companiei și probabil un proces care va dura încă doi ani, dar sunt pregătită să aștept pentru că între timp voi avansa pe o poziție superioară ca asistentă.

Ion Mariș: Îți va afecta „divorțul” Regatului Unit al Marii Britanii de Uniunea Europeană stabilitatea, statutul socio – profesional?
Celia Trifoi: Au fost vehiculate multe scenarii post – Brexit, dar, la momentul de față nu se știe nimic concret și sunt doar speculații. În Londra am o mulțime de colegi care nu sunt englezi și în acest caz mulți dintre noi ar fi afectați în mod egal. Este foarte important să menționez că românii nu sunt defavorizați aici, așa cum se transmite la canalele de știri din România, ci întreaga comunitate de străini ar fi afectată de deciziile Regatului Unit luate în cadrul acestui proces. Aș îndrăzni chiar să sugerez că televizorul are efectul de a manipula decizia publică după bunul interes al diverselor facțiuni politice. De aceea am încetat să mă mai uit la TV  din… 2010.

Ion Mariș: Cât ai „gustat” din… divertismentul londonez?
Celia Trifoi: Îmi place foarte mult să explorez locuri noi sau diverse străduțe ascunse ale metropolei londoneze. Londra este atât de mare încât nu te plictisești niciodată. Merg la teatru, la diverse evenimente culturale sau târguri culinare inspirate de bucătării din toată lumea. În ultimul timp am ieșit foarte mult în afara Londrei și pot să spun că micile sate englezești sunt parcă desprinse din basme, cu peisajele pictate în verde și culori radiante. Casele sunt mici și se adaptează unui stil arhitectural specific. Este o varietate imensă de activități la care poți să iei parte în Londra și natura îți oferă o mulțime de posibilități de a ieși să cutreieri noi parcuri.

Ion Mariș: Sunt serioase țintele, prioritățile pe termen scurt pentru un tânăr român aflat departe de țară sau e doar tentația… necunoscutului, aventurii?
Celia Trifoi: Pentru mine a început mai mult ca și o ambiție, dar, cu toată sinceritatea, vă spun că nu conștientizăm că drumul spre succes profesional și personal nu este atât de roz precum credeam. Într-adevăr, există tentația pentru experimentarea necunoscutului, dorința de a-ți lua viața în mâini, independent de familie, dar a trebuit să realizez că există mai mult obstacole pe traseu. Dacă aș da timpul înapoi cu siguranță unele lucruri le-aș face în mod diferit.

Ion Mariș: Care sunt ingredientele… succesului?
Celia Trifoi: Nu cred că există o formulă „chimică” a succesului. Cred însă, că fiecare persoană este diferită și fiecare dintre noi își clădește drumul într-un mod distinct. Pentru mine cred că a fost ambiția și încăpățânarea de a trece peste grija părinților, că sunt departe de casă și ei nu prea pot să mă ajute la acest stadiu. Recomandarea mea pentru tineri ar fi că trebuie să își abandoneze zona de confort dacă vor să facă ceva notabil pentru viața lor. Să își învingă temerile, să găsească soluții de a trece peste obstacole și să nu ia de bun tot ceea ce aud. Să exploreze, să se documenteze și să fie deschiși să călătorească în locuri noi, pentru a-și extinde universul posibilităților și al cunoașterii.

Ion Mariș: E foarte, foarte mare discrepanța dintre Vest și Est, dintre Londra și București?
Celia Trifoi: Da, este notabilă. În Londra lucrurile se mișcă foarte repede, totul este automatizat, sistemele sunt coordonate astfel încât să facă viața locuitorilor mai facilă. Londra este aglomerată și te ține activ mult mai mult decât ar face-o Bucureștiul sau România. Este posibil însă ca, la un moment dat, să părăsesc Londra în favoarea unui oraș mai calm dar, mai am de învățat până urmez această cale.

Ion Mariș: Te vezi definitiv în postura de angajată sau te-ar tenta propriul business?
Celia Trifoi: Propriul business mi-ar acorda o independență mai mare, dar mai întâi trebuie să învăț despre principiile de business și riscurile implicate în procesul de funcționare al unei firme. Cred că sunt pe drumul cel bun deocamdată…

Ion Mariș: Întreb retoric: care este vârsta optimă pentru întemeierea unei familii și ce condiții ar presupune?
Celia Trifoi: Noțiunea de familie este mai diferită aici datorită statutului femeii în cadrul societății. Femeile sunt încurajate prin curentul feminist să devină egale bărbaților în materie de meserii, așa că se pierde mult din noțiunea de familie din cauza „dezechilibrului” produs de această abordare. Este un punct de vedere strict personal așa că fiecare are dreptul să fie de acord sau să nege ceea ce am afirmat. Vârsta la care se întemeiază o familie este mai înaintată acum și majoritatea cuplurilor se căsătoresc în jurul vârstei de 29-32 ani, comparativ cu 24-26 acum câțiva ani. Stabilitatea financiară este un alt punct care trebuie luat în considerare, de asemenea deținerea unei locuințe stabile, ceea ce este foarte greu să obții aici din cauza prețurilor colosale. Așadar, sunt mulți factori care consider că influențează luarea deciziei de a te căsători.

Ion Mariș: Ce are bun sau foarte bun România? Dar… Sighetul?
Celia Trifoi: România are un potențial enorm datorită belșugului resurselor naturale, al pădurilor care mențin stabilitatea solului (păduri care, din păcate, au fost defrișate în exces). Este un mare păcat că au fost date spre exploatare diverselor companii străine. Sighetul este un oraș care deține multe obiective interesante și care sunt vizitate în mod frecvent de turiștii din întreaga lume, iar Maramureșul, în general, este o zonă autentică ce a fost mai puțin atinsă de capitalism.

Ion Mariș: E poate prea devreme să te întreb, vei reveni acasă?
Celia Trifoi: Este greu, încă mă întreb dacă diversele concepții pe care le-am întâlnit aici îmi vor garanta satisfacție în România. Nu este o decizie ușoară și nu pot să o iau peste noapte. Ceea ce este categoric e că în următorii cinci ani voi fi aici.

Ion Mariș: Ce altceva te mai leagă de Sighet, de Maramureș?
Celia Trifoi: Îmi face mereu plăcere să fiu alături de familia mea și să port discuții pe care nu le pot avea prin telefon, de la distanță. Ador să mă relaxez acasă, să simt obiceiurile locale și să mă bucur de mai mult soare decât la Londra .

Ion Mariș: Mulțumesc pentru interviu și mult, mult succes, dar fără a exagera cu… munca!
Celia Trifoi: Mulțumesc frumos! A fost o reală plăcere discuția noastră.

Ion Mariș

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • De ce reusesc tinerii romani in strainatate?
    Este o intrebare la care raspunsul ar trebui dat de un tanar.Eu incerc prin experienta mea de viata sa aduc argumente pentru capacitatea generatiei actuale de a se adapta usor la noile conditii ce le ofera viata in strainatate.Conditia de baza a unui tanar care doreste sa reuseasca este seriozitatea cu,care abordeaza pregatirea in scolile romanesti si apoi cunostintele acumulate in facultate.In al doilea rand se numara, curajul de-a aborda ceva nou, dorinta de a se afirma si perseverenta cu care infrunta etapele promovarii, rabdarea si siguranta ca, daca la inceput îi va fi greu, in viitor sigur îi va fi usor. Majoritatea tinerilor care dupa terminarea studiilor abordeaza viata din „civilizatie” reusesec si asta pentru ca tanarul din Romania, plecarea lui in tari puternic dezvoltate, constituie o sansa pentru el de a obtine succesul, reusita idealurilor sale si prin cutezanta nativa face tot posibilul sa se afirme in tot ceea ce intreprinde si nu de multe ori in „ceva”care nu are nimic comun pentru ceea ce s-a pregatit si studiat. Peste tot, strainii admira puterea,capacitatea tinerilor romani de a se adapta la nou,la greu,la usurinta cu care invata o limba straina,la indemanarea si inteligenta pe care o au si daca vad ca este si vointa, hotarare si seriozitate, atunci îi sprijina pentru promovare,totul depinde numai de tanar si ceea ce doreste el sa realizeze!Tanara din interviu este numai un singur exemplu, sunt multe, nu neaparat in marile companii sau in afaceri, ci si acolo „jos” de unde incepe „suisul” pentru cucerirea succesului in toate meseriile!Pentru tinerii romani,”vestul” este o atractie mare,ei stiu ca daca reusesc „acolo”, au asigurat viitorul!
    Imi place cand vad sau aud despre tineri care au reusit sa se afirme,mai ales daca sunt din orasul meu,sunt mandru de asta si doresc sa-i felicit, doresc sa le transmit respectul nostru pentru ei si ceea ce fac „acolo”, departe de casa, privati de apropierea parinteasca, singuri, pe cont propriu, dar cutezatori si siguri de reusita!

    • Multumesc mult Ovidiu. Sper ca aceste ganduri sa ii inspire si pe alti tineri care iau decizia de a pleca in strainatate sau cei care sunt deja pe meleaguri straine si au nevoie de incurajari 🙂

oferta-wise