Actualitate Cultură

Sigheteni prezenți la Hollywood în…. „The Silversmith” – Argintarul! (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

În urmă cu peste trei ani (noiembrie 2017) am avut plăcerea să moderez lansarea unui roman (istoric) interesant, ,,În umbra lui Shakespeare“ (publicat în anul 2016). Atunci, la Sighet, l-am cunoscut pe Walter Übelhart, băimărean, biolog, autorul entuziast al unui roman „misterios”, publicat până la această dată în patru limbi: română, germană, engleză, maghiară.

Nu bănuiam – la acel moment – că romanul, având o rețetă „mistică”, extrasă din lumea medievală băimăreană și europeană, va sta la baza unui film artistic care se pare că are succes. Walter, perseverent și încrezător în „steaua” lui, a demarat, pe un fundament interesant, aventura producerii filmului artistic „The Silversmith” – Argintarul. O idee provocatoare pe care Walter și-a dorit s-o implementeze împreună cu… cititorii romanului său. Astfel, filmul are actori inediți: cititorii! Afinități atemporale au dus la formarea unei echipe foarte eterogene dar… spectaculoase și pasionate.

Walter Übelhart a format o echipă, a mobilizat-o, i-a unit printr-o poveste – joc și, în aproximativ trei ani a realizat un film cu iubitorii „din umbră” ai cărții conectate la marele William Shakespeare, film care pătrunde încet – încet în lumea… hollywoodiană. Walter și-a găsit colaboratori și la Sighet iar azi se bucură de un prim succes. La sfârșitul anului trecut (decembrie 2020) filmul a fost nominalizat dintr-un total de 30 de producții selectate inițial ca finalist (doar 5 producții!!) la Festivalul Internațional „Hollywood Gold Award” din Statele Unite ale Americii.

Lumea filmului a primit cu uimire și interes filmul maramureșeanului Walter, generând semne și semnale că prin artă se pot depăși toate barierele și că succesul depinde în primul rând de… pasiune, încredere și… alchimie!

„The Silversmith” – Argintarul, regia – Janos Tarkanyi, scenariul – Walter Übelhart, producător executiv – Coralia-Monica Übelhart a deschis porțile cititorilor – actori, cititorilor – parteneri.

Din dorința de-a sublinia deocamdată aportul sighetenilor, am reținut mulțumirile speciale pe care Walter Übelhart le-a direcționat spre sighetenii implicați la realizarea filmului: Lia Stan – actor, recuziter și costumier, Ileana Vassiliev – costumier, actorii (pe bune!) Alisa Șofineț, Imelda Bojoga, Anca Ileana Mih, Benjamin Gabriel Stan, Găvrilă Dunca, Pavel Vlad și actorii figuranți Anuța Turda și Cosmin Marius Iuga.

Tebuie să precizăm că două scene s-au filmat la Casa – muzeu Mihaly de Apșa din Sighet.
Walter nu s-a sfiit să menționeze „colaborarea exemplară între băimăreni și sigheteni, filmul fiind și o punte frumoasă între cele două mari orașe ale Maramureșului!”.

Drumul literar al maramureșeanului Walter Übelhart este doar la început, are multe proiecte pe care – sunt convins – le vom „desluși” în curând. De fapt, un nou roman scris de băimăreanul nostru (ce bine că-i maramureșean, ne mândrim cu el!) va apărea… luna viitoare.

Ion MARIȘ

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Intr-un comentariu pe care recent l-am facut, la articolul „Debut de an cu Premii”- Salut Sighet, am remarcat ca „Salut Sighet” este „atat de activ si amplu distributiv, prin site-ul sau”, mentionand acolo mai multe din activitatile sale prestigioase.
    In prezent, este publicat un nou articol al domnului Ing. Ion Maris, despre filmul maramuresanului Walter Ubelhart: „The Silversmith”- Argintarul, in regia lui Janos Tarkanyi, scenariul Walter Ubelhart, producator executiv Coralia- Monica Ubelhart, film in care actorii sigheteni si baimareni au participat intr-o colaborare exemplara. Prezent la „Festivalul Inernational Hollywood Gold Avord”, din SUA, a fost nominalizat si a ocupat locul 5 din 3o de productii participante, o mandrie pentru Maramures, pentru Romania.
    Dar „Salut Sighet” este mereu foarte prezent in mediul online, prin numeroase articole ale membrilor din Redactia „Salut,Sighet!” si a colaboratorilor (si ale multor altora), prin numeroase interviuri (doamna prof. O. Brindusa, domnul Ing. I. Maris s.a.), cu persoane remarcabile din Sighet, ca si din exterior, stabilind comunicari despre lipsurile, realizarile si nevoile orasului. Prin acest dialog sustinut, se cauta stimularea initiativelor si activitatilor pentru refacerea si dezvoltarea acestuia, pentru expunerea in exterior a frumusetilor acestor locuri si a invitatiei de colaborare.
    Sunt si numeroase alte activitati cultural-artistice organizate, cu participare directa (literatura, poezie, analize, critici), concerte muzicale cu formatii locale sau din afara, desfasurate in cadrul „Memorialului”, la CNDV sau alte locatii, in cadrul diferitelor aniversari sau ca manifestari culturale curente si multe altele, atat de utile pentru confortul si desvoltarea orasului sub multiple aspecte, de frumusete, culturale, economice, de ridicare calitativa a acestuia, mult mai sus de unde se afla si unde ar avea dreptul sa fie.
    Sunt cu atat mai valoroase aceste activitati si prin faptul ca ele au un caracter de voluntariat.
    Dar cu toate aceste multe zbateri a unor sectoare sociale ale orasului, altele tac mereu, nu-si manifesta deloc participarea comuna la acest efort efectiv si concret, laudabil, iar acestea sunt tocmai acelea administrative, care dispun de fonduri, de putere de interventie efectiva. Starea orasului astfel se degradeaza mereu, sub prezenta continua a intereselor personale, ale coruptiei, care inlocuieste imaginea unui oras frumos, ca o bijuterie, in care s-ar putea afla, intr-o locatie in care infloresc gunoaiele, atat cde raspandite. Speram ca, macar de acuma, activitatile sa fie altfel si sa scapam de terorile legislatiilor, cand dupa fiecare, la rand, parca auzim afirmatia: „dupa noi potopul”!

oferta-wise