Să tot dormim, puțin câte puțin,
Că-n somn sunt toate-n bună rânduială,
Și viața de-o dormim noi nu greșim,
Căci ne conduce-o minte ancestrală.
E somnul prieten bun, nu naște monștri,
Și-i mare sfetnic al societății.
Noi ațipim – dar nu dormim ca proștii –
Doar ne-om trezi în… ziua judecății!
Ras Publica
In loc de semnul exclamarii,trebuia pus cel al intrebarii!
Ma intreb si- acum si-n totdeauna,cum
am putut,pe somnurosi,noi sa-i alegem,destinele
sa ne conduca?
La primarie,se doarme mult,
se doarme cu folos pentru ei,se doarme-n dauna noastra,adoarme tot
in jurul lor iar noi visam si tot visam!
De ce atata somn?De ce atata pasivitate?De ce cu totii,noi tacem,ca ei in liniste sa-si duca somnul si noi doar ne uitam,cum ei prospera!
Din somn as vrea ca ei sa se trezeasca
si noi sa nu visam atat,sa nu vedem cum viata incet se scurge si noaptea sa dispara,sa fie numai zi si soare!
Asa cum doarme ce-l din parc,eu nu as vrea, ca sa mai vad,o fi obosit de-atata truda-n van,sau doarme-n aburi si doar in somn se simte bine?
De-atata somn si ochii li-s impaijaniti si
nu mai vad ce-ar trebuii sa vada,de-s orbi,macar sa ne asculte,ca noi din ce in ce mai rar dormim!
Noi nu vorbim in somn,noi spunem ce ne doare si vrem ca viata noastra sa nu fie tot un vis,si un real de nou sa simta si viata-n bine sa se schimbe!