Actualitate Știri

Sighetul la zi(d) – Debutul anului 2021 sub asediul… gunoaielor!

image_printPrinteaza

Societatea comercială Herodot Grup SRL a transmis – zilele trecute – un anunț tuturor clienților, persoane fizice și juridice, din Sighetu Marmației că începând cu data de 02.01.2021 suspendă colectarea deșeurilor (la blocuri, case și societăți comerciale) din cauză că depozitul temporar Teplița a fost închis prin sentința Tribunalului Maramureș.

După cum puteți observa prin cartiere, containerele pentru colectarea deșeurilor au fost acoperite cu încărcăturile gunoaielor depozitate.

Am aflat, azi, că primarul municipiului nostru a purtat discuții cu părțile implicate pentru găsirea unei soluții de urgență pentru ca Sighetul să nu fie sufocat de… gunoaie. Soluția se pare că va fi expedierea deșeurilor la depozitul din Oradea!

Am primit mesaje de nemulțumire și indignare din partea mai multor cetățeni din orașul nostru care se întrebau de ce nu a prevăzut din timp fosta administrație (primar plus Consilul Local) situația la care inevitabil urma să se ajungă. Care sunt explicațiile pe care ni le vor oferi cei care se ocupă cu managementul orașului? Cine sunt vinovații pentru neluarea unor decizii rapide și sustenabile? Sau chiar nimeni nu-i de vină pentru situația creată?…

Știm că s-au investit de către Consiliul Județean Maramureș aproximativ două milioane de euro (fonduri europene) pentru realizarea Halei de reciclare a deșeurilor din Sighet. Funcționează respectiva hală și ce se întâmplă cu mult trâmbițata investiție?…

Credem că „noua” administrație publică locală va trebui să se implice mult mai mult și să fie mult mai transparentă (conform promisiunilor electorale!)!

Salut, Sighet!

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Intr-adevar, situatia este veche. Si este unul din „buboaiele” care s-au spart. Vor veni si altele la rand pentru ca sighetenii s-au saturat! S-au saturat sa plateasca apa si canal la preturi desertice,sa plateasca curatenia orasului si sa traiasca tot in mizerie, sa plateasca impozite pentru ca sa-si poata rupe mai repede si mai bine picioarele in gropile din asfalt! Ma tot razboiesc de ani de zile cu Primaria si cu functionarii sai si ii tot intreb: pana cand va mai bateti joc de noi?
    Si acum, de ce sa platim noi, oamenii orasului, transportul gunoaielor pana in Oradea? Local, nu se pot gasi solutii? De ce sa se mareasca taxele la Herodot pentru niste solutii de moment? Se tot maresc taxele si noi traim intr-un jeg din ce in ce mai mare. Deplang grijile pe care si le-a asumat actualul primar. Sunt prea multe si prea grave iar dansul trebuie sa repare ce au stricat altii.

  • Am avut si avem un oras împodobit de Anul Nou cu saci menajeri, saci si pungulite de toate marimile si culorile ce dezvoltă o „aroma” deosebita de fug si câinii vagabonzi de lângă containerele pentru gunoi, ca acum îl găsesc peste tot! In necunoștință de cauză, sighetenii, pe drept, dau vina in stanga si-n dreapta, acuzând in general proaspata administrație locală si pe edilul de-abia inscaunat, neștiind că vina vine de multi din urmă, de cand s-a propus proiectul Sarbi-Farcasa, pentru modernizarea colectării de gunoi din întreg județul iar onor Consiliul Judetean era si este, starostele si stăpânul acestei investiții! S-a cautat mai intai o locație pentru amplasarea muntelui de gunoi ce s-ar fi făcut daca groapa era funcțională! Nu a fost sa fie asa, pământul și locația aleasă au luat-o la vale de „rusinea” ce i se prevedea, proiectul a fost „reproiectat”, o vreme bună a trecut cu găsirea de noi soluții care se spune ca vor fi finalizate pe la sfârșitul anului 2023, ceea ce nu-mi vine a crede știind viteza cu care lucrează CJ! Neterminandu-se groapa, adică proiectul, celelante gropi de gunoi s-au umplut, s-au facut altele provizorii, neconforme care tot s-au umplut sau au fost închise prin hotărâri judecătorești drepte care au aparat dreptul la un mediu curat al celor din preajma gropilor cu iz de nesuportat de oameni! Umplandu-se sau oprindu-se gropile de gunoi au aparut „muntii de gunoaie” din localitățile Maramuresului Voievodal si totodata a început și lupta politică, acuzandu-se reciproc stanga cu dreapta, primarii cu președinții Consiliului Județean, foști si actual care oarecum poartă vina, ca ei sunt „maharii” care supervizeaza „gunoiul” din ograda Maramureșului! Ba mai mult, au atribuit responsabilitati unor societăți comerciale care sa se ocupe de „gunoiul maramuresan” dar care încă nu si-au inceput activitățile din varii motive, unele plauzibile, altele nu! Si uite asa, Maramuresul Voievodal se scufunda in gunoaie, la propriu iar la figurat in gunoaiele hotărârilor si măsurilor luate sau neluate de pana acum, în loc sa-si dea mana si sa-si puna capul la contributie pentru a găsi soluții urgente, ieftine nu sa ne trimita la draci in praznic, sute de kilometri, golindu-ne buzunarele si de brumă de bani pe care o avem, ca alții, guvernanții actuali, au amânat sa ne dea sau chiar au umblat cu foarfeca la ei. Cresc prețurile la toate, la energie, la apa si canal, la gunoaie, la medicamente si alimente, la tot ce se vinde sau ni se furnizeaza doar noua, populației nu ne cresc salariile, pensiile, indemnizațiile, alocațiile pentru copii, în schimb ne creste dorul dupa un trai civilizat, asa cum ne-a fost promis in campaniile electorale de tot felul de la cel mai mic consilier pana la președinte de județ sau tara si acum se fac ca ploua! Lupta politică este însoțită întotdeauna de promisiuni mincinoase, de bătăi cu pumnul in piept ca ei sunt cei mai buni si ca merita sa-i alegem! I-am ales, acum sa ne demonstreze că sunt adevărați oameni politici si se tin de cuvant! Pana atunci, urgent se impune, disparitia munților de gunoaie… la muncă politicieni, treziti-va la realitate, vrem o viata normala, un oras curat, un aer pur si utilități ieftine!

oferta-wise