Am sperat că războiul acesta absurd de la granițele României va înceta, că presiunile internaționale, rațiunea, compasiunea, vor pune capăt vărsării inutile de sânge. Din păcate, au trecut aproape 50 de zile de război și semnele/ semnalele nu par a prevesti – deocamdată – nimic bun. Important este că solidaritatea extraordinară care s-a manifestat în această perioadă dificilă nu este o „minune” de… trei zile. Pe palierul „ordinar” empatia, coeziunea națională și internațională, continuă să se manifeste, să devină un modus vivendi. Avem atât de multe exemple frumoase și fără niciun fel de parti-pris-uri: ONG-uri, voluntari, oameni simpli, implicați dezinteresat.
Un semnal din Franța a primit Rotary Club Sighet prin intermediul unui medic sighetean, stabilit de mult timp în Hexagon: Anca Alexandrescu. Dr. Anca Alexandrescu s-a gândit la „interfața” dintre război și pace pe care și-a asumat-o Sighetul și a sugerat ca un transport cu diverse produse destinate Ucrainei să poposească și pe plaiurile ei natale. Rotary Club d’Hyères, ONG Josy Chambon, Soroptimist, Commune de Collobrieres dar și alte ONG-uri din localitatea Hyères (departamentul Var) au reușit să colecteze 50 de tone de produse de primă necesitate (materiale sanitare, medicamente, produse de igienă pentru adulți, mâncare neperisabilă, pături, produse de igienă și alimentare pentru copii etc.) care au ajuns temporar la Sighet dar vor fi transferate în Ucraina, acolo unde problemele oamenilor, generate de război, sunt grave.
La Sighet „fluxul” (descărcare – depozitare – parțial livrare) a decurs rapid și eficient (mulțumim, Alex Tivadar!), iar prietenii francezi (doi medici – Gérard și Guy François și un notar – Bernard), care au însoțit transportul, s-au întâlnit, in situ, cu reprezentanții administrației locale, d-na viceprimar Daniela Onița Ivașcu și dl. Petru Rednic (city manager). A avut loc și o scurtă vizită la primărie unde s-a discutat și despre o potențială înfrățire a celor două orașe.
Primul și cel mai important pas: a avut loc alocarea primelor cantități de produse pentru primele destinații din Ucraina (prin intermediul Serviciului de Ajutor Maltez – Sucursala Sighet).
Deși vizita prietenilor francezi la Sighet a fost scurtă (inclusiv întâlnirea Rotariană ulterioară) se pare că – după… prima impresie – va continua colaborarea noastră dar – să sperăm – într-un context mult mai pacifist, fără amenințarea dinspre… răsărit.
Acesta este doar un „mic” exemplu de solidaritate și implicare, alte foarte multe ONG –uri locale împreună cu zeci și sute de voluntari, au făcut eforturi deosebite pentru a-i întâmpina, fără exagerare, cu brațele deschise pe refugiații din Ucraina, străduindu-se în același timp să expedieze diverse ajutoare umanitare și populației rămase în țara vecină.
În mod sigur, solidaritatea și pacifismul – european și global – pot fi antidotul agresiunii de orice natură, culoare, ideologie!
Ion Mariș
Rotary Club Sighet
Nu suntem o tara „avuta”, binele nu da pe de laturi, dar e foarte bine si laudabil, ca din putinul ce avem, sa bucuram si pe cei ma nevoiasi. La fel si cu refugiatii, unde este o problema de viata si de moarte. Cum sa nu primesti si sa nu ajuti un copilas care, scapat, trece singur frontiera, sau familii imputinate, dezmembrate. Acolo, in multe locuri, nici nu se poate muri linistit in casa ta, ci torturat si aruncat pe margina de sant. Am auzit o voce stridenta care spunea pe un post. „De ce sa ajutam pe altii si sa nu neajutam pe noi ?” Cum spuneam, problemele sunt cu totul diferite. Aici nu e vorba de saracie, ci „de viata si de moarte” si afirmatia amintita exprima egoism si lipsa totala de solidartate umana. E bine ca mai mult societatea civila s-a preocupat de aceste necazuri si s-a remarcat prin ajutoarele materile si cazarea refugiatilor, prin numerosi voluntari.
[…] Sighetul – „Punctul” de Solidaritate Transfrontalier – Paneuropean […]