Sighetul și-a îmbogățit azi galeria „Cetățenilor de Onoare” cu două nume importante, două personalități valoroase: Vasile Godja și Echim Vancea.
Avem două profile diferite: Vasile Godja – un performant om de afaceri și Echim Vancea – un valoros și important poet, prozator, publicist, editor.
Domnii Vasile Godja și Echim Vancea au în schimb și câteva importante puncte comune: sunt absolvenți ai Liceului „Dragoș – Vodă”, au vârste frumoase (70 de ani împliniți), se mândresc cu zeci de ani de muncă (doar în orașul nostru) și, mai ales, sunt atașați sentimental, irevocabil, de… Sighet!
După ce în decembrie 2021 li s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare al Maramureșului”, a venit rândul decidenților din orașul nostru să… acționeze. Consiliul Local, pornind de la o propunere liberală, și-a asumat, cu o susținere (aproape) totală (exprimată prin vot secret în ședința de joi, 28 aprilie 2022), să-i onoreze cu distincția „Cetățean de Onoare al Sighetului” pe cei doi Domni.
Câteva date sumare despre ei, puteți citi în rândurile de mai jos:
Vasile GODJA are, în „istoric”, peste 50 de ani de muncă intensă, sănătoasă, este omul faptelor și mai puțin al „vorbelor”; este sigheteanul care nu și-a părăsit orașul natal, a rămas în Sighetul pe care-l iubește și pe care și-l dorește… altfel, adaptat secolului XXI.
Vasile Godja este o personalitate „susținută” de o implicare – progresivă și progresistă – de peste jumătate de veac doar în industria mobilei românești și care continuă să… managerizeze eficient!
Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă”, a muncit, a studiat, a parcurs toate palierele în carieră și, în anul 1990 a pus bazele PLIMOB S.A.- cel mai mare producător de scaune din lemn din Europa, firmă care a crescut an de an. Este omul care are – azi – în mâini soarta a 1300 de oameni – angajații firmei sale – și, implicit, familiile acestora. Sigur, nu este singur, se bazează cu încredere pe colaboratorii și partenerii de afaceri (să nu uităm cel mai important nume – IKEA).
A încercat să se implice – apolitic – în bunul mers al Sighetului, fiind consilier independent în Consiliul Local Sighetu Marmației, în legislatura 2004 – 2008, renunțând ulterior și la alte „încercări” dezamăgit de ineficiența structurilor administrative locale.
PLIMOB SA este, de asemenea, principalul „alimentator” de taxe și impozite la bugetul local dar și la cel național.
Vasile Godja a fost și este un finanțator al sportului sighetean, echipa de fotbal pentru copii, având secțiuni pe mai multe categorii de vârstă, are rezultate excelente în competițiile interne.
Și, nu în ultimul rând, diverse familii, având probleme financiare sau cu anumite situații urgente de sănătate apelează la dl. Godja pentru ajutor iar acesta n-a refuzat pe nimeni niciodată, atunci când a fost cazul. N-a refuzat nici ajutorul – foarte consistent – pentru Spitalul Municipal, școli, licee, etc. din comunitatea noastră
Tot pe latura caritabilă a activității domnului Godja trebuie remarcată implicarea în activitatea rotariană, fiind fondator (2001) al Fundației Rotary Sighet (Clubul Rotary Sighet) și președinte (2003 – 2004) dar și fondator al Asociației Valea Verde (2003) – organizație cu scop ecologic și cultural.
Directorul general al societății PLIMOB SA, este perceput ca un cetățean total implicat în comunitatea locală, fiind un lider de succes și un exemplu de moralitate și corectitudine. Activitatea d-lui Vasile Godja continua!…
Echim VANCEA este poet, prozator, eseist, editor, publicist, un nume important în cultura și literatura română.
Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet și, foarte important, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 1998.
Are un „istoric” cultural – artistic de aproape 50 de ani. A publicat versuri, articole, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii în ziare, reviste și antologii literare din țară și străinătate. A publicat peste 30 (treizeci) de volume de versuri.
Între 1978-1995 a fost iniţiator şi organizator al Festivalului Internaţional de Poezie Sighetul Marmaţiei (împreună cu Ioan Ardeleanu Pruncu, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja; președinte fiind cunoscutul critic literar Laurențiu Ulici) şi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii (alături de scriitorul Gheorghe Pârja) Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti (1979-1995).
A debutat editorial cu volumul de versuri „Fotografie după un original pierdut” (Editura „Litera”, București, 1990; ediția a II-a, Editura „eLiteratura”, București, 2015) și… după alte și alte volume, publicate aproape an de an, recent i-a apărut „Paranteză temporară” (poezie, Editura Limes, 2021). De fapt, Echim Vancea continuă – cu sau fără „paranteză” – să scrie pentru el și pentru noi!
A coordonat câteva volume colective și a îngrijit volumul postum „Nepermisele iubiri” (Balade și poeme) al poetului de expresie ucraineană Mihai Nebeleac (RCR Editorial, București, 2018).
A fost nominalizat pentru premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1997), este inclus în culegeri și antologii de poezie și proză din țară și străinătate, în lucrări de referință: Dicţionarul Biografic al Literaturii Române de Aurel Sasu, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2006; Dicţionarul General al Literaturii Române, vol. 7 «Ţ-Z», coordonator general Eugen Simion, Academia Română şi Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 2009.
I-au fost traduse și publicate versurile în limba franceză, spaniolă, maghiară, engleză, germană, ucraineană, coreeană, italiană, albaneză.
A părăsit Sighetul după pensionare (anul 2016), locuind în prezent în comuna Câmpulung la Tisa (Maramureș) dar, sufletește, este mereu acasă și-n Sighet și-n tot Maramureșul.
Ion Mariș
Marea majoritate a sighetenilor formeaza o populatie demna si harnica, cu trairea in credinta si cu multe ate virtutii. O minoritate sI-a ales trairea pe invers, contrar firecului vietii si contribuie la fisurarea, pe ansamblu, a acestei majoritati. Rezultatele nu sunt cele asteptate si se datoreaza, mai ales, unei slabe administratii a guernantilor, care s-au perindat in timpuri. Dar peste aceste „obisnuinte”, se ridica de aici, din cand in cand, mari personalitati, cu cinste, demnitate si sacrificiu pentru societatea in care se afla, careia i-au pus si-i pun la dispozitie intreaga lor capacitate, munca, talent si spirit inventiv, precum au facut ani dearandul domnii Vasile Godja, in domeniul economic si Echim Vancea, in domeniul scrisului, intr-o larga distributie a genului. Ei au dus Sightul peste tot in tara, in Bucuresti si in multe locuri de peste hotare, aducand cinste si onoare Romaniei, Maramuresului si cu mandrie spunem si locului unde domniile lor si-au format, in prima etapa, educatia si instructia, CNDV, SIGHET. Felicitari mule din partea tuturor, pentru Onoarea acoradta, „Cetatean de Onoare al Sighetului. o mare Onoare si pentru SIighet. Atat doar ca evenimentul putea incepe mai devreme si chiar din Sighet.