A mai trecut încă un Paște… cu o vreme incertă, așa ca vremurile pe care le trăim. Vremuri de neliniști, de zăngănit de arme, de amenințări de război. Și toate astea se petrec în imediata vecinătate, dincolo de mejdă, cum se zice pe la noi.
Din biserici se aude până în stradă zvon de cîntări de bucurie, în timp ce la o aruncătură de băț de noi, se moare și se îngroapă de vii frați ai noștri.
Sintagma „iubiți frați întru Cristos” parcă își pierde din valoare în fața urii acerbe; frați care se ucid, se lasă să moară de foame și de sete. Să n-ai dreptul să scoți capul din catacombele în care te-ai refugiat de frica fratelui tău care-ți taie orice posibilitate de supraviețuire. Și astea în propria ta țară! Să n-ai nici măcar dreptul să fugi.
Viața și moartea sunt pe muchie de cuțit. De ai minte și ai cuget, nu poți să te faci că nu-ți pasă, că nu te afectează. De la un timp resimt o durere aproape fizică la vederea atâtor orori chiar sub ochii noștri. Mi se spune să închid televizorul. Ușor de zis. Nu poți trăi într-o bulă de fericire ruptă de realitate în timp ce în vecini se moare și se moare atât de acerb!
Și peste toate, un om cere ajutor lumii întregi, cât pentru toți care auzim, vedem și ne vedem de viață.
Exact ca atunci când din coșurile camerelor de gazare se ridica un fum greu, înecăcios, de carne arsă și nimeni nu-și punea întrebarea „oare ce o fi acolo?”
Se lucrau pămînturile în jur, viața își urma cursul, dar întrebarea care-mi persistă în minte este: oare chiar nu se știa ce se întîmplă după gardurile de sârmă ghimpată, sau nici atunci nu interesa pe nimeni? Sau nu se voia să se intervină? Atunci se vorbea de o purificare rasială, despre o rasă pură, ariană, exterminând tot ce naziștii considerau că nu corespunde. Și atunci și acum, niște personaje nefaste și-au luat roluri de dumnezei pe pământ. Și atunci și acum, au fost luați la început în derâdere, că nu vor merge chiar așa departe în monstruozitatea acțiunilor lor.
Și au mers… Dar atâta timp cât nu suntem (încă!) în locul victimelor, până încă mai vorbim de crize de tot felul, până încă se vorbește de război, până încă bubuie difuzoarele în cluburi (de Paște), ni se pare că totul e normal că e totul sub control.
Și în tot acest timp Răul lucrează, exact ca în cazul unui vulcan. Adună magmă, provoacă cutremure, acumulează energie, iar în ziua cînd erupe, calcă totul în picioare, nimic nu-i scapă!
…Printre saluturi laconice de „Cristos a înviat!”, se moare la propriu într-un război absurd, se violează mame în fața copiilor, copii sub ochii mamelor, se schingiuiesc frați între frați. Și toate astea în sec. XXI, în plină democrație, cînd se consideră că „libertate, egalitate, fraternitate” nu sunt doar cuvinte, ci sunt niște drepturi cîștigate pe deplin.
Oare până când Pământul va mai fi sub blestemul crimei fratricide dintre Cain și Abel și cât va mai trebui să treacă pentru a fi spălat de sânge nevinovat care curge de la facerea lui? (cu puține intermitențe).
Această misivă a mea trebuia să fie una de bucurie, de exuberanță, dar nu cred că este cineva, care atunci când a ciocnit un ou roșu sau s-a bucurat că-și vede familia reunită, n-a avut o strîngere de inimă la gîndul că vecinul lui n-are șansa de a vedea măcar soarele, nicidecum de a sta la o masă, înghițind lacrimi amare în loc de pască și ouă roșii…
Cristos a înviat!
Ileana PISUC
Sursă foto: Pixabay
O frumoasa redare a Sarbatorilor Pascele, cu toate randuielile lor, amestecate cu vremile tulburi pe care le traim, cand razboiul e la frontierele tarii, cu pericolele ce le cuprind, ele fiind si anuntate. Cu toate aceste, ele se desfasoara in trainicia lor, gandurile spirituale, mai puternice, fiind impreunate cu celea ale confruntarilor. In tara vecina, crestina, aceasta Mare Sarbatoare are loc in conditii de grele suferinte, desfarsurandu-se dupa posibilitati, in rugaciuni imbinate cu lacrimi, produse de atatea tragedii, in catacombe, sub cerul liber, pe bucati din blocurile daramate si, in putine cazuri, in bisricile ce au mai ramas. Toate zonele bombardate au un aspect apocaliptic, printre care rasuna, sinistru, Imnul Invierii Mantuitorului. Aici se vad cei ce nu au respect pentru nimic si desfasoara actiuni de rara cruzime si orgii si cei care, in aceste distrugatoae conditii, isi pastreza cu suprematie credinta.
Fereste-ne Doamne de navalirea acestei hoarde peste-ne noi, cu toata nebunia lor.
„Cristos a Inviat ! Adevarat ca a Inviat !”