Actualitate Cultură

SINGUR?… (Bandi T.)

image_printPrinteaza

O veche amintire îmi bate la fereastra sufletului meu, în adîncurile inimii. O amintire veche, de vreo 35 de ani… La acea vîrstă de douăzeci și… de ani, am învăţat multe lucruri: ce şi cum să faci, cum să nu faci!

… lucrez în trei schimburi. Colegii de muncă reprezintă (sînt din) diferite clase sociale. Unul alcoolist – fost profesor, celălalt un bijutier – condamnat la locul de muncă (a vîndut argint ca aur) şi  un țăran (din mediul rural) în sensul bun al cuvîntului.

Sîntem  în atelier, noaptea , cam în jurul orei 2. Ceilalţi trei dorm. Unul pe masă, doi pe băncile lungi. Ştiu bine: fiecare dintre ei îşi are viaţa lui obositoare, aşa că fiecare minut trebuie folosit pentru odihnă. Şi eu mă odihnesc: citesc.

Deodată, în tăcerea întunecată izbucneşte de două ori sunetul goarnei, semnalul de intervenţie! Una dintre macaralele de 100 de tone are o problemă! Îmi iau sculele sub braţ şi mă grăbesc la intervenţie, privind înapoi cu invidie la cei trei. Trebuie să urc la o înălţime de 8 etaje. Este frig şi întuneric. Traseul este deja atît de cunoscut şi obișnuit că din reflex nu mă ţin de balustrăzi.

Cu ce mama dracu’ s-au distrat cei din schimbul unu (de dimineaţa) toată ziua, că acuma, la ora asta, trebuie să se defecteze macaraua?

A înjura, totdeauna este bine şi folositor în asemenea cazuri: te ţine treaz şi… şi nici nu se aude, aşa mare e zgomotul!
Imediat voi ajunge sus, somnambulii mei pot să doarmă liniştit. Urcînd, la o întoarcere de scară, cam la 50-60 metri de mine, sesizez cîteva umbre în spatele meu…

… la dracu! Numai asta mi-a mai lipsit! Dacă sînt hoţi, sînt în bucluc mare! Deoarece, tablourile de comutare a macaralelor sînt pline de cupru! Dacă mă arăt (ies la iveală), sînt în pericol, ăştia nu cunosc nici un Dumnezeu! Dacă mă ascund, la fel! Ce să fac? De ce nu sînt liber astăzi?! La naiba!

Se apropie, se apropie… ce este? Ce se întîmplă?! Ăştia-s ai mei din atelier! Ai mei! Toţi trei! Cu mîinile în buzunar, cu ţigara în gură, fără nicio sculă, obosiţi şi plictisiţi, au venit după mine.

Chipul meu plin de mirare şi întrebarea… „totuşi, ce căutați aici sus?”, primesc un răspuns direct şi frapant: „Să nu fii singur, măi! De aia!”

Şi noaptea, la ora două, în plin întuneric şi frig şi zgomot, fără niciun cuvînt, au urmărit cum cu două chei fixe de 32, strîng frînele. Nu eram singur.

Bandi T.
(Un sighetean stabilit la Budapesta)

N.A.: În noaptea de Crăciun nimeni nu trebuie să fie singur!

 

Foto: Ion Mariș („The Last Supper” lucrare de Jerzy Fober) 

Etichete
oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise