Apel bucureștean către primarul Sighetului!

Către Primăria Municipiului Sighetu Marmației
În atenția domnului primar, ing. Horia Vasile Scubli

Aurel Vișovan
5 ani de la a doua răstignire pe crucea nedreptății

Domnule Primar,

Astăzi se împlinesc 5 ani de la a doua răstignire a fostului deținut politic maramureşan Aurel Vișovan, profesor al Liceului Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei. Vă reamintim că în 18 iunie 2014, în incinta Colegiului Național Dragoș Vodă (etaj 1, lângă fostul laborator de chimie), a avut loc ceremonia de sfințire a plăcii comemorative închinată lui Aurel Vișovan și grupului de rezistență anticomunistă, alcătuit din elevi ai liceului, pe care acesta l-a format și condus. La numai o săptămână distanță, în 25 iunie 2014, placa a fost înlăturată fără niciun temei legal sau moral.

Vă reamintim faptul că această placă a fost amplasată în urma unei solicitări scrise, formulată de Pr. Prof. Marius Vișovan, fiul lui Aurel Vișovan, solicitare aprobată în scris de conducerea de la acea vreme a Liceului. Înlăturarea a fost abuzivă, fără a se baza pe nicio decizie scrisă. Pur și simplu conducerea a dat-o jos, la intervenția neoficială și neasumată public a INSHR Elie Wiesel care nu a fost de acord cu existența plăcii.

Un capriciu fără nicio bază legală, care a fost satisfăcut cu rapiditate, în mod abuziv şi imoral. Oamenii care îi oferiseră lui Aurel Vişovan cinste şi respect în 18 iunie 2014 – în prezenţa familiei acestuia şi a supravieţuitorilor din grupul său de rezistenţă anticomunistă – îl răstigneau în 25 iunie 2014 fără remuşcări, fără să cerceteze situaţia, fără să îl apere…

Au trecut 5 ani de când Aurel Vișovan a fost umilit public împreună cu întreaga rezistență anticomunistă maramureșeană. Au trecut 5 ani, timp în care directorii CNDV s-au tot schimbat, nedreptatea rămânând însă aceeași. Au trecut 5 ani în care memoria lui Aurel Vișovan a continuat să fie cinstită de o țară întreagă, în timp ce la Sighet a continuat să fie batjocorită de autorităţi şi instituţii ale statului. Au trecut 5 ani, de când Maramureșul – leagăn de eroism și rezistență – a vândut memoria unuia dintre fiii cei mai buni, fără să se gândească la consecințe. Au trecut 5 ani, dar noi nu am uitat și nici nu o să uităm…

A sosit timpul ca umilința să ia sfârșit, iar autorităţile locale alături de actuala conducere a Liceului pot şi trebuie să reacţioneze. Măcar acum, după 5 ani. Iată de ce trebuie să puneți capăt nedreptății:

Cine este Aurel Vișovan?

Ca sighetean, cu siguranță cunoașteți biografia sa, reluăm aici doar câteva repere:
– născut în 1926, student al Facultății de Drept din Cluj
– profesor suplinitor la Liceul Dragoș Vodă din Sighetu Marmaţiei
– șeful Grupului Legionar Maramureș, șef al rezistenței anticomuniste din Maramureș
– deținut politic timp de 16 ani în temnițele Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Pitești (unde va trece prin infernul reeducării), Gherla, Baia Sprie, Aiud, Bărăgan (domiciliu obligatoriu), Noua Culme, Satu Mare
– eliberat în 1964, nu i se permite să termine studiile de drept și se orientează către studii economice
– după 1990 își scrie memoriile carcerale și participă activ la răspândirea adevărului despre generația sa, generație martirizată de un regim dictatorial, ateu și străin de esența neamului nostru
– 1990-2002, preşedinte de onoare al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Maramureşul istoric
– în 1997 îl întâmpină la Sighet pe Regele Mihai I, având onoarea de a rosti discursul de bun venit, în numele deținutilor politici și al tuturor maramureșenilor
– după o viață de pătimire, jertfă și demnitate oferite în Hristos neamului românesc, trece la cele veșnice în 2002.

Aurel Vișovan și legile statului român

În mod fals, s-a tot vehiculat ideea ca amplasarea acestei plăci comemorative contravine legilor 217/2015 şi 379/2003. Nimic mai fals! Nădăjduim că cei care se ascund sub aceste pretexte o fac pentru că nu cunosc suficient de profund legislaţia
şi nu cu intenţia vădită de a o încălca!

Legea 215/2015 incriminează promovarea criminalilor de război şi a legionarismului. Aurel Vişovan nu a fost condamnat pentru crime de război şi nici pentru „infracţiunea” de legionarism pentru că aceasta nu exista în Codul Penal atunci, după cum nu există nici acum. Aurel Vişovan a fost condamnat în baza Codului de Procedură Penală din 1936, modificat de regimul comunist la 2.02.1948, pe articolul 209 „uneltire împotriva ordinii sociale”.

Cât priveşte legea 379/2003, aceasta prevede necesitatea existenţei unui aviz din partea Oficiului Naţional Cultul Eroilor pentru orice operă comemorativă de război. În mod evident acesta nu este cazul nostru, fapt transmis şi în scris de reprezentanţii Oficiului, întrebaţi în cazul plăcii comemorative Aurel Vişovan.

După 1990 au intrat în vigoare mai multe legi ale statului român care recunosc suferințele și pătimirile foștilor deținuți politici, legi potrivit cărora cinstirea memoriei lui Aurel Vişovan şi amplasarea unei plăci comemorative în memoria lui reprezintă acţiuni perfect legale:

Legea 118/1990 care prevede drepturi și indemnizații lunare pentru foștii deținuți politici. Până la trecerea la cele veșnice, și Aurel Vișovan a beneficiat de toate prevederile acestei legi, statul român recunoscându-i astfel suferința și martirizarea nedreaptă suferită sub comuniști.

Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care stabileşte că sentinţele date pe articolul 209 din Codul de Procedură Penală al comunismului, sunt condamnări cu caracter politic, nu penal. Tot această lege stabileşte că „toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.”

Ordonanța de urgență nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Lui Aurel Vișovan i s-a recunoscut această calitate, potrivit legii.

În 2011 statul român adoptă legea 247 prin care oferă cinstirea cuvenită tuturor deținuților politici trecuți la Domnul, prin declararea zilei de 9 martie „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști”. Această zi se sărbătorește atât de către instituțiile statului, cât și de Biserică. Aceasta face, la nivel național, slujbe de pomenire pentru toți deținuții politici decedați.

Potrivit ordonanţei de urgenţă 11/19.03.2014, în subordinea Guvernului apare Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Potrivit deciziei nr. 277/2014, domnul Octav Bjoza – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – este numit de primul ministru în funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

În 2017 președintele Klaus Iohannis a promulgat legea 127/2017 privind instituirea „Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, în data de 14 mai. Legea 127/2017 acordă cinstire tuturor pătimitorilor din temnițele comuniste.

Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Română cinstește memoria foștilor deținuți politici, închinând anul 2017 „apărătorilor ortodoxiei în temnițele comuniste”.

La rândul său, Biserica Catolică a pronunţat în cursul acestei luni – iunie 2019 – actul de canonizare a celor 7 Episcopi Martiri, exterminați în temnițele comuniste – inclusiv la Sighet.

Așadar, statul român are legi prin care protejează, susține și promovează memoria și drepturile foștilor deținuți politici. Biserica susține, promovează și cinstește memoria pătimitorilor. Potrivit legilor menţionate mai sus autorităţile centrale şi locale au ca îndatoriri organizarea de evenimente în memoria acestora, promovarea şi cinstirea memoriei lor.

După toate astea vă mărturisim sincer că nu înţelegem de ce autorităţile sighetene şi conducerea CNDV au permis înlăturarea plăcii comemorative. Dar mai ales de ce și potrivit căror legi CNDV refuză şi acum să o reaşeze la locul ei şi să-i dea lui Aurel Vişovan cinstea cuvenită moral și prevăzută prin atâtea legi ale statului român?

România cinstește memoria lui Aurel Vișovan

Monumente:
Există numeroase monumente ridicate pe teritoriul țării noastre în care numele lui Aurel Vișovan apare spre veșnică amintire și cinstire, enumerăm căteva:
Penitenciarul Aiud – ansamblul plăcilor comemorative
Monumentul Calvarul Aiudului – plăcile comemorative din Biserica Sfânta Cruce
Monumentul Foștilor Deținuți Politici Ieud
Monumentul Foștilor Deținuți Politici Dragomirești

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet:
În cadrul Memorialului există o celulă care îi poartă numele, este vorba despre celula numărul 74 în care a fost deținut „lotul Vișovan”. Aici se regăsesc numeroase fotografii și documente ale rezistenței din Maramureș, conduse de Aurel Vișovan.

Mass-media:
Aurel Vișovan este o prezenţă constantă în mass-media românească. Există numeroase materiale apărute în presa scrisă și online, numeroase documentare și emisiuni închinate lui și grupului pe care l-a condus. Menționăm aici doar emisiunile
TV dedicate acestuia în anul 2017:
B1 TV – „Aurel Vișovan, omul legendă”
TV Sighet – Zestrea Maramureșului. Ziua memoriei, dedicată victimelor comunismului și rezistenței

Cărți:
Zeci de cărți de memorialistică a detenției, cărți care tratează fenomenul sfinților din închisori, cărți de cercetare istorică și culegeri de documente vorbesc despre jertfa și pătimirea lui Aurel Vișovan.

Aveți datoria reașezării plăcii comemorative pentru că:

După 45 de ani de comunism și încă 30 de ani de libertate nu avem voie să fim lași și să răstignim la nesfârșit pe cei care, crucificați de un regim ateu și antiromânesc, au înviat deja în împărăția cerului.

Datorăm familiei lui Aurel Vișovan respectul cuvenit pentru suferința îndurată în timpul comunismului. Atât soția, doamna profesor Aurelia Vișovan, cât și fiul, Pr. Prof. Marius Vișovan locuiesc în Sighet și după atâția ani de nedreptate și umilință (familie de „bandit anticomunist”) au fost încă o dată loviți prin înlăturarea abuzivă a plăcii care aducea dreptate memoriei soțului și tatălui Aurel Vișovan.

Nepoții lui Aurel Vișovan (o parte din ei foşti elevi ai Liceului Dragoș Vodă) au dreptul să își vadă bunicul reabilitat din toate punctele de vedere. Sunt 6 nepoți care duc mai departe moștenirea lui: demnitate, cinste, credință și dragoste de neam. Asta au învățat acasă, asta i-a învățat bunicul…

Odată cu abuzul comis la Sighet, supraviețuitorii „lotului Vișovan” au fost din nou victime și au fost tratați ca niște infractori a căror memorie nu merită considerație. Asta, în condițiile în care beneficiază de protecție, drepturi și recunoaștere din partea Statului și a Bisericilor!

Doi dintre ei locuiesc la Sighet și probabil îi întâlniți uneori pe stradă… Ceilalți se află în alte orașe din țară și în străinătate. În sufletele lor de eroi și martiri trebuie să ducă povara umilinței la care au fost supuși de conducerea Liceului Dragoș Vodă sub privirile indiferente ale conducerii de la acea vreme a Primăriei. De pe băncile acestui liceu au început să urce Golgota Neamului pe vremea comuniștilor, acum, în libertate și democrație, sunt izgoniți din memoria lui.

Aurel Vișovan în memoria neamului

Numele lui Aurel Vișovan este gravat cu litere de aur în memoria neamului, spre mândria și bucuria maramureșenilor. Nu puteți permite ca la el acasă să fie în continuare batjocorit!

Cine refuză să îi acorde astăzi cinstea și onoarea cuvenită se așează din proprie inițiativă alături de cei care l-au schingiuit în temnițele comuniste. Atunci era un regim criminal de dictatură, astăzi suntem în libertate într-o țară democratică. Torționarii Piteștiului de ieri au astăzi urmași de care pot fi mândri. Acum cei care lovesc și biciuiesc sunt torționari ai memoriei, dușmani ai adevărului istoric și ai valorilor românești.

Domnule Primar, nu erați în funcție la data comiterii acestui atentat la memoria națională. Cu siguranţă în timpul mandatului dvs. ați avut multe alte priorități și situația plăcii comemorative de la CNDV Sighetul Marmaţiei nu vă era prea bine cunoscută. De aceea vă trimtem acest memoriu. Acum aveţi ocazia de a îndrepta ceea ce predecesorul dvs., din varii motive, nu a dorit sau nu a putut să îndrepte.

Domnule Primar, în baza legii 215/2001, dvs. sunteţi garantul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Cetăţeanul Aurel Vişovan are dreptul de a fi pomenit şi cinstit în oraşul său. Legile statului român enumerate în această adresă îi conferă negru pe alb acest drept care continuă să i se refuze tocmai la el acasă!

Orice răstignire lasă urme… urmele cuielor care au pironit o nedreptate. Asta s-a întâmplat și la Sighet. La etajul doi al Liceului Dragoș Vodă se văd şi acum în perete 4 urme de cuie… Urmele lăsate de nedreptatea comisă acum 5 ani. Urme pe care conducerea de atunci și cea ulterioară nu au făcut efortul să le astupe.

Vă cerem să respectați memoria foștilor deținuți politici, să respectați legile emise de statul român întru recunoașterea și cinstirea lor, să respectați dreptul acestui neam la adevăr, istorie și dreptate. Sprijiniţi reașezarea plăcii comemorative la locul ei. Transformați răstignirea într-o înviere a demnității maramureșene.

Cezarina CONDURACHE
Fundația Profesor George Manu
24 iunie 2019




Uite placa, nu e placa la… Colegiul Național „Dragoș Vodă”!

În urmă cu cinci ani, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” a avut loc o întâmplare „stranie”. După ce conducerea de atunci a CNDV – ului a acceptat în mod firesc să fie amplasată – la data de 18 iunie 2014 – o placă ce marca locul de unde a pornit calvarul așa numitului „lot Vișovan” (și al elevilor arestați ulterior), după câteva zile, inofensiva bucățică de marmură este îndepărtată intempestiv.

Să vedem, pe scurt, ce înseamnă „lotul Vișovan”. Un grup de 17 tineri având între 15 – 23 ani, elevi ai Liceului „Dragoș Vodă”, alături de profesorul lor de chimie Aurel Vișovan, aveau să fie arestați în 1948 de pe băncile liceului pentru activități… anticomuniste. Au primit ani grei de închisoare, pedepsele fiind cuprinse între 3 și 17 ani de pușcărie. Toți erau elevi foarte buni ai Liceului „Dragoș Vodă”, fii de maramureșeni, iubitori de neam și țară.

Zilele trecute am purtat o mică discuție pe tema plăcii (în prezența unei jurnaliste din Franța) cu doi dintre supraviețuitorii lotului Vișovan, Petru Codrea (88 ani) și Ioan Ilban (89 ani). Amândoi și-au exprimat nedumerirea și totala dezamăgire produsă de îndepărtarea plăcii din incinta liceului care a dat al doilea grup, din țară, ca număr de elevi arestați de regimul comunist (după Liceul „Radu Negru” din Făgăraș).

Încercăm să clarificăm unele detalii ale acestei „ciudate” întâmplări și discutăm cu preot prof. Marius Vișovan, fiul prof. Aurel Vișovan (cel care a dat numele lotului de tineri arestați).

Salut, Sighet!: Stimate părinte Marius Vișovan, se pare că nu ați renunțat la ideea de a vedea placa în memoria „lotului Vișovan”, ce a fost amplasată în incinta Liceului „Dragoș Vodă”, repusă pe poziția inițială. De ce?
Marius Vișovan: Nu am renunțat și nu voi renunța, pentru că eroii anticomuniști au salvat demnitatea neamului românesc în cel mai îngrozitor moment al istoriei sale – ocupația sovietică și instaurarea brutală a regimului comunist cu tot valul de teroare ce a durat decenii. Ei au dovedit că românii au valori în care cred și au curajul să riște și să se sacrifice pentru ele. Iar aceste valori sunt în primul rând credința creștină și dragostea de patrie. Eliminarea plăcii exprimă clar o interdicție – tinerii de azi nu au dreptul să-și cunoască istoria recentă. Dovada e simplă – Aurel Vișovan a mai trăit 12 ani după Revoluție, a dat interviuri la televiziune, presei române și străine, l-a întâmpinat pe regele Mihai în numele sighetenilor în 1997 dar… nu a fost niciodată invitat la liceul „Dragoș Vodă” să vorbească elevilor!

Salut, Sighet!: Care credeți că a fost rațiunea/ mobilul îndepărtării plăcii?
Marius Vișovan: Personalități de anvergură ale culturii naționale, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Vintilă Horia etc. sunt „vânate” prin toată țara, Institutul „Elie Wiesel” (președinte Alexandru Florian) „presând” autoritățile locale să le elimine numele din spațiul public – să nu mai fie străzi, școli, licee, instituții cu numele lor, să fie demontate statuile lor și plăcile comemorative, să le fie retrase titlurile de „cetățean de onoare” acordate în trecut etc… prevalându-se de interpretarea forțată a unor texte de lege din 2015. În unele locuri presiunea a reușit, în altele autoritățile locale au rezistat, dar de fiecare dată a ieșit scandal, opinia publică simțindu-se umilită și agresată de asemenea abordări. A fost de notorietate atitudinea primarului Clujului, Emil Boc, care a refuzat să schimbe numele străzii „Radu Gyr”, sau – mai aproape de noi – dârzenia comunei Bârsana, unde primarul, preoții, intelectualii și sătenii s-au solidarizat și școala se numește în continuare „Mircea Vulcănescu”. În cazul „Dragoș Vodă” din 2014, domnul Alexandru Florian știind că nu are nicio bază legală a recurs doar la „subtile” mesaje telefonice, apelând la intermediari, fără niciun document scris. „Presiunea” a reușit fiindcă sighetenii nu au fost uniți.

Salut, Sighet!: În ce stadiu se află demersul dumneavoastră de reamplasare a plăcii?
Marius Vișovan: Pot să afirm că există actualmente pe plan local un plus de bunăvoință în rezolvarea problemei și acest lucru mă bucură, dar ezitările nu au fost încă depășite. Am fost sfătuit să fac o cerere la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor de unde am primit un răspuns foarte cald și respectuos dar… dânșii se ocupă doar de cei morți în războaie! Asta e… până la urmă e o problemă de „voință politică”. Când autoritățile orașului și liceului (care azi nu mai sunt cele din 2014 iar mâine nu vor fi cele de azi) vor înțelege dramatismul situației, placa va fi pusă firesc înapoi.

Salut, Sighet!: Am discutat cu doi dintre supraviețuitorii „lotului Vișovan” (Petru Codrea și Ioan Ilban), care nu-și puteau explica decizia îndepărtării plăcii. Credeți că reamplasarea acestei simple și modeste plăci le mai poate aduce vreo „satisfacție” celor care au supraviețuit?
Marius Vișovan: Cu siguranță! Eliminarea plăcii a fost în primul rând pentru dânșii o imensă jignire! Mai sunt în viață 7 elevi ai liceului „Dragoș Vodă” care au suferit în temnițele comuniste, dintre care 4 din lotul Vișovan. Dar a fost o mare jignire și pentru soțiile celor deja decedați, care participaseră la sfințirea plăcii cu câteva zile înainte! Și nu în ultimul rând, o mare durere pentru mama mea, care a predat peste 30 de ani la Liceul „Dragoș Vodă”! Credeți că aniversarea Centenarului liceului este deplină, în aceste condiții?

Salut, Sighet!: Atât fascismul cât și comunismul au generat multă suferință și nu în ultimul rând numeroase victime nevinovate. Dacă ne gândim și la Holodomorul din Ucraina putem avea o imagine globală a tragediei produse de “implementarea” comunismului în Estul Europei. Și totuși, de ce oare comunismul este considerat mai… uman?
Marius Vișovan: E simplu, propaganda de stânga e mai tare! Dar dacă în Occident prinde pe fondul naivității celor care nu au cunoscut efectiv comunismul, la noi așa ceva este aberant! A lăuda sau relativiza regimul comunist este o mare minciună și o batjocorire a milioanelor de români care au suferit având caracter și ținută verticală! Și a urmașilor acestora care au suferit indirect prin șicane și marginalizare socială!

Salut, Sighet!: Grupul/ „lotul Vișovan”, care și-a asumat lupta și rezistența anticomunistă pornită într-un liceu dintr-un nord invizibil de țară, a fost recunoscut și onorat oficial de către autoritățile/ instituțiile democrate românești. Dacă este așa, o placă în memoria luptei lor poate să stârnească anumite sensibilități?
Marius Vișovan: Amplasarea acestei plăci nu a deranjat pe nimeni în Sighet. Așa cum v-am spus, presiunile au venit din altă parte!

Salut, Sighet!: Un psalm din Biblie ne spune că… “Nimeni nu este drept înaintea lui Dumnezeu”. Păi dacă nu avem șansa de-a fi drepți în fața Creatorului, ce sens mai au… faptele noastre insesizabile?
Marius Vișovan: Nu suntem perfecți, este evident. Dar este esențial să vrem să fim mai buni, să ne respectăm și să ne ajutăm între noi. Și când avem modele de frați ai noștri care pentru Dreptate și Adevăr și-au jerfit tinerețea și chiar viața, trebuie sa le cultivăm memoria și să-i urmăm, cu toate slăbiciunile noastre. Dacă liceenii sigheteni de azi ar cunoaște frumusețea sufletească a tinerilor arestați în 1948 ar fi… fascinați! Să nu ne lamentăm ipocrit… noi, românii, avem valori, avem modele! Să le scoatem în față, dacă vrem o țară cu oameni cinstiți și curați!

Salut, Sighet!: Există unitate de credință în… credință?
Marius Vișovan: O unitate de măsură a credinței are numai Dumnezeu… noi, oamenii, putem măsura doar practica religioasă, care reflectă parțial credința, dar nu se confundă cu ea. Dacă vrem însă să evaluăm în profunzime credința, avem totuși un indicator. Indicatorul este capacitatea de jertfă pentru idealul îmbrățișat. Cât despre unitatea în credință, este clar că există religii și confesiuni diferite, dar asta nu trebuie să ne facă să cădem în relativism. Cu toții căutam fericirea, cu toții avem nevoie de comuniune. Respectul față de demnitatea persoanei umane e un reper de la care trebuie să plece orice dialog religios sau filosofic.

Salut, Sighet!: Revenind la subiectul discuției noastre, când credeți că va fi reamplasată placa în memoria „lotului Vișovan”?
Marius Vișovan: Nu știu… dar eu nu voi înceta niciodată lupta, și dacă va fi cazul, o vor continua copiii mei! Dar ar fi rușinos pentru Sighet și pentru România ca ultimii eroi anticomuniști să plece din această lume dezgustați de batjocura la care (a câta oară?) au fost supuși…

Salut, Sighet!




La mulți ani, Domnule Petru Codrea!

Domnul Petru CODREA, fost deținut politic, împlinește azi, 21 februarie, 88 de ani.

Elev al Liceului “Dragoș Vodă”, Petru Codrea a fost arestat (în anul 1948) alături de alți elevi și studenți, făcând parte din primul lot de deținuți politici maramureșeni, cunoscut sub numele de “lotul Vișovan”.

LA MULȚI ANI, DOMNULE PETRU CODREA!

 

Salut, Sighet!




Sfințirea monumentului de la Ieud – Maramureș

Un impresionant monument a fost dezvelit și sfințit duminică, 25 noiembrie a.c., în fața bisericii greco-catolice din comuna Ieud, județul Maramureș. Monumentul din marmură – o cruce care țâșnește spre cer din harta României – este închinat în egală măsură Centenarului Marii Uniri și martirilor rezistenței anticomuniste, Ieudul fiind unul din focarele acestei lupte îndârjite pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Cele două plăci comemorative situate pe cele două fețe ale monumentului conțin, una – numele ieudenilor participanți la Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, iar cealaltă -numele a peste 60 de ieudeni deținuți politici intemnițați de regimul comunist.

Ceremonia de sfințire a fost oficiată de P.S. Vasile Bizău episcopul greco-catolic al Maramureșului împreună cu un grup de preoți în prezența autorităților locale și județene și a unui mare număr de credincioși din localitate și din alte părți ale țării. Din partea foștilor deținuți politici a luat cuvântul domnul profesor Nistor Man, maramureșean domiciliat actualmente în Tg. Mureș (13 ani de detenție, membru al grupului Vișovan). Au mai fost prezenți și seniorii camarazi maramureșeni Ioan Ilban, Petru Codrea și doamnele Melania Rițiu și Ioana Petrovan, aceasta din urmă, fiică a Ieudului.

Cea mai mare parte a deținuților politici din Ieud (național – țărăniști, legionari, liberali, dar și mulți fără afiliere politică, preoții și călugărițele greco-catolice având un rol semnificativ) au fost arestați și condamnați pentru participarea sau sprijinirea grupului de rezistență armată a fraților Popșa, Vasile și Ioan (originari din Sighet dar retrași în zona muntoasă Ieud -Dragomirești în perioada 1948-1949). Vasile Popșa a fost ucis chiar la Ieud, în luptele cu Securitatea, la 3 mai 1949.

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Dragoste de soră (autor, Marius Vișovan)

Dragoste de soră – Pe jos de la Dragomirești la Sighet

„Eram închis la Sighet în luna februarie 1949 în așteptarea procesului. Eram în celula 74 toți cei 18 membri ai grupului, ce va fi numit mai târziu „lotul Vișovan” , după numele profesorului nostru. Am fost anunțați că putem scrie acasă pentru un pachet de 3 kg pe care familia urma să ni-l aducă într-o zi precizată, până la ora 12.00. Pentru cei din oraș sau din satele apropiate, problema era destul de simplă. Familia mea însa era la Dragomirești, la peste 40 de km distanță.

Părinții mei neputând veni (murise chiar atunci bunica) au trimis-o cu pachetul pe sora mea, Anuța. Pe vremea aceea singurul mijloc de transport pe valea Izei era un camion care pornea de la Săcel – la extremitatea de sus a văii și apoi cobora luând satele la rând până la Sighet. La ora 6 dimineața Anuța era prezentă în drum așteptând camionul, dar acesta umplându-se cu călători încă din primele sate, la Dragomirești șoferul n-a mai oprit. Anuța nu s-a descurajat și a luat-o la fugă după camion, sperând că acesta va mai opri pe traseu și mizând pe viteza de deplasare destul de înceată.

Cu toate strădaniile ei nu l-a prins din urmă până în prima comună – Bogdan Vodă, dar nici înapoi nu s-a întors. A continuat drumul spre Sighet, când la pas, când alergând și așa a parcurs cei 40 de km cu prețul unui efort incredibil. Harul lui Dumnezeu și dragostea ei față de mine i-au dat puteri nebănuite. Pe când a ajuns era trecut de ora 12, dar administrația n-a obiectat ( se pierduse oricum timp cu verificarea celorlalte pachete) și așa am primit și eu pachetul adus de sora mea. Era total epuizată și mama unui camarad a luat-o acasă la ea, a găzduit-o și a îngrijit-o până a doua zi.” (Ioan Ilban -interviu 2015 )

La vârsta de 93 de ani, Anuța a trecut la cele veșnice în luna august anul acesta, având alături copiii, nepoții, strănepoții și nu în ultimul rând, pe fratele său Ioan.

preot prof. Marius VIȘOVAN




La Mulți Ani, domnule Ioan Ilban!

La mulți ani domnului Ioan Ilban, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul Istoric, la împlinirea venerabilei vârste de 88 de ani. Multă forță și putere de muncă în continuare!

Vă invităm să citiți un interviu cu dl. Ioan Ilban, realizat de preot prof. Marius Vișovan.

 

Memorialul Sighet – patrie a Spiritului, spirit al Patriei

– interviu cu domnul Ioan Ilban, președinte AFDP Maramureșul istoric –

Sub denumirea oficială “Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței”, Muzeul amenajat și patronat de Fundația Academia Civică în incinta fostei închisori comuniste de la Sighetu Maramției este recunoscut azi ca un obiectiv de anvergură europeană, cu un prestigiu științific și moral incontestabil, vizitat anual de un numeros public din țară și străinătate, de la oameni politici, savanți, diplomați și jurnaliști până la elevi de școală conduși de învățători și profesori, fără a omite pelerinajele cu motivație religioasă. Scopul acestui demers de proporții este unul esențialmente creștin exprimat în motto-ul Memorialului (scris în câteva zeci de limbi pe celularul principal), cuvintele Mântuitorului Isus Cristos: “Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi “(Ioan 8,32). Societatea românească actuală nu se poate trezi din coșmarul comunist fără o masivă și constantă infuzie de adevăr – Memorialul de la Sighet reușește să fie un început serios al acestei treziri a conștiinței naționale. Iar pentru opinia publică internațională – o carte de vizită a demnității românești. Cei care mai afirmă cu dispreț că “mămăliga nu explodează” să treacă mai întâi pe la Sighet… Titlul acestui articol este inspirat dintr-o frumoasă meditație a regretatului Romulus Rusan, căruia îi aducem pe această cale un respectuos omagiu. (M.V.)

Red: Stimate domnule Ioan Ilban, sunteți președintele filialei Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric. Ce amintiri aveți din perioada de început a Asociației?
Ioan Ilban: În 1990 s-a constituit AFDP în toată țara, ca reprezentant legitim al rezistenței anticomuniste ce putea în sfârșit să se manifeste și să se organizeze liber. Noi am constituit o filială autonomă în granițele istorice ale județului Maramureș, unul dintre principalele focare ale rezistenței din România. Erau încă în viață mulți camarazi de luptă și suferință. Ca președinte a fost ales Ștefan Minică, iar ca președinte de onoare Aurel Vișovan – șeful nostru din 1948, deja mult slăbit fizic. Eu, având o sănătate mult mai bună pe atunci m-am implicat foarte mult de la început, iar după moartea lui Ștefan Minică am preluat oficial conducerea filialei.

Red: Cum s-a născut Muzeul Memorial ?
Ioan Ilban: În 1990, clădirea fostei închisori era de mult dezafectată și aflată într-o stare avansată de degradare. Nici statutul juridic al clădirii nu era clar. Noi, foștii deținuți politici din Sighet, am început să ne interesăm ce s-ar putea face pentru reabilitarea ei. Din câte îmi amintesc, prima activitate în incinta închisorii a fost un parastas în memoria lui Iuliu Maniu, pe 5 februarie 1991. Apoi, Primăria mi-a încredințat mie cheia (locuiesc foarte aproape) și am început să venim mai des, cu Aurel Vișovan și cu ceilalți camarazi, având ocazional și vizitatori din alte părți. Am organizat, tot în 1991 cred, și un parastas pentru camarazii noștri maramureșeni căzuți în prigoană, în închisori și munți, celebrat de părintele greco-catolic Vasile Hotico, și el trecut prin temnițele comuniste.

Am început să ne interesăm cum s-ar putea obține fonduri pentru repararea clădirii. Unul dintre cei cu care am discutat a fost cunoscutul scriitor Laurențiu Ulici, care venea foarte des în Sighet având părinții originari din zonă; acesta a promis ca se va interesa la București. În această perioadă de început am beneficiat și de sprijinul primarului Gheorghe Filipciuc, proaspăt ales în februarie 1992 din partea PNȚCD. Undeva spre finele anului 1992 m-am întâlnit prima dată cu doamna Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică. Dânsa a preluat oficial clădirea în 1993 și cu fondurile obținute a demarat lucrările de reabilitare și de transformare în Muzeu Memorial, proiect asumat moral (nu și financiar) de Consiliul Europei. Din acel moment am colaborat constant, pe toată durata amenajării Muzeului; eu personal am deținut și funcția de administrator până în 2001. Ca semn de mare apreciere, doamna Blandiana îi oferea lui Aurel Vișovan cuvântul de deschidere la mai toate simpozioanele care au avut loc aici în anii ’90. Într-un cuvânt, colaborarea între AFDP Maramureșul istoric și Academia Civică a fost și este deplină, chiar dacă noi suntem astăzi mult mai puțini.

Red: Rezistența anticomunistă din Maramureș este bine reflectată în cadrul Muzeului?
Ioan Ilban: Da, în special în celula 74 intitulată chiar “Rezistența în Maramureș “. Se alocă un spațiu important ”lotului Vișovan” și pe bună dreptate, căci noi am fost închiși în acea celulă în iarna ’48-’49 și acolo s-a compus și Rapsodia Maramureșului, dar se vorbește, cu date și fotografii și despre celelalte loturi de deținuți politici maramureșeni, luptătorii din munți – organizați în mai multe grupuri, din care cel mai important a fost grupul condus de eroul sighetean Vasile Popșa – adevărat simbol al credinței și dârzeniei maramureșene. Sunt prezentate și figuri ale eroismului feminin – călugărițe, dar și soții, mame, fiice ale luptătorilor anticomuniști prigonite și ele de către Securitate, dar și preoți greco-catolici persecutați etc.

Red: Câți membri ai “lotului Vișovan” mai sunt în viață?
Ioan Ilban: Din 18 am mai rămas 4: Nistor Man, Petru Codrea, Ioan Dunca și cu mine, cu toții trecuți de 80 de ani. Mulțumim lui Dumnezeu că dragostea și fraternitatea dintre noi au rămas statornice până azi, la 70 de ani de când ne-am înfrățit în lupta pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Red: Sunteți născut în Dragomirești, pe Valea Izei, care ar merita titlul de “localitate martiră”….
Ioan Ilban: Da, de la noi din sat au suferit foarte mulți… Condamnări politice au avut peste 40 de consăteni, dar prigoniți au fost și mulți alții. Alături de Ieud, Dragomireștiul este, fără îndoială, unul din centrele rezistenței anticomuniste maramureșene.

Red: Vă mulțumim cu respect și vă dorim mult succes în activitatea pe care o desfășurați!




Semn de carte – Marius VIȘOVAN: „Maramureș, credință și jertfă”

Preotul prof. Marius Vișovan îl intervievează, în volumul „Maramureș, credință și jertfă. Dialog cu fostul deținut politic Petru Codrea”, apărut la Editura Evdokimos, 2018, pe unul dintre ultimii supraviețuitori ai „lotului Vișovan”.

Mărturia fostului elev al Liceului „Dragoș Vodă”, ridicat – alături de ceilalți membri ai „lotului Vișovan” – de Securitate în 1948 pentru simpla „vină” că și-a iubit țara și neamul, este o pagină de istorie recentă care ar trebui cunoscută în special de cei tineri pentru a-i ajuta să discearnă între adevăr și mistificare. Cartea aduce informații precise, evocate cu acuratețe de către sigheteanul Petru Codrea.

Salut, Sighet!

 




Sighet – Comemorarea anuală a „lotului Vișovan”

Comemorarea anuală a „lotului Vișovan” a avut loc pe 29 august în celula 74 a închisorii Sighet cu participarea seniorilor Nistor Man, Petru Codrea și Ioan Ilban, a doamnei Melania Rițiu și a unor membri ai familiilor.

Foștii deținuți politici au stat de vorbă și cu tinerii greco-catolici veniți în pelerinaj de la Șimleu Silvaniei la Sighet, îndrumați de călugării din Congregația don Orione. La agapa fraternă ce a încheiat comemorarea, seniorii noștri au depănat amintiri din închisori și au dezbătut unele probleme actuale.

preot prof. Marius Vişovan




70 de ani de la arestarea „lotului Vișovan”

Azi, 19 august, se împlinesc 7 decenii de la arestarea primului lot de deținuți politici maramureșeni, format din elevi și studenți, cunoscut sub numele de „lotul Vișovan”, căruia îi este dedicată celula 74 a Muzeului Memorial de la Sighet. Domnul Petru Codrea, unul din membrii grupului, rememorează evenimentul:

Deși, după masivele arestări din mai ’48 activitatea noastră, a grupului de la Sighet, s-a redus foarte mult, Securitatea a aflat totuși de noi, trei luni mai târziu, în împrejurări niciodată elucidate pe deplin. Am auzit mai târziu că, probabil, cineva de la București a fost prins încercând să treacă frontiera având niște liste cu nume asupra sa, dar o explicație clară nu avem nici astăzi.

Eu am fost arestat de pe stradă de securistul Ștern la 19 august 1948, ziua în care a fost arestat și Aurel Vișovan. Am fost supus la interogatoriu, în care am ținut-o una și bună că nu știu nimic. Apoi am fost pus față în față cu Aurel care mi-a spus că pot declara liniștit fiindcă oricum Securitatea aflase de existența noastră. Se vedea pe el că fusese bătut îngrozitor…

Câteva zile am fost ținut în beciul Securității în niște celule încă neterminate, apoi, pe 29 august, am fost dus la închisoarea din Sighet alături de ceilalți 17 din grupul nostru. Merită menționate numele tuturor: Aurel Vișovan, Ioan Virag, Mihai Vlad, Nistor Man, Constantin Rad, Vasile Dunca, Ștefan Deac, Găvrilă Coman, Ioan Dunca, Gheorghe Bulacu, Iuliu Vlad, Iosif Andreica, Ioan Ilban, Petru Ulici, Ioan Motrea, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico și cu mine. Mai târziu ni s-a spus “lotul Vișovan”, după numele liderului nostru.

Eram toți între 15 și 25 de ani și, geografic vorbind, eram un eșantion reprezentativ al Maramureșului, provenind din localitățile Ieud, Călinești, Rona de Jos, Șieu, Dragomirești, Cuhea (actualmente Bogdan Vodă), Bârsana, Săliște, Budești, Slatina (de peste Tisa), Vișeul de Mijloc, Breb și, bineînțeles orașul Sighet, capitala Maramureșului voievodal.

Merită menționați și camarazii care au reușit să scape atunci de arestare organizând rezistența în munți: Vasile Popșa, Ioan Rus, Mihai Șofron, Vasile Tivadar, Mihai Pop, Ion Nemeș, lor alăturându-li-se mulți țărani din satele maramureșene. Cu excepția lui Vasile (Lică) Popșa, ucis de Securitate în mai 1949, toți ceilalți au cunoscut pușcăriile comuniste.

Timp de o lună am stat singur în celula 82, apoi o vreme cu Iosif Andreica și apoi cu Ion Ilban. Nu aveam geamuri deloc și chiar a nins înăuntru. Mai târziu ne-au mutat pe toți într-o celulă mai mare, celula 74, unde aveam să stăm toată iarna și primăvara, cam 6 luni în total până aproape de plecarea la Cluj la proces.” (Petru Codrea, fragment interviu 2015)

Asociația Urmașilor Luptătorilor Anticomuniști (AULA)




Frontiere, „Frontiere”… (partea I) – autor, prof. Gheorghe Bărcan

Câte nu s-ar putea spune și scrie despre aceste linii separatoare de State, oricum ar fi ele marcate, acestea prezentând extrem de multe aspecte locale, naționale și internaționale, în multe interpretări, forme și conținut, fiind departe de această simplistă denumire statică: „separatoare de state”.

Maramureșul istoric este la margine de țară, râul Tisa separând de el câteva plase cu cetățeni români în majoritate, care au trecut pe rând sub diferite stăpâniri străine. Ce bine ar fi dacă acest fluviu și-ar schimba cursul și le-ar aduce și pe acestea în întregirea țării! În multe situații aceste frontiere separă libertăți depline, de libertăți formale, întemnițate, trecerea lor clandestină fiind însoțită de atâtea tragedii. Oricum, ele împiedică libera circulație pe întinse spații ale lumii. Tot ele pun de atâtea ori problema de reîmpărțire a acesteia, aduc războaie și nenorociri, cu o reconfigurare frecventă a lor, după deciziile celor mari și puternici, ducând lumea într-o altă ordine mondială.

Înainte de 1990, patria noastră se afla închisă de frontiere extrem de meticulos organizate și păzite, cu arături, fluvii, borne, cu multe gherete pe care erau cocoțați la înălțime grăniceri, înzestrați cu tot arsenalul de arme necesar, cu unități mobile de grăniceri de mare răspândire și densitate; deci o libertate de circulație mult sechestrată. Oare pentru a nu fugi de la noi, de rău, sau pentru a nu permite altora o înghesuială la mai „binele” de aici? Cine știe?! Oricum, mulți din temerarii care au încercat trecerea lor au rămas în apele Dunării, înecați natural ori forțați să se înece, sau alții și-au împrăștiat viețile pe marginile lor, ori au completat locurile rămase libere în cine știe ce temnițe. În acea perioadă, treceau fără probleme frontierele doar înalți demnitari de stat și politici, care administrau toată această stare a națiunii, a țării.

În aceste restricții de circulație, am avut și eu o susținere pentru trecerea unor „frontiere”, fără a avea dreptul de a le traversa, deci am fost susținut pe nedrept în acest demers, am fost „favorizat”și trecut peste ele cu dezinvoltură, cu susținere, „clandestin”, de către „protectori”. A trebuit, bineînțeles, să „cotizez” pentru aceasta și am plătit mult, mult de tot. A fost trecerea mea peste „frontierele” detențiilor, m-au trecut torționarii prin 9 filtre, pentru că 9 au fost locațiile de chin și suferința grea ce mi le-au administrat, fără nicio „legitimație”, fără Mandat de Arestare și în lipsa oricărei Hotărâri a vreunei Instanțe de Judecată, pe NV, cum se spune! M-au dus pe atâtea itinerarii ascunse și întunecate, încât era să nu mă mai găsească, să mă lase pe acolo, „pierdut”! Am plătit cu libertatea fizică suprimată, odată cu celelalte componente ale ei, pe timp de 29 de luni, pentru refuzul de a le fi colaboartor, cu toate consecințele grele ce au rămas la discreția lor, ale călăilor care au suprimat atâtea vieți, fiind și eu în acele prevederi ale lor. Chiar după ieșirea din aceste lungi coclauri ale anchetelor și ale muncilor de exterminare, la un nou șantaj făcut de torționari de a le fi „prieten”, când eram cu studiile aproape încheiate, le-am adresat un refuz și mai agesiv, în recidivă, la solicitarea reînnoită de a le fi colaborator, deși știam ce mă așteapta și m-a și așteptat, chiar dacă nu a fost de greutatea consecințelor primului refuz, asumându-mi-le, oricare ar fi fost ele. Mă întreb, oare câți ar fi procedat la fel, răspicat și fără ezitare, cu atât de grele consecințe, într-o fază de pregătire profesională aproape finalizată, conștiincios pregatită? Mi-ar plăcea să cred că toți cei de bună credință, dar poate n-ar fi fost chiar așa. Puteam face un compromis inactiv, să-mi iau apoi concedii medicale, să mai plec pe acasă, oricum, să mă sustrag din menghina lor. Am avut prezența la cursuri de 100% în primul semestru și, doar cu câteva prezențe la acestea în semestrul II (prezența la cursuri și seminarii era atunci obligatorie), mă admiteau să mă prezint la ultima sesiune și să-mi închei anul; mai ales că eram unul din cei mai buni studenți ai promoției. Poate chiar torționarii să nu fi intervenit cu promptitudine, aveau mulțime de informatori, nu duceau lipsă de ei și-i interesa și semnătura, compromisul, murdăria. Dar eu nu doream să am acest ecuson al trădării nici pe lângă mine, deloc, să-mi lipsească nu numai din inimă și suflet, dar să nu-l am agățat nici pe o haină, nici în buzunar. Acesta era „hobiul” meu, de a rămâne „curat, lacrimă”, fără nicio zgârietură, niciun compromis. Și am reușit în acest demers, cu determinarea totală avută, cu rezistența în suferință și provocări și cu ajutorul Domnului. Acesta era cel mai murdar accept dintr-o viață pe care-l putea face cineva, pentru că acea asociere vinovată te făcea părtaș la producerea unor suferințe atât de grele pentru alții, pentru colegi și prieteni, pentu cei din jurul tău, la suprimări de vieți prin complicitate, te făcea criminal prin asociere; tu reprezentai mâinile murdare cu care torționarii își chinuiau și suprimau victimele, în nevinovăția lor. De același refuz ferm s-au „bucurat” răufăcătorii și la a treia tentativă de „racolare”, când i-am și deconspirat, refuz prin care am încheiat acel Dosar de securitate cu ultima sa pagină prezentă în acesta.

Dar atât de multe strungiri grele, prin atâtea locații de supliciu, cu fel și fel de torționari, unii mai cruzi decât alții, care pe rând și împreună îți puneau și viața la sacrificiu, au determinat pentru mine o construcție de caracter, o moralitate și demnitate de neatins în modestia dar și tăria ei, impermeabile la orice fel de compromis, de orice nuantă, în acele solicitări de colaborare cu răul profund, cu torționarii, în mod definitiv.

Această „Triadă” a deciziilor mele se constituie într-un medalion mai presus de orice valoare, chiar mai presus decât viața însăși, pentru că a fost încrustat pe viu în aceasta, în trăirile ei, este constituit din frânturi sângerande ale acesteia, care au fost puse ca jertfă în devenirea ei.

Au fost multe restricții pentru foștii deținuți politici și după eliberare, manifestate în multe feluri, cu șicanării și drepturi cuvenite încălcate, purtând cu ei mereu atributul de foști deținuți politici, de „bandiți”, de răufăcători. Dar toate au o limită până la urmă și nu puteam fi mereu considerați mereu răi, cum nu eram, niște „paria”, niște „proscriși”. S-a plătit cu vârf și îndesat pentru toate cele ce ni se imputau, în optica lor, aceste persecuții acerbe, de tot felul, fiind administrate în jur de peste 20 de ani. Aproape sigur că și la presiuni externe, în 1964, s-a aplicat o grațiere a foștilor deținuți politici, golind-se pușcăriile de ei, fiind însă considerați și în continuare dușmani ai regimului, tolerați mai mult, după aceea, iar cei considerați încă periculoși luând de atunci calea secțiilor de psihiatrie.

Pentru aceste motive, Securitatea, ori aceasta la îndemnul Partidului, a permis încadrarea cu pregătirea avută a unor foști deținuți politici, ca medici, ingineri, profesori ș. a. și au permis reluarea studiilor întrerupte ale unora, sau începerea unor pregătiri prin Instituții de învățământ superior ale altora. Aveau și nevoie socială de aceste profesii, de cadre pregătite pentru economie și nu-i puteau trimite din nou pe toți la muncile de jos, probabil având și încredere în onestitatea și activitatea profesională a acelor atât de mult blamați și chinuiți politic. În acest fel, mi s-a permis și mie continuarea studiilor blocate 5 ani, pe care le-am încheiat în anul de grație 1964, după 10 ani de la începeea lor, cu posibilitatea de repartizare în învățământ, ca profesor titular de matematică, la 33 de ani. Eu am predat o disciplină de studii exacte, matematicile, unde manipulările erau cu totul excluse, dar s-a îngăduit aceasta și în domeniul umanistic. Așa, de exemplu, i s-a permis D-lui Nistor Man să urmeze după eliberare, dupa 1964, o Facultatea de filologie și să funcționeze apoi ca prof. de limba franceză, la un liceu din Tg. Mureș. El a fost arestat în Grupul Vișovan și a executat mulți ani de pușcărie (peste 10 ani, după câte cunosc), fiind unul din eroii închisorilor, cunoscut pentru multe proteste împotriva regimului, de tratamente grave și criminale față de cei întemnițați politic; au fost multe alte cazuri din acestea, pentru cei ce au reușit să-și termine liceul și apoi să suporte obligativitatea studierii științelor sociale, care nu erau pentru noi de convingeri ideologice, ci pentru convingeri contrare acestora, pentru apărarea credinței și a sentimentului național.

Chiar înainte de 1989, dar mai ales după această dată, în tumultul încâlcit al atâtor transformări, s-au găsit persoane care și-au exprimat îndoieli în legătură cu acele scoateri de sub restricțiile de atunci a unor drepturi elementare, de ocupare a unor slujbe conform pregătirii avute a celor persecutați și spuneau: aceștia nu mai erau „bandiți”, nu mai erau „foști deținuți politic”.

Chiar și torționarii ne-au acordat acest răgaz temporar și au părăsit această pistă, iar cei ce o urmează singuri, îi depășesc și pe ei, ne considerau definitiv scoși din drepturi, definitiv „bandiți”; unii dintre aceștia puteau fi, sau chiar erau „de-ai noștri”, fie că au îndurat sau n-au pătimit persecuții politice!

Cei ce fac neglijent astfel de judecăți, riscă să fie considerați „prizonieri” ai unor manifestări ideologice securistice retardate, din alte vremi!

Prof. Bărcan Gheorghe, fost elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet
Minneapolis, 06. 08. 2018