Sighetul nostru, agresat recent de declarațiile și amenințările lui Alexandru Florian (împotriva plăcii memoriale de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” și a titlului de Cetățean de Onoare acordat domnului Petru Codrea), nu e ultima victimă a domnului sus-numit, săptămâna trecută izbucnind scandalul de la Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” din București (sectorul 4), unde domnul Florian face presiuni mari pentru schimbarea numelui instituției, dumnealui “decretând” fără drept de apel că marele nostru filosof, economist și martir creștin (exterminat în temnița Aiud în 1952) trebuie izgonit din spațiul public. Acest ultim exemplu se adaugă la o listă lungă de orașe, comune, licee, școli și alte instituții (inclusiv Academia Română!) care au fost luate la țintă de acest personaj în ultimul deceniu pentru că au îndrăznit să onoreze, sub o formă sau alta, în spațiul public o figură reprezentativă a spiritualității și identității românești. Pentru că Alexandru Florian nu acționează în nume personal ci ca director al unui Institut bine finanțat și cu multe prerogative (și pe care Florian pare să-l fi confiscat în totalitate), numit Institutul Național pentru Studiul Holocaustului din România „Elie Wiesel” (vom folosi formula prescurtată Institutul „Elie Wiesel”).

Astfel în urma amenințărilor lui Alexandru Florian (unele făcute doar pe canale private dar cu ton agresiv, altele mediatizate în termeni apocaliptici cu o evidentă dorință de răfuială), multe autorități și instituții din România au cedat, retrăgând (sau renunțând la proiectul de a conferi) nume de străzi, școli sau titluri acordate anterior unor persoane și eliminând plăci memoriale, statui și busturi din piețe sau de pe zidurile unor clădiri reprezentative sau anulând evenimente (conferințe, simpozioane ) programate în diverse ocazii în cinstea respectivelor personalități.

În felul acesta, din multe localități ale țării au dispărut sau sunt pe cale să dispară din spațiul public, pe lângă numele lui Mircea Vulcănescu și numele marelui poet Radu Demetrescu – Gyr (deținut 14 ani în temnițele comuniste dar și în dictaturile precedente), al tânărului martir creștin, model de trăire mistică Valeriu Gafencu (mort în temnița comunistă Tg. Ocna în 1952), al marelui scriitor, de notoritate internațională Vintilă Horia (plecat în exil și stins din viață la Madrid în 1992), al marelui savant Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei), al economistului și filosofului Petre Țuțea (13 ani în închisorile comuniste), al poetului – erou Ion Șiugariu (căzut în munții Tatra în războiul antifascist!, pe care autoritățile slovace au vrut să-l onoreze postum dar s-a opus Ambasada României la cererea Institutului „Elie Wiesel”!!) … O adevărată teroare ideologică! Cine dă Institutului „Elie Wiesel” puterea să exercite această teroare și de ce autoritățile tremură și cedează în fața lui (cu unele excepții notabile, la care ne vom referi mai încolo)?

Principala cauză a terorii ideologice și sursa puterii lui Alexandru Florian o constituie legea 217/ 2015, lege care, pe lângă mai multe neclarități ce vor genera mereu interpretări abuzive, comite eroarea fundamentală de a considera legitime sentințele tribunalelor comuniste! Dacă un tribunal comunist te-a declarat „criminal de război”, „trădător de patrie”, „fascist”, „membru al unei bande teroriste”, etc atunci așa trebuie să rămâi pentru veșnicie și domnul Florian va avea grijă ca tu să fii scos din memoria națiunii sau dacă asta practic nu se poate, atunci să fii pomenit ca un monstru, pentru ca generațiile următoare să privească în negru tot ce ai făcut, vorbit și scris, pentru ca idealurile și aspirațiile tale românești pentru care te-ai jertfit să nu se bucure vreodată de atenția sau simpatia generațiilor viitoare… Asta este teroarea ideologică pe care o exercită Institutul „Elie Wiesel”! Dar domnilor, comunismul s-a terminat și a fost declarat „ilegitim și criminal”! Păi și atunci tot deciziile comuniste sunt reperul moral al societății noastre de azi?

De aceea legea 217/2015 a fost numită pe bună dreptate o lege antiromânească, o lege de relegitimare a comunismului, o lege al cărei proiect nu a fost dezbătut public niciodată, care a fost ținută ascunsă cu grijă, mișunând ca o „cârtiță” prin „beciurile” Parlamentului, ca nu cumva cineva să-și exprime dezaprobarea sau îngrijorarea față de ea! Subsemnatul am vrut să merg personal să particip și să-mi exprim opinia la avizarea proiectului în Comisia de Apărare a Camerei Deputaților dar ședința (publică, prin lege!) a fost pusă pe site-ul instituției doar în ziua respectivă! Și așa s-a procedat cu tot traseul legislativ, inclusiv cu votul final în plen! Pentru asta a fost nevoie de complicitatea politicienilor din toate partidele, dar cel care și-a asumat triumfal promovarea legii a fost Crin Antonescu, care spera atunci să candideze la Președinție … (ulterior, căzând în dizgrație, a dat din colț în colț când a venit vorba de legea 217, spunând că de fapt el îl admiră pe eroul Ion Găvrilă -Ogoranu, liderul partizanilor din Făgăraș deci… paradoxal, el nu dorise o asemenea lege!?). Apoi am cerut, printr-o petiție depusă la Cotroceni, președintelui Iohannis să nu promulge legea (semnătura mea deschidea o listă de urmași ai unor deținuți politici ), dar demersul nostru a fost ignorat. După promulgare, subiectul a răbufnit în presă, au fost dezbateri televizate, s-au pronunțat împotrivă chiar unele personalități actuale (filosoful Andrei Pleșu, de exemplu), dar era prea târziu. Nicio instituție abilitată să conteste legea la Curtea Constituțională nu a făcut-o, nici măcar Avocatul Poporului, deși a fost sesizat în acest sens. De atunci încoace, România trăiește sub blestemul legii 217… și nu poți ști niciodată dacă un demers sau altul nu cade sub incidența acestei legi, diferența între legal și ilegal depinzând probabil doar de capriciile domnului Florian…

Dar sunt și autorități locale care nu au cedat în fața lui Alexandru Florian și au menținut în spațiul public numele unor simboluri ale demnității românești. Cel mai cunoscut caz este primarul Clujului, Emil Boc care a refuzat să retragă numele marelui poet Radu Gyr din titulatura unei străzi din Cluj în ciuda presiunilor mari ale Institutului „Elie Wiesel”. Mă simt fericit și onorat că eram în sală, la ședința Consiliului Local Cluj-Napoca din 22 iunie 2017 (m-am înscris la cuvânt dar nu a mai fost cazul) când primarul Emil Boc a anunțat că scoate de pe ordinea de zi propunerea de schimbare a numelui străzii și am auzit ropotul de aplauze al tinerilor din jurul meu… A fost un moment astral când am simțit că și în România, dreptatea poate învinge! Relevant este și motivul deciziei primarului Boc și anume avalanșa de proteste din partea societății civile! Nota bene!

Iar sufletul mult – chinuitului Radu Gyr ne zâmbea de sus… „Pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”

Preot prof. Marius Vișovan

Stimate domnule ing. David Lieberman,

Am primit cu deosebită bucurie intervenția dumneavoastră responsabilă și curajoasă (vezi AICI comentariul la articol) prin care ați restabilit adevărul în privința persoanei mele și a grupului Vișovan, grupul de tineri din Sighet, elevi și studenți, persecutați politic în perioada dictaturii comuniste.
Consider că este un act de normalitate, care confirmă atmosfera de pace interetnică, o constantă a orașului nostru în ciuda vremurilor tragice pe care le-am trăit.
Vă asigur de profundul meu respect. Dumnezeu să vă răsplătească și să vă binecuvânteze, împreună cu comunitatea pe care o conduceți!

Petru Codrea
Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației

Am lăsat în mod intenționat să se estompeze puțin agitația iscată de Alexandru Florian (de la Institutul „Elie Wiesel” și, nota bene!, nu institutul în sine) pe tema Plăcii comemorative de la Colegiul Național „Dragoș -Vodă” și a atribuirii titlului de Cetățean de Onoare al Sighetului domnului Petru Codrea, temă viu discutată/ comentată/ dezbătută în mediul online (vezi AICI – primul articol pe acest subiect care a trecut de 2500 de vizionări și 30 de comentarii) și nu numai, și fiindcă ambele motive de iritare pentru Alexandru Florian sunt de fapt două activități inițiate și înfăptuite de Asociația „Firul Vieții” Sighet (al cărei președinte fondator sunt), mă consider obligat să fac, acum și aici, câteva precizări și să dau câteva explicații.

Asociația „Firul Vieții” a luat ființă în 25 februarie 2020 prin Hotărârea civilă nr. 386, emisă de Judecătoria Sighet și are ca obiectiv realizarea unor acțiuni social-umanitare și culturale, vizând cinstirea memoriei unor personalități marcante ale Maramureșului prin diverse manifestări specifice, dar și evidențierea unor personalități încă în viață. În timpul destul de scurt de la înființare și în condițiile unei comunicări drastic restricționate de pandemie, Asociația a izbutit să realizeze câteva activități remarcabile. Două dintre acestea l-au iritat nejustificat, consider eu, pe Alexandru Florian. Le iau pe rând: În 24 februarie (a.c.), cu acordul autorităților locale și al conducerii instituției, a fost montată în incinta Colegiului „Dragoș Vodă” o placă comemorativă cuprinzând numele a 3 profesori și 44 de elevi arestați și unii dintre ei uciși, trecuți prin anchetele securității și prin cele mai cumplite închisori (Sighet, Gherla, Aiud, Pitești, minele de plumb de la Baia Sprie și Canalul Dunăre-Marea Neagră) în timpul regimului comunist. Și unde în altă parte, putea și trebuia să fie pusă placa respectivă, dacă nu în incinta acestei prestigioase instituții de cultură, din care au fost înlăturați cu brutalitate, ca dușmani periculoși ai regimului comunist de esență bolșevică pretins democratică, ce tocmai se instalase prin forță și teroare în țara noastră?! Deoarece ultimul supraviețuitor sighetean al grupului de elevi arestați în acel August 1948, Domnul Petru Codrea, Membru de Onoare al Asociației noastre, a fost prezent la activitatea respectivă ca unic reprezentant al celor trecuți pe placă, am considerat oportun să înaintăm Consiliului local solicitarea să-i fie atribuit titlul de Cetățean de Onoare al orașului nostru. Și toți cei implicați în acest demers au considerat că cel propus de noi merită pe deplin acest titlu. Scăpat din temnițele prin care a trecut, tânărul Petru Codrea a reușit să-și completeze studiile liceale (fusese arestat în clasa a X-a), apoi a reușit de două ori la două admiteri în facultate, dar a fost exmatriculat de fiecare dată, s-a angajat ca muncitor tipograf la Sighet, a urmat un curs post-liceal în acest domeniu, s-a întors acasă și, până la pensionare, în 1990 a muncit la tipografia de aici, în ultimele peste trei decenii fiind și conducătorul acesteia, fără să fie membru al partidului comunist! Pentru că a fost și este perceput ca un exemplu de demnitate și moralitate, de modestie și cinste de către toți cei (foarte mulți) care l-au cunoscut de-a lungul anilor. În 29 septembrie (a.c.) cu unanimitate de voturi și într-o atmosferă plină de emoție și de căldură sufletească, domnul Petru Codrea, la cei aproape 92 de ani!, a fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Sighet.

Pentru aceste două „grave” fapte ale noastre, Alexandru Florian si-a permis întâi să ceară unor reprezentanți ai Guvernului să dispună înlăturarea grabnică a plăcii de la „Dragoș Vodă” și, la scurt timp după aceea, să vină personal, să ne tragă la răspundere, în sala de ședințe a Primăriei, de față cu o numeroasă asistență și cu factori de conducere (primar, consilieri etc) pentru faptele noastre. Iar câteva zile mai târziu, am fost atacați din nou, pe motiv că „în (Sighet) orașul unde s-a născut Elie Wiesel, a fost făcut cetățean de onoare Petru Codrea, care a făcut parte din organizația tineretului legionar „Frățiile de Cruce” și își amintește cu nostalgie de jurământul depus…”.

În legătură cu aceste acuzații, vreau să-i spun clar și răspicat domnului Florian câteva lucruri! În orașul în care s-a născut, Elie Wiesel beneficiază de toată atenția cuvenită unui laureat al Premiului Nobel pentru Pace: are o Casă memorială – muzeu, în care se organizează frecvent manifestări culturale specifice culturii evreiești, interesante și de bună calitate și la care participă concetățenii noștri de toate etniile și religiile, și că, în curtea casei are un bust frumos și reprezentativ și mai are unul asemănător și în holul Primăriei noastre, chiar la intrare. Cred că ar fi interesant de știut, dacă în Israel există vreo primărie în care bustul lui Elie Wiesel te întâmpină de cum ai intrat în instituția respectivă. Și, nu pot să nu pun și următoarea întrebare: Ce autoritate morală îi dă dreptul domnului Florian, să-l culpabilizeze pe domnul Codrea, pentru că își amintește „cu nostalgie” de jurământul depus la intrarea în organizația „Frățiorilor de Cruce” (și imediat după aceea a fost arestat!) și îl scutește pe el, Alexandru Florian, să-și aducă aminte de legământul rostit când i s-a pus la gât cravata roșie de pionier, sau cînd a primit carnetul de membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, sau, de ce nu!, când a fost tipărită prima sa carte, „Cunoașterea științifică și apusul zeilor”, publicată în 1975, o avântată pledoarie pentru ateism, în care s-a chinuit să pună în antiteză știința și religia, citând copios din „Operele Tovarășului Nicolae Ceaușescu…”, sau a doua a sa carte, „Procesul integrării sociale”, tipărită în 1983, mult mai voluminoasă și, deci, cu mai multe și mai cuprinzătoare citate din aceleași opere ceaușiste???

Și mai vreau să-l asigur pe domnul Florian că, în ceea ce mă privește, nu poate fi găsită nici o urmă de antisemitism, că unul dintre prietenii mei din liceu s-a numit Arthur Berkovics, că în anul 1994, în calitate de consilier local și vicepreședinte al comisiei de cultură am făcut toate demersurile necesare pentru a i se atribui titlul de Cetățean de Onoare regretatului mare compozitor Hary Herman Maiorovici, născut la Sighet, în 1918, și care mi-a rămas un bun și drag prieten, un evreu de o mare frumusețe sufletească și un sincer iubitor al Maramureșului. Pot să dovedesc acest lucru cu scrisorile sale, pe care le păstrez cu drag. Și că, în cărțile mele (Pagini din istoria culturii Maramureșului, vol. I, 2006, vol. II, 2018) am fost primul care am scris zeci și zeci de pagini despre rolul și locul evreilor (muzicieni, scriitori, ziariști) în viața culturală și artistică a Maramureșului. De asemenea, subliniez, am cele mai bune relații cu fostul dar și cu actualul conducător al Comunității evreiești din Sighet, pe care îl cunosc de foarte mulți ani și care, chiar în zilele acestea și în legătură cu ceea ce discutăm, a luat atitudine și a dovedit că a rămas acelaș om corect și obiectiv.

În final, îmi permit să-i recomand domnului Florian, să citească cu atenție (conform fișei postului) legile acestei țări și, dacă o va face, va costata că Legea nr. 127 din 30 mai 2017 prevede clar: „Se instituie ziua de 14 mai ca Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din temnițele comuniste” (articolul 1), în a cărei expunerea de motive sunt menționați ca exemple Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și alții.

Așadar, faptele noastre, pe care Alexandru Florian le incriminează cu atâta mânie proletară, sunt conforme cu legile țării și, pe cale de consecință, rog respectuos Guvernul României (în a cărui subordonare directă se află), să-l înlăture pe acest fost și actual tovarăș de la conducerea Institutului „Elie Wiesel”, pentru că subordonează instituția propriilor judecăți de valoare, prea adeseori strâmbe și subiective, acuză fără agumente și nu cunoaște legislația în vigoare. Cei 80 de ani ai mei, de viață și de muncă cinstită în slujba acestui oraș și a concetățenilor mei, de toate etniile trăitoare aici, îmi dau dreptul să cer acest lucru, cu atât mai mult cu cât și din pensia mea modestă vreo câțiva bani se duc în fiecare lună în salariul lui Alexandru Florian.

Ioan Ardeleanu-Pruncu (președintele Asociației „Firul Vieții”)

Fundația „Profesor George Manu” (înființată în anul 1994), fidelă misiunii sale fundamentale de promovare a istoriei naționale autentice și în special a memoriei luptei anticomuniste salută cu bucurie recentele evenimente de suflet ale Maramureșului – amplasarea la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighetu Marmației a unei plăci memoriale în cinstea luptătorilor anticomuniști, profesori și elevi ai liceului în perioada 1948-1964 și acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Sighetu Marmației domnului Petru Codrea, ultimul supraviețuitor al temnițelor comuniste domiciliat la Sighetu Marmației și unul dintre ultimii deținuți politici anticomuniști maramureșeni.

Felicitări Asociației „Firul Vieții” din Sighetul Marmației pentru aceste binevenite inițiative și mulțumiri autorităților locale pentru deschiderea arătată, prin care rezonează cu istoria și cu dorința legitimă a societății civile sighetene.

În deplină solidaritate cu Sighetul, ne exprimăm indignarea față de declarațiile și demersurile domnului Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel” , care are deja un sinistru palmares prin acțiuni similare în mai multe orașe ale țării, lovind în valori simbol ale conștiinței și culturii noastre naționale ca Radu Gyr, Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu, Vintilă Horia, Petre Țuțea, părintele Iustin Pârvu și alții. Asemenea absurdități vor tot apărea atâta timp cât este în vigoare legea antiromânească 217 /2015 care, pornind de la premize istorice false generează mereu confuzie și interpretări abuzive în detrimentul respectării și cinstirii normale a martirilor și eroilor neamului românesc. Să dea Dumnezeu ca viguroasa reacție a opiniei publice sighetene să fie încă un semnal de alarmă la nivel național pentru îndreptarea situației!
Dumnezeu să binecuvânteze Sighetul și Maramureșul!

Cezarina Condurache –  Președinte
Fundația „Profesor George Manu”

* * *

Fundaţia Culturală „Profesor George Manu” a fost înfiinţată la Bucureşti, în anul 1994. Numele Fundaţiei reprezintă un omagiu adus fizicianului creştin, de renume mondial, George Manu, fost deţinut politic plecat la Domnul din temniţa Aiudului, în anul 1961.

După căderea regimului comunist, o parte a foştilor deţinuţi politici, supravieţuitori ai temniţelor (arhitect Nicolae Goga – 15 ani de detenţie comunistă; filosof Mircea Nicolau – 20 de ani de detenţie antonesciană şi comunistă; medic Aristide Lefa – 16 ani de detenţie comunistă; Nicolae Mazăre – 23 de ani de detenţie carlistă, antonesciană şi comunistă, etc.), împreună cu o serie de intelectuali români (Preot Vasile Gordon – profesor universitar, doctor al Facultăţii de Teologie Bucureşti; tenor Ionel Voineag – profesor universitar, doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti; Silvia Marinescu Bîlcu – profesor universitar, doctor în arheologie al Institutului de Memorie Culturală a României; Şerban Basarab – profesor universitar, doctor al Institutului de Matematică al Academiei Române; Lucia Hossu-Longin – jurnalist de televiziune, realizatoare TV şi scriitoare, etc.), au înfiinţat această Fundaţie, cu scopul de a oferi tinerelor generaţii informaţii despre lupta, biruinţa şi suferinţa neamului românesc încătuşat de regimurile de dictatură carlistă, antonesciană şi comunistă.
De 20 de ani – neîntrerupt – Fundația publică lunar revista „Permanențe”.

Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” domnului Petru Codrea a scos din bagajul ideologiei marxist – leniniste (prin directorul Institutului Elie Wiesel) „argumente” de condamnare a acestei onorări, pentru „sensibilizarea” opiniei publice, amplificând vinovății inexistente, fără nicio conexiune cu obiectivul Institutului de-a găsi/ identifica adevărații criminali/ fasciști care au reușit să scape de justiție. Probabil în virtutea trecutului comunist bogat pe care-l are conducătorul Institutului, Alexandru Florian (tatăl acestuia, Radu Florian, a fost un „excelent” profesor de marxism – leninism după anul 1948 până în 1989) și-a propagandei atee pe care o desfășura înainte de anul 1989 (este autorul cărții „Cunoașterea științifică și apusul zeilor”, vezi AICI), acesta își justifică salariul, din bani publici, vânând foștii… anticomuniști. Mai mult, Alexandru Florian ne-a „tras de urechi” chiar în sediul Primăriei Sighet, probabil pentru intimidare, la o zi după acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Petru Codrea. Este a doua oară când Alexandru Florian ne dă o lecție… oportunistă. În urmă cu cinci ani (2017) același Institut Elie Wiesel a încercat să „extragă” din patriomoniul orașului nostru Casa Memorială „Elie Wiesel” pentru o presupusă mai bună gestionare. Protestul transmis presei de către prof. Gheorghe Todincă, directorul de atunci al Muzeului Maramureșean (vezi Aici) și opoziția întregii comunități locale, a mass mediei și prin vocea jurnalistului Teofil Ivanciuc (vezi AICI), au blocat „inițiativa”.

Cunoaștem crimele comunismului, „tolerat” prea mult timp de Occident în Estul Europei, zecile, sutele de mii de arestări, cu procesele mincinoase, Holodomorul ucrainean (vă spune ceva?), gulagul, morții din închisori, „reeducarea”, duritatea pe care „cizma roșie sovietică” o aplica contestatarilor „bunelor lor intenții” ba chiar și prietenilor din zona lor de influență (nota bene: modelul lor de colaborare și „denazificare” este din nou aplicat în Ucraina de către Rusia). Forțe „oculte” s-au opus condamnării crimelor comunismului atât la noi în țară cât și pe plan internațional.

Asociația „Firul Vieții” din Sighet, fondată de intelectuali care sunt consecvenți principiilor de moralitate și demnitate umană, a susținut acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” domnului Petru Codrea, cunoscând contextul local și realitatea evenimentelor din Sighet din anii nedreptei condamnări (1948). După anul 1946 (alegeri „libere”), România a fost condusă de „trimișii” Moscovei care umileau și condamnau (iese din discuție justiția care trebuia și a fost firesc aplicată criminalilor de război, în conformitate cu legislația penală internațională și cu actele elaborate de Procesele de la Nürnberg) absolut toți opozanții regimului, prin acele Tribunale ale poporului, în care activau oportuniști analfabeți care simțeau mirosul sângelui.
Domnul Petru Codrea a conviețuit și conviețuiește în bune relații cu toată comunitatea locală, inclusiv cu cea evreiască. Țelul lor, al grupului de elevi de la cel mai mare liceu din Sighet, elevi între 16 – 18 ani (Petru Codrea s-a născut în anul 1931), în acei ani tulburi, a fost opoziția față de ocupantul sovietic, ei erau DOAR luptători profund religioși și sinceri ANTICOMUNIȘTI. „Bunele intenții bolșevice” erau prezente și în Maramureș, colectivizarea forțată, distrugerea democrației, anihilarea elementului țărănesc românesc veritabil, interzicerea unor culte religioase etc., au generat revolta anticomunistă! La 17 ani (vârsta la care, spre exemplu, aproape toți tinerii până în anul 1989 din România erau „prin jurământ” formal UTC-iști, neavând – atenție! – nicio vină) lupta lor se concentra împotriva celor care transformau violent și România într-un gulag.

Acei tineri liceeni, condamnați la 19 august 1948 la ani grei de închisoare, n-au avut absolut nicio atitudine ostilă/agresivă împotriva evreilor, n-au săvârșit niciun act criminal, n-au avut nicio interacțiune nedemnă față de populația locală evreiască, puțină, care rămăsese după deportările inumane din anul 1944. Ei răspândeau doar manifeste ANTICOMUNISTE și „complotau” pentru înlăturarea Guvernului Petru Groza 4 (vicepreședinți Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Iosif Chișinevschi etc.) instalat prin fraudă, în „numele” proletariatului și-a „luptei de clasă”.

Azi, la Sighet, avem un Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței (în celula 74 apare și domnul Petru Codrea alături de tinerii din „lotul Vișovan”), care „vorbește” mai bine decât orice altă mărturie despre decimarea premeditată a elitei românești, laică dar și religioasă, elită care ar fi putut ține piept „omului nou” și care trebuia să dispară. Maramureșul s-a învecinat cu fratele cel mare de la răsărit (URSS) și la indicațiile tovarășilor (majoritatea instruiți la Moscova) instalați în toate funcțiile din statul bolșevic – muncitoresc, acționau la comandă, dădeau sentințe fără procese, judecau după „prietenii”, favorizau turnătorii, îndoctrinau populația. Astfel de condamnări au primit elevii de la Liceul din Sighet, iar în Fișele lor matricole penale – la o analiză atentă – se poate sesiza „calitatea” actului de justiție „populară”. Maramureșenii au luptat cu arma în mână, în munți, nu împotriva evreilor ci a bolșevicilor care „au numărat voturile” (conform principiului stalinist) și au ucis democrația în România pentru zeci de ani. Memorialul Sighetean este un proiect european. Oare ar trebui desființat pentru că – după cum spuneam – în celula 74 apare și actualul Cetățean de Onoare al Sighetului?

Avem un RESPECT deosebit pentru mica noastră comunitate evreiască sigheteană, RESPECTĂM suferința produsă și condamnăm fără nicio ezitare Holocaustul prin care a fost suprimată populația evreiască a Sighetului în anul 1944 (sub autoritățile hortyste). Ne înțelegem extraordinar aici, ba chiar suntem legați de prietenii curate, relații interumane firești, eu fiind unul dintre autorii Laudatio-ului pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” Doamnei Heidi Fried, scriitoare de prestigiu, supraviețuitoare a Holocaustului, o extraordinară promotoare a toleranței și a înțelegerii între oameni, un model și o mândrie pentru sigheteni, o Doamnă care îi respectă pe români.

Își închipuie cineva (poate doar cu rea credință!) că am fi putut promova pentru titlul de „Cetățean de Onoare al Sighetului” o persoană care ar fi acționat în vreun fel împotriva evreilor, concitadinii noștri? Este atât de inadecvată și mincinoasă abordarea (care se transmite  în mass media) că un luptător ANTICOMUNIST , un tânăr de 17 ani, în Sighetul anului 1948, avea vreo problemă cu evreii. Problema tinerilor  de atunci – care se repetă azi în Ucraina – era modelul sovietic de „pacificare” a României.

De altfel, din așa numitul „lot Vișovan” de la Sighet, cel care a făcut cea mai multă închisoare dintre elevi (aproape 13 ani), Nistor MAN (născut în anul 1929, actualmente profesor pensionar), coleg de suferință cu Petru Codrea, a fost decorat în anul 2018 de către președintele României, dl. Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Păi ce faceți, dragi foști nomenklaturiști, nu îl puneți la punct pe dl. Iohannis? Cum a îndrăznit să acorde Ordinul altui luptător ANTICOMUNIST dragoșist? Greșește și Președintele României?…

Avem parte și în zilele noastre de foarte multă manipulare, fake-uri și ură generată din partea unor foști „tovarăși” ajunși în instituții ale statului român, care nu concep totuși că și Comunismul TREBUIE condamnat. Clar, doar ideologia cominternist – stalinistă trebuie/ trebuia condamnată și nu foștii membri obișnuiți, nevinovați, ai Partidului Comunist Român și ai altor organizații atee. DOAR conducătorii care au făcut – prin intermediul unei tagme  obediente de „patrioți” – mult rău României. Țapul ispășitor a fost „tovarășul” Nicolae Ceaușescu, ucis „democratic”, de Crăciun.

Credeți că foștii UTC-iști, propagandiștii PCR –ului etc. ar fi trebuit arestați și terorizați după anul 1989? Să se fi aplicat modelul bolșevic (exact ca în 1948) și foștilor mulți… „tătuci”? Nu, nicidecum, trebuiau pedepsiți doar conducătorii dovediți – prin justiție imparțială – că au la activ crime, care au fost torționari etc. Dar – din păcate – și foștii torționari au trăit bine în noua democrație, cu pensii consistente, iar alți mulți „foști” ne gestionează și azi, democratic, viețile.

Și, în final, haideți să facem un exercițiu ABSURD de imaginație. Rusia de azi, cu nostalgii imperial – URSS-iste, a declanșat un război ticălos („acțiune specială de denazificare”) împotriva Ucrainei, acuzând-o de… fascism. Să dăm crezare Rusiei, ca și în 1948? De-acolo sunt părinții comunismului, nu? Și, dacă Rusia susține asta (exact ca și în România anilor postbelici) și le dăm „credit” înseamnă că SUA, Occidentul tocmai ajută o țară „fascistă”?!… Ce ziceți, stimabililor care judecați strâmb? Sau, dacă – ferească Dumnezeu!! – câștigă Rusia „teren” ucrainean, vă dați seama câte condamnări ale patrioților ucraineni vor fi făcute sub acuzația de „fascism”?… Ceva este putred în… Est?!
Au avut dreptate bolșevicii și slugile lor care au condamnat niște tineri anticomuniști – și nu doar pe ei – în anii ’40 – ’50, după ce au ocupat și impus un regim ateu, sângeros, criminal în țara noastră? Este un „model” replicat și azi dinspre răsărit?!

Judecați ce fel de dreptate este aplicată puținilor luptători anticomuniști rămași în viață și nu uitați: întotdeauna (din păcate!) dictaturile – de orice natură – au făcut „legea”, ne-au fabricat sentințe și… istoria! Sper  ca opinia publică, societatea civilă, să analizeze imparțial faptele și dovezile trecutului (și mai ales ale prezentului) vehiculate pe toate palierele mediatice și – mai sper – să nu ajungem niciodată să (re)studiem Istoria  Românilor scrisă de… Mihail Roller!

Ion Mariș (membru al Asociației Firul Vieții – Sighet)

Ultimul sighetean supraviețuitor al temnițelor comuniste, domnul Petru Codrea, în vârstă de 91 de ani, a fost declarat recent Cetățean de Onoare al municipiului prin hotărârea Consiliului Local din 29 septembrie a.c., fiind primul deținut politic anticomunist care primește această recunoaștere din partea autorităților orașului, Laudatio fiind prezentat de prof. Ion Ardeleanu Pruncu în numele Asociației „Firul Vieții”. După ce emoția momentului a trecut, domnul Codrea a acceptat să ne răspundă liniștit la întrebări legate de acest eveniment deosebit.

Rep.: Stimate domnule Petru Codrea, joi, 29 septembrie 2022, într-o atmosferă emoționantă, autoritățile orașului nostru v-au declarat Cetățean de Onoare al Sighetului. Cum ați trăit acest important eveniment ?
Petru Codrea (PC): Da, mă simt onorat de cinstea care mi se face, am fost plăcut surprins și foarte emoționat. Mulțumesc autorităților, Asociației „Firul Vieții” și tuturor celor care s-au implicat în acest demers. Mulțumesc și familiei mele care a fost alături de mine sporind astfel bucuria și emoția momentului.

Rep.: În cadrul ceremoniei, mai multe luări de cuvânt au evidențiat laudativ aspectele esențiale ale vieții și activității dvs și mai ales faptul că sunteți primul deținut politic anticomunist care primește la Sighet această distincție din partea autorităților…
P.C.: În mod categoric această onoare o merită toți sighetenii care au luptat și s-au jertfit împotriva barbariei comuniste și eu simt că o primesc în numele lor ! Putem spune că lumina a învins întunericul și Sighetul de azi s-a regăsit în valorile și jertfa Sighetului de ieri… Nu îi voi uita niciodată pe camarazii cu care am petrecut împreună anii de închisoare (și care unii au suferit mult mai mult decât mine), de comuniunea de dragoste dintre noi, de solidaritatea deplină care ne-a ajutat să rezistăm și să rămânem fideli idealurilor noastre, identității creștine și libertății naționale a neamului românesc ! Vreau să-i pomenesc nominal măcar pe cei cu care am fost arestat împreună, așa-numitul „lot Vișovan”: Ioan Virag și Găvrilă Coman (cei doi morți în detenție ), Aurel Vișovan (profesorul nostru), Petru Ulici, Vasile Dunca, Ioan Motrea, Iuliu Vlad, Constantin Rad, Ștefan Deac, Mihai Vlad, Gheorghe Bulacu, Iosif Andreica, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico, Ioan Ilban, cu toții trecuți la cele veșnice, și să urez multă sănătate colegilor Nistor Man și Nelu Dunca care trăiesc în alte orașe din țară și cu care sunt permanent în legătură, precum și celorlalți deținuți politici maramureșeni care mai sunt în viață. Placa memorială de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, sfințită în februarie la inițiativa Asociației „Firul Vieții”, va rămâne o mărturie luminoasă în acest sens, importantă dupa ce noi nu vom mai fi…

Rep: A fost evocată și activitatea dvs. profesională, în general cunoscută sighetenilor, munca la tipografia sigheteană acoperind mai bine de trei decenii. Muncă în care ați lăsat mereu amprenta seriozității, competenței și dăruirii. Mai puțin cunoscute sunt însă dificultățile începutului și ciocnirile cu „oamenii sistemului” care nu vă lăsau în pace…
P.C.: Da, după ce am fost eliminat de două ori din facultate datorită statutului meu de fost deținut politic, m-am temut că mă vor da afară și de la Școala Poligrafică… ofițerul de Securitate care s-a interesat de mine dându-mi mari emoții… dar nu a fost așa. Rămân veșnic recunoscător directorului Niță Ernest care m-a apreciat foarte mult și mi -a luat apărarea, facilitând apoi integrarea mea în munca la tipografia Sighet, unde fiind singura persoană cu studii de specialitate am exercitat și responsabilitatea de coordonator al activității. Mi s-a reproșat însă mereu că nu sunt membru în Partidul Comunist și, cu toată discreția și prudența mea, activiștii de partid din întrprindere (majoritatea cvasi – analfabeți ) nu mă puteau suporta și mi-au creat probleme de mai multe ori.

Rep : A lipsit totuși ceva din ceremonia de la Primărie, ceva ce mai trebuia spus despre dumneavoastră… pasiunea pentru pescuit!
P.C.: (zâmbind) Nu știu dacă era locul și momentul pentru așa ceva… dar adevărul e că am fost foarte pasionat de pescuit. Atracția am avut-o din copilărie dar după anii de închisoare, pescuitul a fost principala mea formă de a petrece timpul liber, mă refugiam în natură pentru a scăpa de privirile Securității și ale uneltelor sale omniprezente. Socializam cât mai puțin fiindcă știam că orice persoană care mi-ar fi arătat simpatie sau prietenie putea avea necazuri. În timp, atmosfera s-a mai schimbat și riscurile au fost mai mici dar eu am rămas pe mai departe cu această frumoasă și plăcuta ocupație, ajungând să particip la numeroase concursuri naționale și câteva internaționale obținând premii de care îmi amintesc cu bucurie. Am pus undița deoparte acum vreo 10 ani, dar dau și acum cu plăcere sfaturi tinerilor pasionați, între care și Ioan, ginerele dumneavoastră, pe care îl felicit pentru frumoasele succese.

Rep: Domnule Petru Codrea, vă mulțumim și în numele sighetenilor vă urăm „La mulți ani “, cu multe bucurii și noi împliniri!

A consemnat Marius Vișovan

V-ați întrebat (și-am fost „prietenește” întrebat) ce caracteristici, ce profil și ce atuu-uri trebuie să aibă un locuitor al unei „cetăți” (sigur, în cazul nostru este vorba despre Sighet) pentru a fi propus și a fi onorat cu titlul de „Cetățean de Onoare”. Atenție, este „doar” un titlu onorific!…

Oare cum trebuie să fie un „cetățean de onoare” în comparație cu ceilalți locuitori ai urbei?… Care sunt diferențierile semnificative ce te pot face să intri în categoria… onorabililor? Răspunsul nu-i chiar atât de complicat, în primul rând – și nu-i puțin lucru – să ai onoare. Și pentru a avea onoare trebuie să-ți onorezi concitadinii cu evadarea din „obișnuit”. Să muncești și pentru tine dar și pentru ceilalți, pentru comunitate, mai mult decât programul „agreat” în contractul de muncă. Să-ți sacrifici timpul liber nu pentru… vorbe goale ci pentru fapte concrete. Să dăruiești mai mult decât ți se cere și să nu te complaci în confortul unui grup și/ sau job fără dorințe/ ținte îndrăznețe. Să te implici în proiecte care pot aduce un plus de performanță/ vizibilitate muncii și profesiei tale dar mai ales… cetății. Să faci totul cu pasiune și să nu abdici de la idealurile în care crezi! Și nu în ultimul rând: să iubești Sighetul!

Pasiune, Modestie, Implicare, Sacrificiu, Demnitate, Credibilitate, Efort suplimentar, Muncă intensă… Onoare…. și puteți completa cum doriți profilul cetățeanului de onoare… dar rezultatul/ rezultatele trebuie să conducă la… performanță/ performanțe!
Nu oricine este dispus să se sacrifice „suplimentar” pentru ceilalți, să muncească mai mult decât „scrie” în „codul” muncii sau să-și asume neabandonarea unor principii nobile. Și, mai ales – cât de mult contează! – să-ți păstrezi… Verticalitatea!

Cei trei „Cetățeni de onoare” votați de către consilierii prezenți Joi, 29 septembrie 2022 la ședința Consiliului Local Sighet sunt (în ordine alfabetică): Petru CODREA, Zoltán CSILLIK și Eugen MIHALJEK.

Petru CODREA, a împlinit în februarie a.c. 91 de ani și, la 17 ani, fiind elev al Liceului „Dragoș – Vodă” a fost arestat împreună cu membrii și leader-ul cunoscutului „grup Vișovan”. A făcut pușcărie grea dar n-a abdicat de la niște principii pe care le-a îmbrățișat – necondiționat – împreună cu ceilalți dragoșiști, niște tineri elevi care au văzut pericolul pe care-l reprezenta „cizma roșie” ce acapara nedemocratic țara. I-a fost distrusă tinerețea și deturnat grosolan viitorul. Câți oare își pot păstra demnitatea sub amenințări, agresiune fizică, psihică și nu-și abandonează principiile în care cred și luptă?… Domnul Codrea a suferit în tăcere, a trăit discret și-a crezut în… libertate (de conștiință, de exprimare etc)!
Zoltán CSILLIK este un cunoscut profesor de sport. Dar nu un simplu profesor, este un „devorator” de sport și, cel mai important aspect, este cel care a descoperit-o și antrenat-o la începutul carierei pe binecunoscuta Monica Iagăr (săritura în înălțime – campioană națională de juniori, record național la seniori, 23 de titluri de Campioană Națională la seniori, de două ori Campioană europeană, Campioană mondială universitară, participantă de două ori la Olimpiadă – 2004 și 2008, 10 participări la Campionatele Mondiale etc.). A mai obținut rezultate excelente cu Hiriț Erica (suliță – titluri naționale, campioană balcanică, componentă a Lotului național), Trifoi Celia (atletism – campioană națională în sală și aer liber, campioană balcanică), David Patricia – Daria (pentatlon, săritura în lungine, triplusalt – campioană națională, componentă a lotului României la Festivalul Olimpic al Tineretului European) și cu mulți alți sigheteni.
Eugen MIHALJEK este un alt performer sighetean, absolvant al IEFS București (cu specializarea în tenis de câmp). Foștii lui elevi sunt jucători și antrenori de tenis apreciați în toată Europa: Michael Fudulache (Paris), Pop Emil (Londra), Marius Balea (Viena), Zsolt Molnar (Budapesta), Raluca Ghinda (Krefeld – Germania) etc. O altă jucătoare talentată, Carmen Truș, după ce a trecut pe la celebra Academie de tenis a lui Nikola Pilić din München (alături de un alt sighetean, Vlad Onița) joacă acum în SUA. A dat Lotului Național al României 8 tenismeni, echipa de fete Under 18 ani a fost vicecampioană națională (2012), echipa de băieți și fete CSS Sighet – Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Și mai ales, fără niciun ajutor „oficial”, profesorul Mihaljek a ridicat și întreținut o minibază sportivă de tenis, de care au beneficiat atât tinerii sigheteni cât și reprezentanții segmentului… „old-boys”.

La fiecare „proaspăt” cetățean de onoare – dintre cei trei – am prezentat doar câteva dintre calitățile, rezultatele și performanțele pe care le-a atins de-a lungul timpului. Cu posibilitățile actuale de-a obține informații diverse și complete puteți să dați „search-uri” și să vă edificați asupra profilului acestor sigheteni. Cred că orice ar face și oricât ar „analiza” (mai mult sau mai puțin obiectiv) vreun suspicios, nu cred că poate argumenta cineva credibil în defavoarea celor trei „Cetățeni de Onoare”.

Le doresc sănătate celor trei Domni, iar celor doi profesori să-și mențină la cote maxime forma sportivă (chiar și după pensionare) și – de ce nu? – le doresc și alte rezultate de excepție!

Ion Mariș

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.
Seniorii prezenți și urmașii lor au urcat în celula 74 de la etajul doi al Muzeului Memorial (unde executaseră prima parte a detenției în iarna ’48 -’49 ) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan, în care au fost evocați cei 15 prieteni din grup deja plecați la Domnul. Alături de cei 2 membri prezenți ai „lotului Vișovan” – Petru Codrea și Nistor Man – au mai participat membri ai familiilor și persoane apropiate.

Participantii s-au deplasat apoi, împreună cu membrii Asociației „Firul Vieții” – Ion Ardeleanu Pruncu și Ion Mariș – la bustul vicarului – cărturar Tit Bud din fața bisericii greco-catolice „Cristos Regele Universului” (realizare recentă a Asociației) pentru un scurt moment de omagiere și evocare a personalității comemorate. Cei doi venerabili seniori deținuți politici au acceptat să devină membri de onoare ai Asociației „Firul Vieții”.

Cei trei supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși deja la vârste venerabile sunt: Petru Codrea (91 ani) – cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (90 ani) – Vișeu de Sus, și Nistor Man (93 ani) – Tg. Mureș. În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață patru deținuți politici din Maramureșul istoric.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Ca în fiecare an la 29 august, în celula 74 a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, a avut loc un moment de rugăciune cu participarea deținuților politici supraviețuitori din „lotul Vișovan” și urmași ai acestora. Au fost prezenți 2 din cei 3 supraviețuitori , domnii Nistor Man și Petru Codrea, domnul Nelu Dunca neputând face deplasarea.

La 29 august 1948 grupul de tineri anticomuniști maramureșeni (majoritatea elevi și studenți) a fost încarcerat la penitenciarul Sighet, după proces executând detenția în alte închisori din țară.

preot prof. Marius Vișovan

Joi, 19 august 2021, a avut loc la monumentul de lângă închisoarea Târgșor, județul Prahova ceremonia de comemorare a deținuților politici care au suferit în această închisoare în timpul regimului comunist. Slujba religioasă a fost oficiată de parohul ortodox Titus Ciobanu și separat, pomenirea nominală a eroilor a fost citită de preotul greco-catolic Marius Vișovan din Sighet, care a și evocat semnificația jertfei elevilor anticomuniști, grupul de maramureșeni fiind relevant atât cantitativ cât și ca model de dârzenie și unitate.

A fost prezent domnul Petru Codrea (90 de ani), ultimul deținut politic din Sighet și domnul Aurel Vlad (88 ani), tot maramureșean, dar domiciliat în SUA, precum și urmași și cunoscuți ai martirilor luptei anticomuniste. Participanții au intonat după tradiție „Imnul celor căzuți”, într – o atmosferă impresionantă.

În perioada 1948 – 1951 au fost întemnițați la Târgșor peste 800 de elevi de la licee din toată țara, Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet fiind pe locul 2, după liceul „Radu Negru” din Făgăraș. De acolo majoritatea deținuților au fost transferați la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Salut, Sighet!