Cine îi dă puterea lui Alexandru Florian? (Marius Vișovan)

Sighetul nostru, agresat recent de declarațiile și amenințările lui Alexandru Florian (împotriva plăcii memoriale de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” și a titlului de Cetățean de Onoare acordat domnului Petru Codrea), nu e ultima victimă a domnului sus-numit, săptămâna trecută izbucnind scandalul de la Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” din București (sectorul 4), unde domnul Florian face presiuni mari pentru schimbarea numelui instituției, dumnealui “decretând” fără drept de apel că marele nostru filosof, economist și martir creștin (exterminat în temnița Aiud în 1952) trebuie izgonit din spațiul public. Acest ultim exemplu se adaugă la o listă lungă de orașe, comune, licee, școli și alte instituții (inclusiv Academia Română!) care au fost luate la țintă de acest personaj în ultimul deceniu pentru că au îndrăznit să onoreze, sub o formă sau alta, în spațiul public o figură reprezentativă a spiritualității și identității românești. Pentru că Alexandru Florian nu acționează în nume personal ci ca director al unui Institut bine finanțat și cu multe prerogative (și pe care Florian pare să-l fi confiscat în totalitate), numit Institutul Național pentru Studiul Holocaustului din România „Elie Wiesel” (vom folosi formula prescurtată Institutul „Elie Wiesel”).
Astfel în urma amenințărilor lui Alexandru Florian (unele făcute doar pe canale private dar cu ton agresiv, altele mediatizate în termeni apocaliptici cu o evidentă dorință de răfuială), multe autorități și instituții din România au cedat, retrăgând (sau renunțând la proiectul de a conferi) nume de străzi, școli sau titluri acordate anterior unor persoane și eliminând plăci memoriale, statui și busturi din piețe sau de pe zidurile unor clădiri reprezentative sau anulând evenimente (conferințe, simpozioane ) programate în diverse ocazii în cinstea respectivelor personalități.
În felul acesta, din multe localități ale țării au dispărut sau sunt pe cale să dispară din spațiul public, pe lângă numele lui Mircea Vulcănescu și numele marelui poet Radu Demetrescu – Gyr (deținut 14 ani în temnițele comuniste dar și în dictaturile precedente), al tânărului martir creștin, model de trăire mistică Valeriu Gafencu (mort în temnița comunistă Tg. Ocna în 1952), al marelui scriitor, de notoritate internațională Vintilă Horia (plecat în exil și stins din viață la Madrid în 1992), al marelui savant Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei), al economistului și filosofului Petre Țuțea (13 ani în închisorile comuniste), al poetului – erou Ion Șiugariu (căzut în munții Tatra în războiul antifascist!, pe care autoritățile slovace au vrut să-l onoreze postum dar s-a opus Ambasada României la cererea Institutului „Elie Wiesel”!!) … O adevărată teroare ideologică! Cine dă Institutului „Elie Wiesel” puterea să exercite această teroare și de ce autoritățile tremură și cedează în fața lui (cu unele excepții notabile, la care ne vom referi mai încolo)?
Principala cauză a terorii ideologice și sursa puterii lui Alexandru Florian o constituie legea 217/ 2015, lege care, pe lângă mai multe neclarități ce vor genera mereu interpretări abuzive, comite eroarea fundamentală de a considera legitime sentințele tribunalelor comuniste! Dacă un tribunal comunist te-a declarat „criminal de război”, „trădător de patrie”, „fascist”, „membru al unei bande teroriste”, etc atunci așa trebuie să rămâi pentru veșnicie și domnul Florian va avea grijă ca tu să fii scos din memoria națiunii sau dacă asta practic nu se poate, atunci să fii pomenit ca un monstru, pentru ca generațiile următoare să privească în negru tot ce ai făcut, vorbit și scris, pentru ca idealurile și aspirațiile tale românești pentru care te-ai jertfit să nu se bucure vreodată de atenția sau simpatia generațiilor viitoare… Asta este teroarea ideologică pe care o exercită Institutul „Elie Wiesel”! Dar domnilor, comunismul s-a terminat și a fost declarat „ilegitim și criminal”! Păi și atunci tot deciziile comuniste sunt reperul moral al societății noastre de azi?
De aceea legea 217/2015 a fost numită pe bună dreptate o lege antiromânească, o lege de relegitimare a comunismului, o lege al cărei proiect nu a fost dezbătut public niciodată, care a fost ținută ascunsă cu grijă, mișunând ca o „cârtiță” prin „beciurile” Parlamentului, ca nu cumva cineva să-și exprime dezaprobarea sau îngrijorarea față de ea! Subsemnatul am vrut să merg personal să particip și să-mi exprim opinia la avizarea proiectului în Comisia de Apărare a Camerei Deputaților dar ședința (publică, prin lege!) a fost pusă pe site-ul instituției doar în ziua respectivă! Și așa s-a procedat cu tot traseul legislativ, inclusiv cu votul final în plen! Pentru asta a fost nevoie de complicitatea politicienilor din toate partidele, dar cel care și-a asumat triumfal promovarea legii a fost Crin Antonescu, care spera atunci să candideze la Președinție … (ulterior, căzând în dizgrație, a dat din colț în colț când a venit vorba de legea 217, spunând că de fapt el îl admiră pe eroul Ion Găvrilă -Ogoranu, liderul partizanilor din Făgăraș deci… paradoxal, el nu dorise o asemenea lege!?). Apoi am cerut, printr-o petiție depusă la Cotroceni, președintelui Iohannis să nu promulge legea (semnătura mea deschidea o listă de urmași ai unor deținuți politici ), dar demersul nostru a fost ignorat. După promulgare, subiectul a răbufnit în presă, au fost dezbateri televizate, s-au pronunțat împotrivă chiar unele personalități actuale (filosoful Andrei Pleșu, de exemplu), dar era prea târziu. Nicio instituție abilitată să conteste legea la Curtea Constituțională nu a făcut-o, nici măcar Avocatul Poporului, deși a fost sesizat în acest sens. De atunci încoace, România trăiește sub blestemul legii 217… și nu poți ști niciodată dacă un demers sau altul nu cade sub incidența acestei legi, diferența între legal și ilegal depinzând probabil doar de capriciile domnului Florian…
Dar sunt și autorități locale care nu au cedat în fața lui Alexandru Florian și au menținut în spațiul public numele unor simboluri ale demnității românești. Cel mai cunoscut caz este primarul Clujului, Emil Boc care a refuzat să retragă numele marelui poet Radu Gyr din titulatura unei străzi din Cluj în ciuda presiunilor mari ale Institutului „Elie Wiesel”. Mă simt fericit și onorat că eram în sală, la ședința Consiliului Local Cluj-Napoca din 22 iunie 2017 (m-am înscris la cuvânt dar nu a mai fost cazul) când primarul Emil Boc a anunțat că scoate de pe ordinea de zi propunerea de schimbare a numelui străzii și am auzit ropotul de aplauze al tinerilor din jurul meu… A fost un moment astral când am simțit că și în România, dreptatea poate învinge! Relevant este și motivul deciziei primarului Boc și anume avalanșa de proteste din partea societății civile! Nota bene!
Iar sufletul mult – chinuitului Radu Gyr ne zâmbea de sus… „Pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
Preot prof. Marius Vișovan








